„Mă bucur că am reuşit să joc un meci cu el (Zinedine Zidane – n.a.) şi să vorbesc cu el”
- s-a născut pe 08.09.1981 la Paris;
- mama – administrator al unui lanţ de restaurante;
- tata – administrator al unui lanţ de restaurante;
- cînd era mic iubea ciclismul;
- a devenit fotbalist profesionist;
- a jucat pentru naţionala Tunisiei şi a fost jucătorul lui Paris Saint Germain.
O.Ş.: Ce ai vrut să te faci cînd erai mic?
S.B.: Nu mă gîndeam la asta, dar cînd aveam în jur de 13 – 14 ani mi-am lăsat familia şi m-am înscris într-o şcoală sportivă cu internat. Ziua studiam şi după-amiază ne antrenam, în fiecare zi.
O.Ş.: Cu ce se ocupau părinţii tăi?
S.B.: Părinţii mei au avut un lanţ de restaurante, dar au început de jos. Mama şi tata locuiau în Tunisia, s-au întîlnit în Tunisia şi după ce s-au căsătorit au venit în Franţa, în Paris. Nu cunoşteau limba, nu aveau documente. La început erau imigranţi. Pas cu pas au început să lucreze, tata a fost chelner, mama stătea acasă. Şi-au rezolvat problema documentelor, au învăţat limba şi au reuşit să deschidă un restaurant. S-au adaptat în Franţa. Cînd m-am născut părinţii mei aveau deja un restaurant.
O.Ş.: Cum a fost copilăria ta şi de unde pasiunea pentru fotbal?
S.B.: Părinţii ne duceau în Tunisia timp de trei luni în fiecare an ca să ne cunoaştem bunicii şi familia. Eu mai am două surori. Aşa am învăţat limba arabă. Am fost foarte apropriaţi, cunosc toate rudele de pe partea mamei şi de pe partea tatei. Am veri, nepoţi şi mă simt extrem de apropiat de Tunisia. Din septembrie pînă în mai studiam în Franţa, mergeam la şcoală. La început nu îmi plăcea fotbalul, nu jucam fotbal. De la vîrsta de 4 ani pînă la vîrsta de 7 ani nu am pus mîna pe minge, îmi plăcea să mă plimb cu bicicleta. Tata mi-a cumpărat prima bicicletă. Mă jucam cu prietenii în faţa blocului. Nu era ca acum. Mama şi tata ne urmăreau de pe geam, acum este imposibil.
Cineva mi-a furat prima bicicletă, tata mi-a cumpărat o a doua bicicletă pe care i-am împrumutat-o unei prieten care nu s-a mai întors cu ea. M-am dus la tata ca să îl rog să îmi cumpere o a treia bicicletă. L-am convins, însă mi-a spus că este ultima şi că dacă rămîn fără ea nu nu îmi va cumpăra alta pentru că erau scumpe. Mi-a cumpărat a treia bicicletă, care mi-a fost furată după doar două luni. Tata a rămas ferm pe poziţie. Eu terminam cursurile de la şcoală la ora 16.00, şi pînă la ora 19.00, cînd trebuia să luăm masa, stăteam în faţa blocului cu prietenii, dar mă plictiseam. Am luat o minge şi am început să face duble, jonglerii. Atunci m-a văzut tata care se afla în restaurant. M-a văzut şi m-a pus să repet dublele. Şi tata a fost fotbalist în Tunisia. A jucat în divizia a II-a, niciodată în divizia I.
O.Ş.: Şi aşa, dintr-o dată, a început să îţi placă fotbalul?
S.B.: Tata m-a dus la o echipă de juniori din apropierea casei. M-am antrenat de trei ori pe săptămînă şi am început să fac progrese. La 11 ani eram deja foarte bun şi m-a dus să dau probe la Paris Saint – Germain. La probe au venit 500 de copii şi au păstrat doar 50, doar 10 la sută. M-au păstrat şi pe mine.
O.Ş.: Aveai un model din rîndul fotbaliştilor?
S.B.: Îmi plăcea Zidane Zinedine. Cînd aveam 14 ani l-am văzut, mi-a plăcut cum juca, era foarte elegant. Am sperat să ajung ca el. Mă bucur că am reuşit să joc un meci cu el şi să vorbesc cu el. Cînd eram mic îl vedeam la televizor. Dar în 2004 am jucat un amical Tunisia – Franţa cînd el era la sfîrşitul carierei lui de fotbalist.
