Cu caprele negre…

Nu cunosc prea multă lume care să fi ajuns în Gibraltar, nici pe vremea cînd era… altceva (nu se știe exact ce…) și nici acum, cînd pare a fi o țară… cel puțin în termeni fotbalistici, adică are un fel de campionat și vreo două, trei echipe care se ațin cumva la participarea în competiții la nivel continental. E greu de definit o entitate statală de acest fel, și e încă mai greu de imaginat cum reușește să aibă și echipe de fotbal, în condițiile în care cînd spunem „Gibraltar” de regulă asociem asta cu „stînca”, termenul corect și integral fiind „Stînca Gibraltarului”. Dacă vă duceți pe Google, o găsiți enunțată astfel, inclusiv în versiunea englezească „The Rock of Gibraltar”. Aici s-ar cuveni, poate, făcută o incursiune în parapsihologia sportului, în general, și a legăturii dintre aceasta și fotbalul românesc, particularizînd pe CFR Cluj. Fiindcă e clar de nivelul paranormalului să joci mai întîi cu Borac Banja Luka, campioana unei țări alcătuite din… două țări, Bosnia și Herțegovina!, iar apoi să întîlnești, în turul următor, campioana unei țări aflate… în altă țară! Fiindcă, dacă n-ați avut pînă acum curiozitatea să scormoniți în istoria bolovanului ăluia, atunci aflați că Stînca Gibraltarului, aflată în Spania, este… teritoriu britanic! Și, în nomenclatorul FIFA/UEFA, stat de sine stătător! Adică joacă și în preliminariile Mondialului ca țară! Mirarea mea, ca privitor de fotografii, dar și a celor care au călătorit pe acolo, e cum se poate juca fotbal pe stîncă, unde sînt terenurile și cîte echipe poate produce o populație de 32.000 de oameni. Oare n-ar trebui ca CFR Cluj să introducă repede în lot și vreo două-trei capre negre? Poate așa mai avem o șansă… Că doar cu caprele astea obișnuite cu care am jucat contra lui Banja Luka e clar că n-avem nici o șansă pe stîncă.