În încercarea de a găsi un album potrivit pentru ediția din această săptămînă a ,,Discurilor de Top”, am început să arunc o privire în topurile vremurilor demult apuse. Nu pentru că acum nu se mai face muzică bună, ci pentru că mi s-a făcut dor de clasici. Cei care mă cunosc, știu că pasiunea mea pentru muzica anilor ‘60-’70-’80 e mai puternică decît orice, dar asta nu înseamnă că refuz ceea ce e nou. Probabil (și) de asta iubesc radio-ul atît de mult, pentru că-mi permite să mă joc cu playlist-ul cum simt în momentul respectiv.
Întorcîndu-mă la clasici, am ales un disc pe care nu ai cum să-l urăști, indiferent de orientările muzicale pe care le ai. Ceva tot te va mișca. Controversatul Rumours al celor de la Fleetwood Mac este Discul de Top al săptămînii.
Fiind cel de-al unsprezecelea album de studio al trupei în ,,componența de aur”, Rumours a fost înregistrat într-un moment de intensitate emoțională și conflicte personale între membrii trupei. Relația tumultoasă dintre Stevie Nicks și Lindsey Buckingham a fost un element central și, în același timp, complicat în povestea trupei Fleetwood Mac, dar mai ales în crearea albumului Rumours. Tensiunile dintre cei doi au contribuit la profunzimea emoțională a albumului, care explorează teme precum dragostea, separarea și conflictul. Totuși, nebunia nu s-a oprit aici. Christine McVie (care, personal, mi s-a părut nestemata grupului) trecea și ea printr-o criză familială, astfel că relația cu soțul și basist-ul grupului, John McVie, avea să se încheie în aceeași perioadă.
Totuși, lumina se naște din profunzimea întunericului, astfel că Rumours a ajuns unul din cele mai iubite albume rock din toate timpurile. Cu un line-up de excepție (Mick Fleetwood, Stevie Nicks, Lindsey Buckingham, Christine și John McVie), Rumours a devenit un punct de referință în istoria muzicii rock și continuă să inspire și să influențeze generații de ascultători și muzicieni.
Discul de Top va putea fi ascultat integral la Radio Top Suceava (pe 104.00FM sau radiotop.ro) în primul weekend din luna iulie – sîmbătă, 13 iulie, de la ora 19.00, și duminică, 14 iulie, de la ora 18.00.
Alexandra Cuza