Cîrmă şi pedeapsă

·       Viceprimarul PNL al Sucevei, Lucian Harşovschi, a spus că tot gardul viu va fi scos pentru că în acesta se adună foarte multă mizerie şi că atunci cînd va creşte gazonul plantat în locul său şi cînd vor fi puse şi florile, oraşul va arăta „mult mai bine decît arată într-o perioadă anostă de iarnă sau de toamnă”. Cum la Suceava primăvara cade într-o miercuri, iar vara într-o joi, înseamnă că oraşul va arăta rău în cea mai mare perioadă a anului.

·       Primăria Fălticeni a demarat o campanie de sterilizare atît a cîinilor fără stăpîn, cît şi a celor fără stăpîn, care va dura pînă pe 13 mai. La finalul acesteia nu se va mai putea spune că Fălticeniul e un sat fără cîini sterilizaţi.

·       Universitatea „Ştefan cel Mare” a semnat cu Liga Studenţilor Români din Străinătate un protocol privind încurajarea tinerilor care au studiat în străinătate să se întoarcă în ţară. Pentru ca programul să aibă succes va fi cooptată şi galeria echipei de handbal de primă ligă CS Universitatea Suceava, cunoscută pentru profesionalismul încurajărilor sale.  

·       Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan consideră că prin introducerea impozitării gospodăriilor vor creşte dările populaţiei. Totuşi, nu ale întregii populaţii, de această impozitare scăpînd cetăţenii care vor declara pe propria răspundere că nu sînt gospodari şi, deci, nu au cum să deţină gospodării.

·       Ioan Balan a spus că PSD-ul a adus numai stagnare şi sărăcie pentru Suceava şi că de aceea acest partid nu mai trebuie lăsat să „revină la cîrma” judeţului nostru. Cîrmă şi pedeapsă, nu altceva.  

·       Preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PNL, Ion Lungu, le-a cerut colegilor de partid să iasă din starea în care i-a aruncat rezultatul alegerilor parlamentare şi să nu mai fie pesimişti, ci optimişti. Unii dintre liberali ar fi trebuit să fie rugaţi să nu mai fie pesedişti.

·       Primarul Ion Lungu şi-a luat angajamentul în faţa colegilor penelişti că va face totul pentru ca PNL să cîştige Primăria Suceava şi în anul 2020. Asta cu condiţia să mai existe PNL pînă atunci.