Degeaba s-a documentat deputatul ALDE de Suceava, Alexandru Băişanu, în legătură cu activitatea transportatorilor, că Ministerul Transporturilor a dat-o pe după cireşul înflorit. Mai mult de atît, Ministerul Transporturilor condus de Lucian Şova a crezut că deputatul sucevean este copil şi şi-a permis să-l ia peste picior în răspunsul la interpelarea acestuia. Domnul Băişanu a semnalat faptul că se înregistrează un deficit de forţă de muncă deoarece numărul şoferilor profesionişti este din ce în ce mai mic, fiindcă şoferii români preferă să se angajeze la firme din străinătate. Şi a explicat de ce: în România, din cinci în cinci ani, şoferii trebuie să facă un curs şi să dea un examen pentru înnoirea atestatului, în timp ce în alte ţări europene se face doar un curs. Ministerul Transporturilor a zis ceva despre o directivă a Comisiei Europene, după care i-a spus în faţă domnului Băişanu că nu-s şoferi fiindcă natalitatea după 1990 a fost scăzută. Şi unde mai pui că s-au născut mai multe fetiţe decît băieţei, iar fetiţele visează să se facă prinţese, nu şoferiţe pe TIR, în timp ce băieţeii nu se mai joacă aşa cum făceau pe vremuri cu maşinuţele, ci mai mult cu Scooby Doo.
Miercurea Cauciuc





