”Săgețile” lui Gheorghe, mai slabe ca lancea lui Alexandru

În aceste zile se anunță asaltul final asupra managerului Spitalului Clinic Județean Suceava, medicul cardiolog Alexandru Calancea. Una dintre primele decizii luate de Gheorghe Șoldan după ce s-a instalat în funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, instituție în subordinea căreia se află spitalul, a fost aceea de a solicita un audit la unitatea medicală. Timpul a trecut, dar nimic. Spune-se că primul audit nu a ieșit cum a vrut orgoliosul Șoldan și de aceea a mai comandat unul, în ideea că va găsi ceva care să-i permită să-l demită pe orgoliosul Calancea. Cînd a văzut că nu-i iese cu auditul, Gheorghe Șoldan a trimis două ”săgeți” care să-i ceară lui Alexandru Calancea să plece, acesta fiind considerat omul fostului președinte al Consiliului Județean Suceava, liberalul Gheorghe Flutur. Social-democratul Cezar Ioja, administrator public al județului, a jucat rolul polițistului rău, iar social-democratul Stelian Simeria, vicepreședinte al CJ, a jucat rolul polițistului bun, însă Alexandru Calancea nu a fost impresionat de nici unul dintre ei. Dacă s-ar fi simțit cu musca pe căciulă, domnul Calancea ar fi plecat, mai mult ca sigur. Cum, însă, consideră că și-a făcut treaba cum trebuie, acesta pare decis să lupte cu social-democratul Gheorghe Șoldan pînă la capăt. Este de așteptat ca în aceste zile domnul Șoldan să scoată pe piață un set de acuze, unele subțiri, care să-l compromită în fața publicului pe doctorul Calancea și care să-i permită să-l revoce din funcție. Cum domnul Calancea a parat ”săgețile” trimise împotriva sa, e clar că acesta se va lupta și în instanță cu toate armele cu domnul Șoldan în cazul în care va fi dat afară. Păi, ori sîntem orgolioși și ne apărăm cauza pînă la capăt, ori nu mai sîntem?