A mai plecat un geniu: Chick Corea

Să nu credeți că dragostea mea pentru rock’n’roll nu a avut și rătăciri! Să nu credeți că în adolescență, după ce mă umplusem de Beatles, Rolling Stones, Cream, Led Zeppelin, The Who, nu m-a lovit și pe mine damblaua progressive rock-ului, a jazz-rock fusion-ului, că nu ascultam zile și nopți (evident că mai mult nopți!) fel de fel de Van der Graaf Generator, Tony Williams Lifetime etc., iar printre ei se strecura adesea și Chick Corea, ba cu Miles Davies, ba cu John McLaughlin, ce mai: era treabă, nu glumă! Privind retroactiv, mă umflă rîsul numai la gîndul sutelor de nopți realmente irosite cu ascultarea tuturor virtuozităților acelor, totuși, colosali muzicieni, dar care, mie cel puțin, nu mi-au transmis niciodată, nici un fior.

Cu fiecare an care s-a adunat, și în care am continuat să ascult, mereu, sute și sute de ore de muzică, mă conving tot mai tare că nu aparțin lumii care mimează extazul atunci cînd i se oferă spre ascultare niște chestii pe care cel mai adesea nici măcar nu le poate pricepe, darămite să fie și emoționată! Pe scurt: pot înțelege că e greu de făcut o astfel de muzică, pot pricepe și că e rodul studiului și studiilor, pe lîngă talentul fără de care nu se poate, că e o chestie pur intelectuală, dar… nu mă atinge! Nu e același lucru cu Emerson, Lake & Palmer (pe care i-am văzut live la Royal Albert Hall, în 1992, și-i voi purta cu mine și în eternitate) care te zguduie și te emoționează, și-ți transmit vibrații, și Chick Corea cu John McLaughlin, văzuți la Sala Palatului în 2007, și de unde n-am rămas decît cu imaginea unui Adrian Năstase care stătea fix în fața mea, își dădea ochii peste cap și zicea, parcă prea des „Suuupeeeerb!” la niște ultrasunete pe care le scoteau într-un dialog, zic eu, jenant, cei doi instrumentiști geniali. Iar cînd zic „geniali” nu e nici urmă de ironie, ci apreciere sinceră, însă cu capul, nu cu inima.

Armando Anthony „Chick” Corea a trăit aproape 80 de ani (i-ar fi împlinit pe 12 iunie). S-a născut în Chelsea, Massachussetts, USA, din părinți imigranți italieni. A cîntat în cele mai diverse combinații cu alți coloși ai rock-ului și jazz-ului, fiind printre pionierii așa numitului jazz-rock fusion, în mare vogă în anii ’60 și mai ales ’70. Dumnezeu să-l odihnească!