Printre mediile foarte bine informate, dar şi al naibii de bîrfitoare, se vorbeşte despre relaţia tensionată dintre primarul PNL al Sucevei, Ion Lungu, şi rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare”, Valentin Popa. Existenţa tensiunilor ar fi cauzată de faptul că domnul Popa îşi va încheia cel de-al doilea mandat de rector, ultimul la care are dreptul, şi se gîndeşte să candideze la funcţia de primar al Sucevei.
Poate nu întîmplător, Valentin Popa a fost la Bucovina TV şi a spus: „Nu cred că se vacantează (funcţia de primar – n.r.), cred că de cîte ori va vrea domnul Lungu va ieşi.Nu-mi fac probleme din această privinţă. (…) E greu să găseşti mijloacele de a-l contracara pe domul Lungu. A fost un primar foarte bun pentru o foarte mare parte din populaţia Sucevei. Este greu să mă gîndesc, eu, că voi participa într-o campanie împotriva oricărui contracandidat şi să spun că nu mai sînt de acord să dau subvenţii, nu mai sînt de acord să dau ajutoare sociale fără nici un fel de discernămînt, că acestea trebuie doar celor care merită şi să mă mai şi aleagă cineva. Cu aceste idei e greu ca să cîştigi. Acestea ar fi principiile după care m-aş ghida. Să încurajez munca şi să nu încurajez ajutoarele sociale, dar, din păcate votanţii sînt din această categorie”.
Deci, cum ar veni e de bine. Numai că tot domnul Popa a spus că este curtat de un partid, unul nou înfiinţat, şi că se gîndeşte la o candidatură locală. În concluzie, dacă-şi doreşte ca tensiunile să dispară definitiv, Valentin Popa ar trebui să se ceară din nou la televiziune şi să spună clar că nici prin cap nu-i trece să candideze la Primăria Suceava.
Sf. Valentin (Popa)