O.Ş.: Ai avut emoţii în timpul acestui meci?
S.B.: La început am avut emoţii. De fapt, în general am emoţii înainte de meci, dar cînd ajung pe teren mă concentrez pe meci. Joc liber, nu mă gîndesc la nimic, joc din instinct.
O.Ş.: În tot acest timp părinţii tăi te-au susţinut sau au pus presiune pe tine ca să devii jucător profesionist?
S.B.: La început a fost doar pasiune şi nimic mai mult. Nu m-am gîndit că am să devin jucător profesionist. M-am gîndit la asta undeva pe la 14-15 ani. Am avut susţinerea familiei mele. Le-a fost greu părinţilor mei, s-au sacrificat pentru că m-au lăsat să plec la 13 sau 14 ani la un liceu sportiv care avea internat.
O.Ş.: De-a lungul carierei tale ai jucat pentru numeroase echipe. Unde ai reuşit să te simţi ca acasă?
S.B.: Mi-a plăcut Spania, Malaga, a fost o experienţă bună. Eram cu soţia mea şi cu copiii. Îmi place cum văd spaniolii viaţa, cum văd fotbalul. A fost cea mai frumoasă experienţă la Malaga şi la Paris Saint-Germain.
O.Ş.: Vorbeşti cinci limbi străine. De ce vrei să înveţi limba română?
S.B.: Pentru mine este normal ca atunci cînd ajung într-o ţară străină să învăţ limba. Eu trebuie să fac acest efort pentru că sînt străin şi pentru că vreau să descopăr cultura locului.
O.Ş.: Cîte ţări străine ai vizitat pînă acum, ca fotbalist şi ca turist?
S.B.: În primul rînd sînt ţările în care am jucat: Rusia, Spania, Cipru, India, România, Tunisia. În vacanţe am fost în SUA, Emiratele Arabe, Qatar, Kuwait, Japonia, Italia. Nu le-am numărat.
O.Ş.: Îţi place să călătoreşti?
S.B.: Îmi place să merg în vacanţe cu familia mea, o săptămână sau 10 zile. Sînt căsătorit, am doi copii. Cel mai mare are 6 ani şi cel mai mic 3. Cel mare joacă fotbal.
O.Ş.: Ce făceai cînd ai fost invitat să antrenezi Foresta?
S.B.: Eram în vacanţă, în Franţa, am fost sunat de Mihai Ungurian (vicepreşedintele clubului Foresta – n.a.), care m-a invitat să vin în România.
O.Ş.: Este prima ta experienţă ca antrenor?
S.B.: În afara ţării da. În Franţa am mai antrenat o echipă de jucători sub 19 ani.
O.Ş.: Ce sfat le-ai da copiilor din România care joacă fotbal?
S.B.: Îi sfătuiesc să joace din plăcere şi să nu se gîndească foarte mult să devină jucători profesionişti. Aşa am făcut şi eu. În copilăria mea, copiii luau mingea şi se jucau, tata m-a văzut şi a văzut că îmi place. Abia apoi m-a dus să joc la club. Tata nu m-a presat să mă antrenez. În Franţa mulţi părinţi îşi iau copiii de mînă şi îi trimit să joace fotbal. Sînt copii cărora nu le place. Îi sfătuiesc pe părinţi să nu îşi forţeze copiii să joace fotbal. Să-i lase să facă ceea ce le place, fie că vorbim despre ciclism, tenis sau fotbal. Unii părinţi îşi duc copiii la fotbal din raţiuni financiare. Ei văd că sportul acesta poate să aducă mulţi bani. Deci, părinţi, lăsaţi-vă copiii să alegă ce le place, nu puneţi presiune pe ei ca să devină fotbalişti profesionişti!
O.Ş.: Dacă nu erai un fotbalist profesionist ce ţi-ar fi plăcut să faci?
S.B.: Serios, nu ştiu. Nu mă gîndesc la asta. Poate m-aş fi ocupat de restaurante la fel ca tatăl meu. Părinţii mei au fost modele pentru mine.
Oana ŞLEMCO
Explicaţii foto: – Copilul Selim Benachour, împreună cu tatăl său.
- Fotbalistul Selim Benachour, în tricoul lui Paris Saint Germain.
- Fotbalistul Selim Benachour, în tricoul naţionalei Tunisiei.
- Antrenorul Selim Benachour, pe „Areni”, conducînd antrenamentul Forestei. Fotografia a fost oferită redacţiei de personajul principal al acesteia.
