Da, și Muzica are o istorie (II)

Ne aflăm, așadar, la sfîrșitul anilor ’60, cînd evadarea din lagărul comunist-românesc a lui Cornel Chiriac și angajarea sa la cel mai serios dușman al regimului, Radio Europa Liberă, avea să ducă nu doar la interzicerea emisiunii „Metronom” la Radio București, ci și la interzicerea generalizată a oricărei emisiuni specializate de  muzică pop/rock de la posturile naționale (unice, de altfel!) de radio și tv, cît și a oricăror referiri la „muzica decadentă din Occident” în presa scrisă. 

În acest cadru absolut apăsător, în care pînă și Beatles ori Rolling Stones erau priviți ca dușmani ai poporului și ai cuceririlor revoluționare ale comunismului, evident că și grupurile ori cîntăreții români erau constrînși la a cînta fel de fel de bazaconii, rareori și aproape inexplicabil (sau contra vreunei mite consistente!) reușindu-se scoaterea pe disc a cîte unui cover al unui hit din lumea normală, precum „Lady Madonna” (Beatles), apărută pe un maxi single al lui Phoenix, ori „Wooly Bully” a lui Sam the Sham&The Pharaohs, cîntat de Sincron pe un E.P. În concert, indiferent cum se numeau, grupurile noastre cîntau, cel puțin în perioada de început, pînă se făceau cunoscute, aproape exclusiv cover-urile unor Beatles, Hollies, Kinks, Elvis Presley. De regulă, piese din sfera pop, rock și rock’n’roll nu erau practicate aproape de nimeni. Nu știu să spun de ce.

În 1969, avea să apară revista „Săptămîna”, pe numele ei întreg „Săptămîna culturală a capitalei”, prima publicație care avea să dedice, începînd cu 1970, o pagină întreagă, sub titulatura „Top”, muzicii adevărate, muzicii de care ne ocupăm și noi aici. Pagina era coordonată de Florin Silviu Ursulescu (fratele mai mare al mai cunoscutului Octavian Ursulescu, prezentator de spectacole, dar și de rubrici muzicale ocazionale la Radio București, devenit, tot prin ’70, și corespondent la… Billboard, unde trimitea corespondențe aproape hazlii din cauza cenzurii demente!), alături de el scriind și Aurel Gherghel, specializat mai mult pe jazz. Revista „Săptămîna” a organizat de altfel, în 1971, și primul concurs despre muzica pop-rock din România, cel care semnează aici fiind și primul cîștigător al concursului, lucru cu care mă mîndresc enorm, cu atît mai mult cu cît pe atunci eram încă elev, și care avea să-mi marcheze întreaga existență. Povestea aceasta, în numărul următor.