Iarăşi e gata pîrtia de schi de la Cîmpulung Moldovenesc. Sau nu e gata. Dar de plătit pentru lucrările efectuate, în sfîrşit s-a plătit. Şi încă integral. Vestea a fost adusă de deputatul Emilian Havrici, care s-a prezentat ca fiind preşedintele Organizaţiei Municipale Cîmpulung a PSD atunci cînd a dat drumul la robinetul cu mulţumiri: „În calitate de preşedinte al Organizaţiei Municipale PSD Cîmpulung Moldovenesc vreau să le mulţumesc celor doi miniştri ai Turismului care s-au implicat în realizarea acestui obiectiv, cît şi tuturor colegilor parlamentari ai Partidului Social Democrat din Suceava pentru sprijin. Cu aceasta încetează manipularea opiniei publice de către membri marcanţi ai PNL Suceava, care au susţinut că actuala guvernare PSD nu sprijină acest obiectiv”. Domnul Havrici a declarat că ultima plată pentru lucrările efectuate la primul tronson al pîrtiei s-a făcut pe 7 februarie. Aşadar, deputatul PSD are dreptate cînd spune că actuala guvernare sprijină obiectivul. Numai că nu are dreptate atunci cînd se ia de PNL, acuzîndu-l de manipulare, pentru că fostele guverne PSD, cele conduse de domnii Grindeanu şi Tudose, n-au făcut mare lucru pentru obiectivul de la Cîmpulung. Abia Guvernul Dăncilă, instalat pe 29 ianuarie, adică actuala guvernare, a dat banii.
Operaţiunea de moneypulare





