Mare sărbătoare mare la Dumbrăveni, căreia primarul Ioan Pavăl i-a zis „Întîlnirea dumbrăvenenilor de pretutindeni”. Şi tot domn primar le-a zis sutelor de cetăţenilor din localitate şi celor veniţi de la muncă în străinătate în vacanţă, care au răspuns invitaţiei sale: „Nu facem deosebire între culte şi din acest punct de vedere Dumbrăveni este o comună atipică. Există o libertate totală de exprimare şi fiecare dintre noi merge la biserica în care se crede reprezentat”. Bravo, domn Pavăl, şi Dumnezeu să vă ajute! În cadrul evenimentului al cărui principal partener a fost Fundaţia „Cireşarii”, care-i tocmai de la Beiuş, primarul i-a oferit o biblie albă cu crucea pe ea profesorului doctor Vladimir Pustan. Întîmplător, domnul Pustan este pastor penticostal şi conducătorul fundaţiei care, aşa cum vă spuneam, e tocmai de la Beiuş. De la Beiuşul de Jos sau de la Beiuşul de Sus, asta nu mai ştim. Şi ca să fie masa religioasă bogată, pe scena amenajată la Dumbrăveni s-a făcut un schimb de ştafetă: după 6 ani de condus Biserica Adventistă din localitate, Florin Raşcu i-a lăsat locul lui Iulian Condrachi. Doamne-ajută! Tinerii de la Fundaţia „Cireşarii” au susţinut un program artistic, iar un sobor de preoţi ortodocşi a ţinut o slujbă de mulţumire. Asta cu soborul de preoţi am băgat-o de la noi. Şi aşa s-a încheiat adunarea de la Dumbrăveni organizată de pastorul Ioan Pavăl, că doar nu o să vorbim despre evenimentul dumbrăvenenilor de toate religiile şi de pretutindeni organizat de primarul Ioan Pavăl.
DumbrăVeni, vidi, vici





