Veni, vidi și-mi este suficient doar vice

Numărul precedent al gazetei noastre se deschidea cu articolul intitulat ”Veni, vidi și doar vice”. În spațiul public, numele președintelui PSD Suceava, președintele Consiliului Județean Gheorghe Șoldan, a fost vehiculat ca viitor prim-vicepreședinte PSD la nivel central. Unul din cei cinci prim-vicepreședinți. Pînă la urmă, Gheorghe Șoldan, prieten cu actualul și viitorul președinte al PSD, Sorin Grindeanu, va fi doar unul din cei 20 de vicepreședinți ai partidului care vor fi aleși la Congresul din 7 noiembrie. În acest context am scris pe finalul articolului: ”În loc să meargă la Congresul PSD și să revină acasă prim-vicepreședinte, domnul Șoldan se va întoarce doar vice”. Ei bine, Gheorghe Șoldan a sunat la redacție pentru a aduce o serie de lămuriri. Relația sa foarte apropiată cu Sorin Grindeanu este la fel de apropiată și îl susține în totalitate pe acesta. Domnul Șoldan a mai spus că funcția de prim-vicepreședinte a refuzat-o fiindcă ar fi trebuit să facă săptămînal naveta la București pentru tot felul de ședințe, o acțiune obositoare și care i-ar fi mîncat mult din timpul alocat activității de la Consiliul Județean și familiei, care de curînd s-a mărit cu un băiat. Totodată, ar fi trebuit să participe deseori la fel de fel de emisiuni tv, și acestea mîncătoare de timp și energie. Apoi, în cadrul acestora ar fi spus și lucruri care ar fi deranjat, iar cei vizați ar fi putut reacționa punînd tălpi unor proiecte ale Sucevei. A se vedea, deja, opoziția premierului PNL, Ilie Bolojan, la proiectul președintelui CJ Suceava de construire a unei șosele de centură la Gura Humorului. La cîte are de făcut și vrea să facă la Suceava, și la vîrsta de doar 33 de ani pe care o are, domnul Șoldan a spus că-i este suficientă funcția de vicepreședinte la nivel național.