Hungarian Rhapsody – Cînd Queen a învins Cortina de Fier

Budapesta, 27 iulie 1986. Într-o Europă încă împărțită de ideologii, unde Cortina de Fier delimita două lumi aproape imposibil de reconciliat, Queen urca pe scena stadionului Népstadion din capitala Ungariei, în fața a aproximativ 80.000 de spectatori, oferind unul dintre cele mai importante concerte din istoria rockului.

La mijlocul anilor ‘80, prezența unei formații occidentale de asemenea calibru într-o țară comunistă era aproape de neconceput. Deși artiști precum Elton John sau Iron Maiden cîntaseră anterior în Ungaria, concertul Queen a fost primul mare spectacol rock organizat pe un stadion din spatele Cortinei de Fier, devenind simbolul unei Europe care începea, timid, să se deschidă. Autoritățile maghiare au privit evenimentul ca pe un gest de apropiere față de Occident.

Interesul publicului depășise orice așteptări. Biletele s-au epuizat rapid, iar fani din Polonia, Cehoslovacia, Germania de Est și Uniunea Sovietică au străbătut sute de kilometri pentru a fi prezenți la Budapesta. Alte zeci de mii de oameni au rămas în afara stadionului, sperînd măcar să audă ecoul concertului. Pentru mulți dintre ei, Queen reprezenta libertatea, iar întîlnirea cu Freddie Mercury și camarazii săi era mai mult decît un simplu spectacol: era contactul direct cu o lume pe care o cunoscuseră pînă atunci doar prin discuri primite ,,pe sub mînă” și emisiuni radio recepționate cu dificultate.

Din punct de vedere muzical, concertul surprinde Queen într-unul dintre cele mai bune momente ale carierei sale. “Magic Tour” promova albumul “A Kind of Magic”, iar repertoriul era un șir aproape neîntrerupt de hituri: “One Vision”, “A Kind of Magic”, “Under Pressure, “I Want to Break Free”, “Bohemian Rhapsody”, “Radio Ga Ga” sau “We Are the Champions”.

Freddie Mercury a mai interpretat atunci, cu o pronunție atent exersată, cîntecul popular maghiar “Tavaszi szél vizet áraszt”. Nu a fost un simplu gest de curtoazie, ci o demonstrație de respect față de cultura țării gazdă și unul dintre cele mai emoționante momente din întreaga istorie live a formației. Peste decenii, secvența continuă să fie considerată unul dintre cele mai impresionante exemple ale felului în care Freddie Mercury reușea să creeze o legătură autentică cu publicul, indiferent de limbă sau de granițe.

Importanța concertului a fost înțeleasă încă din momentul desfășurării sale. Spectacolul a fost filmat cu 17 camere pe peliculă de 35 mm, într-o producție impresionantă pentru acea perioadă, realizată cu sprijinul studiourilor de film din Ungaria. Materialul a fost lansat în 1987 pe VHS și LaserDisc sub titlul “Queen Live in Budapest”, iar în 2012 a fost restaurat și publicat pentru prima dată pe DVD, Blu-ray și CD sub denumirea “Hungarian Rhapsody: Queen Live in Budapest ’86”.

Concertul de la Budapesta avea să fie și una dintre ultimele apariții ale lui Freddie Mercury pe scenă. “Magic Tour” a fost ultimul turneu Queen în formula clasică, iar peste doar cîteva săptămîni formația își încheia seria spectacolelor la Knebworth. Privit astăzi, “Hungarian Rhapsody” surprinde nu doar o trupă aflată la apogeul maturității artistice, ci și ultimul capitol al unei epoci irepetabile din istoria rockului.

După patru decenii, concertul va fi restaurat în 4K de echipa Park Road Post Production, coordonată de Peter Jackson, și însoțit de un nou mixaj audio. Filmul revine pe marile ecrane în toamna acestui an, confirmînd statutul său de document istoric și muzical de prim rang. Dincolo de performanța artistică impecabilă, “Hungarian Rhapsody” rămîne dovada că, într-o perioadă în care Europa era încă împărțită de ziduri și ideologii, muzica a reușit să construiască punți acolo unde politica ridicase bariere.

Alexandra Cuza