Istoria meciurilor disputate în România de echipa numită România este una cît se poate de interesantă și, dacă n-ar fi vorba de elemente de-a dreptul dramatice (unele, de-a dreptul tragice chiar!), adesea le-am fi putut considera comice. Ne sînt, cred, încă proaspete în amintire celebrele plantări, replantări, implantări sau ce-or mai fi fost de gazon pe defunctul stadion ”Lia Manoliu”, actualul Național.
Cînd o firmă care neam de neamul ei nu avusese de a face cu iarba (poate doar dacă onor patronatul s-o mai fi drogat din cînd în cînd…) a fost invitată la un para-ndărăt de mare deschidere spirituală numai fiindcă aparținea fratelui celebrului ”baron de Vrancea”, ex-legendarul Oprișan! Oprișanul-frate tot aducea și planta semințe, transplanta brazde, uda într-o veselie, dar efectul final era de parcă turna otravă concentrată! Nu mai țin minte, dar parcă de trei ori la rînd a efectuat derbedeul de partid operațiunea (cum care?, aia cu para-ndărăt!), iar cînd era să se joace, de fiecare dată săreau metri pătrați de hălci de teren; o dată s-a ”reparat” în preziua meciului cu tone de nisip, iar meciul parcă se juca-n Sahara!
Am crezut, naivi cum sîntem, că s-a dus naibii tîmpeala de atunci. Aiurea! La meciul cu Lituania, de pe Ghencea, aceleași hălci de gazon ca din vremea Oprișanilor săreau de-un metru, de parcă fuseseră lipite cu scuipat! Încît la urmă, Mircea Lucescu și fiecare fotbalist în parte au urlat și au jurat că nu mai calcă în viața lor pe toloaca aia nenorocită. Așadar: Oprișanii s-au cărat, însă obiceiul rămîne. Fiindcă nu pot să cred că programarea meciului i-a luat prin surprindere pe cei răspunzători, ca iarna pe primarii patriei, ne poate lămuri cineva ce para-ndărăt s-a luat și acum, în Ghencea, pentru gazonul de maidan pus la dispoziția echipei România?
