La jumătate lunii noiembrie a anului trecut, pe prima pagină a Jupânului apărea articolul cu titlul ”Pierzi și cîștigi!”, care se încheia astfel: ”Se zvonește că PSD vrea să-l pună pe Traian Andronachi prefect al județului Suceava și de aceea l-a scos un pic la încălzire. Prefect sau măcar subprefect, depinde cum va arăta schema de guvernare după alegeri și de pretențiile pe care le vor avea partenerii de guvernare ai PSD. Am avut mînă bună atunci cînd am scris că social-democratul Cezar Ioja va fi numit administrator public al județului Suceava. Oare ne iese și de data asta?”. Ei, iată că ne-a ieșit, după ce conducerea PSD și primarii social-democrați au votat în unanimitate ca domnul Andronachi să fie propunerea partidului pentru funcția de prefect. La nivelul coaliției s-a stabilit ca partidul care are președinția Consiliului Județean să aibă și prefectul, iar la Suceava șeful administrației județene este social-democratul Gheorghe Șoldan. Pentru nominalizarea prefectului a fost un pic de agitație, fiindcă majoritatea primarilor PSD l-ar fi vrut pe fostul senator George Mîndruță de la Fălticeni, pe care l-ar fi vrut și conorășeanul său Ioan Stan, fost pînă de curînd președinte PSD Suceava. Numai că actualul președinte al PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, l-a preferat pe cel care a pierdut funcția de primar al Rădăuților la alegerile de anul trecut, iar primarii n-au avut încotro, pentru că banii le vin de la Guvern și de la Consiliul Județean.