Deputatul Băişanu, împotriva Statului de Drept

Preşedintele ALDE Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, i-a cerut ministrului PSD al Educaţiei, Valentin Popa, să rezolve problema discrepanţelor salariale, care sînt defavoarea profesorilor. Domnul Băişanu a exemplificat cu cazul unui poliţist local din Primăria Suceava, care, fără a avea vreun an vechime, cîştigă cu 200 de lei mai mult decît un profesor cu gradul I şi cu 20 de ani vechime. Se vede că deputatul ALDE este împotriva Statului de Drept, pentru că acesta nu se clădeşte şi se apără cu profesori, ci cu procurori şi poliţişti. Dacă Alexandru Băişanu nu crede, atunci să-l întrebe chiar pe un profesor. De pildă, pe profesorul care o vreme a fost primar la Sibiu. 

Poliţistul loial