Un boier roșu: Titus Popovici

Un alt crai din curtea veche a proletcultismului românesc este Titus Popovici. De numele său sînt legate un maldăr de filme propagandistice comuniste cît și o bogată moștenire în plan literar, de aceeași sorginte roșie ca flamura partidului comunist.

Dacă filmele ale căror scenarii le-a semnat le puteți găsi ușor pe youtube sau în grila obosită a unor canale TV, iar cărțile sale pot fi citite în oricare bibliotecă din țară, despre viața sa avem surse disparate. Este interesant să reconstituim filmul vieții sale, punînd accent pe cîteva aspectele insolite din biografia sa.

Provenind dintr-o modestă familie de ardeleni din Oradea (din anul 2002, o stradă îi poartă numele în urbea natală), Titus Popovici a absolvit Universitatea din București. Drept răsplată pentru beneficiile propagandistice aduse regimului comunist, el a ajuns membru al CC al PCR şi membru corespondent al Academiei Române. Titus Viorel Popovici este inventatorul comuniștilor cu față umană, cei în total contrast cu orice alte personaje comuniste prezente în acele momente pe marile ecrane. El a manifestat un precoce şi declarat interes pentru factorul politic ca formă modernă a destinului. Compunînd harnic scenarii pentru casele de filme, credincios realismului tradițional, prozatorul răspundea „necesităților imediate” (trasate de partid) și scria sub presiune alor, era receptiv. Avea vocație de lider şi era un scriitor angajat, devotat, apropiat de cercurile puterii, adresîndu-se unui public, aflat şi el, „în marșul spre victoria comunismului”.

Văzut, după colapsul comunismului şi, consecutiv, după grăbita-i abjurare, drept „un Procopius român” (cf. G. Dimisianu), duplicitarul Titus Popovici s-a exprimat – prin asumare şi implicare – ca un scriitor politic fruntaș, culegînd, dincolo de privilegii, aprecieri contradictorii după dezicere, negîndu-și, cu furie satirică şi cinism, crezul politic şi văzînd în comunism un „avorton al istoriei”.

E drept, „năzdrăvăniile” tinereții l-au costat. La început a fost liber profesionist, trăind din expediente, scriind pentru alții (Jacob Popper, Silviu Podină), iar volumul-broșură „Mecanicul şi alţi oameni de azi” – 1951 a fost trimis la topit. Povestirile din 1955 nu impresionează nici ele, trec chiar neobservate, dar marchează debutul editorial, aducînd în scenă „șantieriști”.

La scurtă vreme, apare romanul „Străinul” (1955), evocare a ultimilor ani de război și a perioadei imediat următoare, cu luptele ei politice și mutațiile în conștiințe, fiind urmat, la scurt interval, de al doilea roman, „Setea” (1958). După o piesă de teatru („Passacaglia”, 1960) și un jurnal de călătorie în Cuba („Cuba, teritoriu liber al Americii”, 1962), scriitorul se va dedica, aproape total, producerii de scenarii cinematografice.

Titus Popovici a reușit într-un mod mult mai convingător decît stalinistul Mihai Roller să rescrie istoria națională într-un mod convenabil nu sovieticilor, ci lui Nicolae Ceaușescu şi naționalism-comunismului acestuia. Scriitorul a preferat să pluseze: acceptă statutul de mercenar al regimului comunist preluînd comenzi oficiale în cinematografie. Este răsplătit cu demnități publice – deputat în Marea Adunare Națională și membru în Comitetul Central al Partidului Comunist Român -, iar în această calitate se remarcă printr-un discurs de o intransigență stalinistă, înfierînd abaterile de la dogmă ale confraților scriitori și susținînd fervent dictatura lui Ceaușescu. În particular, se bucură de avantajele unei existențe privilegiate și critică regimul. La un moment dat, îmbuibat, plictisit de atîtea avantaje, Titus Popovici își permite chiar gesturi de insubordonare minoră pe fondul saturației cu „delicatesele” de care a avut parte. Astfel, în anii în care pentru cei mai mulți scriitori români o plecare în străinătate reprezenta un vis neîmplinit, autorul filmului „Puterea și adevărul” își permitea a renunța la un atare voiaj. Motivul? Organizase o mare expediție de vînătoare și pescuit în Delta Dunării, iar ideea de-a merge în străinătate, într-un grup, și încă de scriitori, îi repugna.

Criticul Dan C. Mihăilescu îl reține ca pe „o lichea superioară, boier cinic de partid, oportunist perfect, bun meseriaș, cameleonic, un mercenar care-și disprețuiește stăpânul exact în măsura în care înțelege să profite în chip absolut de pe urma avantajelor nomenclaturii“.

