Membru al Uniunii Scriitorilor din România și jurnalist, Constantin Severin este un artist complex, care a introdus în artele vizuale conceptul/curentul numit „expresionism arhetipal”, expunînd în țară și în străinătate (Germania, Finlanda, Italia, SUA etc.) tablouri de o frumusețe stranie, compoziții în care am regăsit ecouri din Chirico și arta non-figurativă. Cultivat, impregnat de marea literatură a lumii și în special de poezia secolului XX, acest inginer ca formație a publicat pînă în prezent un număr mare de volume, excelînd în toate genurile: poezie, proză, eseu, reportaj.
În 1984 i-a apărut cartea de debut, „Duminica realului”, la Ed. Junimea, iar după zece ani „Zid și neutrino”, Ed. Vlasie, Pitești, acest amplu poem fiind publicat în 1997 la Editura Minerva Press din Londra, în traducerea lui Liviu Martinescu. „Improvizații pe cifraj armonic” apare în 1998 la Ed. Axa (Botoșani), iar „Axolotul”, prima carte de renga (tip de poezie clasică japoneză) din literatura română, apare în ediție bilingvă româno-engleză, la Editura Mașina de Scris. În 2003 Constantin Severin primește pentru antologia „Orașul alchimic” premiul Fundației Culturale a Bucovinei. Cartea de eseuri „Imperiul sacru. Mănăstiri și biserici din nordul Moldovei” publicată de Ed. Paralela 45 din Pitești reunește o serie de reflecții documentate și avizate, de fin cunoscător al artei religioase din spațiul amintit. „Marele joc” apare în 2012 la Tipo Moldova, Iași. Romanele „Iubita lui Esto” (Ed. Curtea veche, București, 2010) și „Bibliotecarul Infernului” s-au bucurat de aprecierea unanimă a criticilor pentru textura lor originală, autoreferențialitatea pronunțată, inovațiile stilistice.
Al. Cistelecan remarca „ochiul imaginativ și proiectiv” al lui Constantin Severin, care „înțelege realul doar ca pe un reper fix pentru descărcarea în serii fulgurante a fanteziei”. Într-adevăr, „Zid și neutrino” este ca un diamant cu un milion de fațete, un diamant negru, șlefuit cu grijă de poet, în care imagini distopice ale unei lumii din extremul contemporan sînt punctul de decolare spre katharsis, spre epifanie. Poetul sucevean încă nu vizitase orașul New York în anii 1979-1982 cînd scria acest lung poem compus din 56 de secvențe, o litanie postmodernă în care include aluzii la momente capitale din istoria Statelor Unite ale Americii în secolul XX. Și totuși, mintea lui se plimbă printre zidurile înalte conotînd izolarea, reificarea individului în spațiul alienant al unei metropole grăbite, în care nu există comunicare, în care anxietatea pîndește la tot pasul.
Liviu Martinescu, un traducător versat, subtil, redă cu multă fidelitate textul poemului, găsind soluțiile cele mai adecvate: „the blue-jeaned governor is playing golf / the moon of diamonds is the madman’s pulse / anxiety is ninety-stories high / and despair is combing its long hair/ in the bathroom / the general is journeying/ on a freight car / the audience are watching in slow motion / the bullet getting out of the president’s body / the sawing star/ slipping from one sense to another / without counting my dollars / the sea only crouches at my feet/ as a naive prostitute” pentru: guvernatorul în blugi joacă golf / luna de treflă e pulsul nebunului/ neliniștea are nouăzeci de etaje / și disperarea se piaptănă/ în baie/ generalul călătorește/ într-un marfar de adio/ spectatorii urmăresc cu încetinitorul/ glontele părăsind trupul președintelui/ ferăstrăul stelei/ lunecînd din senzație în senzație/ fără să-mi numere dolarii/ doar marea mi se așează la picioare/ ca o prostituată naivă”. (p. 14)
Repetitiv, contrapunctic, alternînd cele două mari teme ale poemului eponim, discursul poetic al lui Constantin Severin descrie un univers oniric, în care apar „phosphorescent worlds”, „carbonic snow fruit”, „limousines”, particulele numite „neutrino”, simbol al imponderabilității, care are o interacțiune foarte slabă cu materia și poate să străbată – asemenea gîndului – prin toate corpurile „normale”: „astral illusions’ blond player / under the silvery mist of speed / the black lens of wheel could suck me in / neutrinic eyes the poplars / macerated by cement / in the galaxy of synthetic ideas / I’m gazing through protection goggles at/ the world / embodied in billions of commas/a tornado of texts the city seems to me / with musical towers”. Textul din limba-sursă sună astfel: „blond jucător de iluzii astrale/ sub ceața argintie a vitezei/
m-ar putea sorbi luneta neagră a roților/ ochi neutrinici plopii / macerați de ciment/ în galaxia de idei sintetice/ privesc prin ochelarii de protecție/ cuvântul/ întrupat din miliardele de virgule/ un vîrtej de texte îmi pare orașul/ cu turnuri musicale”. (p. 23)
Unda lirică nu lipsește. Într-un mixaj muzical cu cele două mari teme, iubirea este poate singurul fragment de umanitate ce rezistă presiunii unei civilizații degradate și degradante: „urmează-mă iubito / în orașul galben/ zid și neutrin / unde seara vine cu pușca electronică a
jazzului/ uragan și hiacint / ecuator celest/ în ochiul îndrăgostiților/ dar unde-i oceanul/ verde și gol/ oceanul sunetului originar” sună astfel în tălmăcire: „follow me my love/ into the yellow city/ wall and neutrino / where dusk creeps on with the electronic shotgun/ of jazz/ hurricane and hyacinth/ celestial equator/ in the lover’s eye/ yet where’s the ocean/ green and empty/ ocean of the original sound”. (p. 31)
Toate celelalte poeme din acest volum poartă amprenta indelebilă a unui poet autentic, a cărui opera are deja recunoașterea internațională. Constantin Severin, acest artist plurivalent, explorează în poezia lui și teritoriile vaste ale biograficului („Pădurea de liliac”), și spațiul armoniilor muzicale („Improvizații în cifraj armonic. In memoriam Igor Stravinsky”). Despre geneza acestui text declara: „Catalizatorul închegării viziunii acestui poem a fost un vis, urmat de o lungă serie de întîmplări magice. Într-o noapte, în toamna anului 1994, l-am visat pe neaşteptate pe compozitorul rus Igor Stravinsky.” Iată un fragment semnificativ: „apuc un banjo cu lemnul lustruit de înţelesul de raze al fiinţei/ şi treptat mă revăd printre comete musicale/ sînt unicul meu prezent/ repet şi ecoul lichefiază luna şi cuvintele/ ieri sînt viitor / repetă imaginea mea de dincolo/ şi degetele ireale/ ating orizontul fremătător al lumii”. În excelenta traducere a universitarului Dan Nicolae Popescu, acesta sună astfel: „I grab a banjo with its wood/ polished by the being’s beamy meaning/ and gradually I see myself again amidst musical comets/ I am my only present/ I say it again and the echo liquefies both moon and words/ Yesterday I am the future / repeats my yonder image/ and irreal fingers touch the world’s tremulous horizon.”
Alchimist al verbului și al imaginii, Constantin Severin este o personalitate originală a peisajului nostru artistic, ale cărui cărți și tablouri compun un portret inconfundabil.
Elena-Brândușa Steiciuc
