Credeați că nu-i rîndul lui Dylan!?

Revista Rolling Stone de săptămîna trecută anunța că „o femeie din Greenwich, Connecticut, l-a acționat în justiție pe Bob Dylan, acuzîndu-l că ar fi abuzat-o sexual pentru o perioadă de 6 săptămîni, în 1965, în hotelul Chelsea din New York, pe cînd ea avea numai 12 ani”. Ea este identificată sub inițialele J.C. în dosarul deschis la Curtea Supremă a statului New York. În actul de acuzare se specifică faptul că Bob Dylan, prevalîndu-se de statutul său de vedetă, s-a folosit de naivitatea fetiței pentru a o molesta. Se mai menționează și că pentru a-i diminua eventualele reacții adverse, Bob Dylan ar fi îmbătat-o frecvent și i-ar fi oferit droguri.

Pînă aici, nimic nou sub soare. Există în ultimii ani nenumărate asemenea dosare deschise (majoritatea covîrșitoare și închise!) cu precădere starurilor de mare calibru din lumea muzicii, a cinematografiei, a sportului. Problema în acest caz apare cînd se încearcă stabilirea datelor abuzurilor, fiindcă declarațiile numitei J.C. vorbesc despre o perioadă cuprinsă în lunile aprilie și mai… în care Dylan se afla în turneu, atît în sudul Statelor Unite, cît și în Marea Britanie. Dacă ar fi să-mi dau și eu cu presupusul, aș zice că temperamental Dylan nu părea să fi avut apucături de violator, iar educația pe care o primise duce cu gîndul la cu totul alte zone decît cele ale abuzului fizic asupra cuiva. Ceea ce nu înseamnă că nu s-ar fi putut ajunge la cele prezentate în actul de acuzație, mai ales că sub influența drogului (iar Dylan era un mare consumator) aproape orice este posibil. Mă rog, sub rezerva că vorbim mai ales de marijuana, un drog slab care nu predispune în general la violență, la agresivitate.

În plus, ca mai mereu în asemenea situații, nu poți să nu te întrebi de ce presupusa victimă a așteptat mai bine de jumătate de secol pînă să depună plîngerea. Și de ce a făcut-o tocmai cînd ne confruntăm cu o adevărată epidemie planetară de asemenea acuzații. Înclin să cred că e totuși o invenție, o tentativă de escrocherie.