Îngrijoratul şi optimistul

În şedinţa Consiliului Judeţean din 25 iulie, consilierul judeţean PSD Mihai Grozavu şi-a exprimat îngrijorarea că execuţia bugetară la finele anului s-ar putea să fie tot de 47,9%, ca în 2017, din moment ce după primele şase luni aceasta este de numai 19%. 

Mihai Grozavu a fost contrazis de optimistul preşedinte PNL al CJ, Gheorghe Flutur, care a spus că „avem garanţia că lucrările vor avea ritmul corespunzător” şi că pînă la finele anului gradul de execuţie a investiţiilor va fi unul ridicat. Dacă în şase luni de zile lucrările s-au executat în proporţie de 19%, să se calculeze cîte procente mai pot fi adunate în cele cinci luni care au mai rămas pînă la sfîrşitul lui 2018. Pentru a-l mulţumi oarecum pe domnul preşedinte, calculul se va face presupunînd că lucrările vor începe mîine şi că în judeţul Suceava iarna e ca vara. Bine, dar nu chiar aşa ploioasă, ca să se poată lucra.

Basca mea din păr de plOaie