Săptămîna trecută, dacă tot am făcut o (prea) sumară trecere în revistă a vieții și operei unui mare artist român, Dan Andrei Aldea, prilejuită de împlinirea unui an de cînd ne-a părăsit, mi-au venit în minte și alte nume și întîmplări din epoca de pionierat a muzicii beat – pop – rock din perioada de explozie în lume a acesteia (și la fel și în țara noastră, în pofida restricțiilor, care, totuși, o bună perioadă de timp, nu au fost chiar ucigașe), în a doua jumătate a anilor ’60 și începutul anilor ’70. Încercam să ținem pasul cu ce se petrecea dincolo, chiar dacă informația muzicală lipsea aproape cu desăvîrșire pe canalele oficiale (care erau, de fapt… două!, adică Radio București, acum Radio România, și TVR. Atît.). De difuzat nu se difuza nimic, iar discurile din magazine erau aproape exclusiv românești, importul fiind doar din Bulgaria și, mai rar, Polonia. În afară de muzica românească, se mai promovau nume din Italia (Bobby Solo, Caterina Caselli, I Dik Dik, Gianni Morandi) ori Franța (Dalida, Juliette Greco, Aznavour). Muzica în general „pașnică”, adică muzica „ușoară”, nu rock sau rock`n`roll, dovadă că nici din aceste două țări nu aveau acces pe piața românească nume precum Adriano Celentano ori Johnny Hallyday.
Cine avea de ascultat muzică încerca să-și facă antene din cele mai performante, astfel încît să prindă cît mai bine cele două posturi care se auzeau cît de cît: Radio Luxembourg și Radio Monte Carlo (primul în engleză, cel de-al doilea în italiană), ambele emițînd pe unde medii.
În România, în 1967, la Radio București, s-a lansat emisiunea „Metronom `67” (care avea să devină Metronom `68, apoi `69… și gata!) pe care o producea Cornel Chiriac și unde mai aveau rubrici „Geo” Limbășanu și frații Aurelian și Octavian Petrescu. Ulterior, Cornel Chiriac avea să fugă în Germania și să facă Metronomul la Radio Europa Liberă (unde și frații Petrescu vor face o emisiune, „Top Twenty – Top Douăzeci”), iar din acel moment Radio București nu a mai avut nici o emisiune de pop – rock! Cenzura își făcuse datoria!






