În loc să o lase așa, pentru ca lumea să uite pînă la alegeri, președintele PNL al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, o ține pe-a lui, demonstrînd astfel că acțiunile AUR la adresa sa l-au rănit rău de tot. Totuși, nu te-ai fi așteptat ca domnul Flutur, un om cu peste 20 de ani de activitate politică, fost ministru, fost șef de campanii electorale prezidențiale cîștigătoare, fost senator și actual prim-vicepreședinte al PNL la nivel național să se coboare pînă într-acolo încît să dea AUR-ul în judecată, pentru că acest partid a lipit la sediul său din centrul Sucevei un afiș uriaș cu chipul domniei sale pe care scrie ”Pleacă!” și pentru că a organizat două mitinguri împotriva sa. Domnul Flutur a făcut plîngere împotriva AUR și a AUR Suceava și a dat fuga cu jalba în proțap la ”cremenal”, la Judecătoria Suceava, adică, avînd rugămintea ca aceasta ”să constate caracterul ilicit al faptelor săvârșite de către pîrîte, fapte constînd în susținerea de afirmații calomnioase și acuzații nesusținute factual prin intermediul materialelor denigratoare și batjocoritoare (articole/imagini, afișe lipite pe sediul partidului AUR din Suceava/înregistrări audio/video) publicate pe rețelele de socializare facebook/instagram/tik-tok, dar și pe site-urile numeroaselor ziare locale/naționale sau a altor canale de știri la adresa reclamantului”. Domnul Flutur vrea ca instanța ”să oblige pîrîtele să înlăture pe cheltuiala lor toate mesajele” și ”să oblige pîrîtele să-și ceară scuze public față de reclamant deoarece i-au creat acestuia un prejudiciu major de imagine”!!! Și ce-așteptă domnul Flutur acum, să fie declarat monument al naturii sau poate tezaur uman viu, că tot este iubitor de folclor, și să fie ocrotit prin lege împotriva oricărei referiri critice la adresa sa? Dar cînd, în campania electorală din 2008, Gheorghe Flutur și-a montat un cort lîngă Consiliul Județean și striga la președintele PSD al instituției, Gavril Mîrza, și la ai lui ”să iasă șobolanii roșii din Consiliu!” cum era? Dar cînd domnul Flutur se lupta cu ”Ciuma Roșie” cum era? Atunci nu se creau prejudicii majore de imagine sau era doar o bătălie politică dură? Un adevărat lider de partid dintr-o țară europeană și-ar ruga colegii să nu-i mai ridice osanale, și nu i-ar tîrî prin tribunale pe adversarii politici. Gheorghe Flutur acuză AUR-ul că este un partid anti-democratic, în timp ce domnia sa are un comportament profund anti-democratic și care nu-i va aduce nici un cîștig, ci doar un nou set de critici și de glume pe seama sa.