Conform unei note a Securității (din anul 1985), existentă într-unul dintre dosarele dedicate cinematografiei, aflate în arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, realizarea filmului «Moromeții» a fost oprită la un moment dat din cauza intervențiilor scriitorului Titus Popovici, nemulțumit de faptul că se realiza un film după romanul lui Marin Preda în regia şi scenariul lui Stere Gulea. „Scenariul filmului a fost acceptat cu greu, cu scandal, cu opoziție. Multă lume era pornită – din motive diverse – să nu se realizeze acest film. De-abia așteptau să-mi rup gâtul. Au existat într-adevăr şi «lucrăturile» lui Titus Popovici. El a fost un romancier promițător, iar Marin Preda era concurența. Titus era membru în CC, se bucura de foarte mare influență. Culmea, știți care-a fost șansa scenariului? Elena Ceaușescu! Ea era responsabilă cu partea de ideologie. Atunci se făceau niște planuri de producție. În toată incultura ei, o fi auzit şi ea de «Moromeții», așa că a zis: «Păi, să-l facem p-ăsta»”, a mărturisit regizorul Stere Gulea.

În anii 1990 Titus Popovici a făcut dezvăluiri inedite despre nomenclatură şi despre liderii care au condus țara vreme de jumătate de secol. El a făcut parte timp de 24 de ani din CC al PCR, astfel că îi putem da crezare atunci cînd se confesează: „Vă relatez un fapt pe care mi l-au povestit Maurer şi cu Bodnăraș. Mergeau cu trenul guvernamental spre Constanța. Piesa, care s-ar putea numi <Jocul cu Hruşciov>, fusese pregătită de către Dej şi Bodnăraş. Hruşciov trăgea la măsea şi critica tot ce vedea pe fereastră. Dej își nota indicațiile sârguincios. Și, la un moment dat, Ceaușescu sare furios: «Nu vă permit să ne dați sfaturi! Strămoșii noștri daci cultivau porumbul și știau cum să….». La care Dej a oprit trenul, l-a dat jos în plin Bărăgan și l-a lăsat acolo. Îi strica jocul”.

Titus a plusat la capitolul amintiri în volumul „Disciplina dezordinii” (apărut postum, în 1998), cu un alt episod insolit. „La chefuri, Dej zicea, arătând spre Ceaușescu: <Bă! Ăsta-i jidan, bă, nu vedeți ce mutră are? Uite buza, uite nasul…Păi nu vedeți cum râde? Te-a făcut mă-ta cu băcanul din colț!…> şi ăsta înghițea. Iată unul dintre motivele pentru care a răbufnit ura față de Dej. În plus, se spune că în închisoare ar fi existat relații amoroase între Dej şi Ceaușescu, şi că Ceaușescu ar fi fost fetița lui Dej. Chivu Stoica mi-a spus odată lucrul acesta și inginerul N. Celac, rezident in Romania anilor ’40 al GRU, serviciul de spionaj al Armatei Roșii, organizatorul, printre altele, a evadării lui Dej din lagărul de la Târgu-Jiu.

Titus Popovici este un intelectual ghiftuit, care și-a trăit viața epicureic, vînînd, pescuind și trăind pe domeniile confiscate de Partidul Comunist, făcînd vizite de lucru la Paris sau Londra, mergînd în workshop-uri de scriere creativă în SUA, dînd petreceri fastuoase alături de lideri comuniști ruși la Moscova și aplaudîndu-l la fiecare congres pe „geniul Carpaților”, „stejarul din Scornicești”, „eroul între eroii neamului, eminentă personalitate de excepție a lumii contemporane, marele gânditor revoluționar, neînfricat luptător pentru pace, legendar făuritor de istorie”, pe numele său de dictator Nicolae Ceaușescu.

Puțină lume știe că în distribuția filmului „Mihai Viteazul” (1971) regizorul Sergiu Nicolaescu a dorit să joace și cîțiva actori de la Hollywood, precum Richard Burton sau Elizabeth Taylor, dar, pînă la urmă, Nicolae Ceaușescua fost convins de sfătuitorii săi să aprobe ca în film să fie distribuiți numai actori români, deși, inițial, fusese de acord să fie o coproducție. „Titus Popovici era în C.C. și era bine informat. Mi-a spus că Mircea Albulescu ar fi scris o scrisoare lui Ceaușescu. Eu, că să fiu sincer, m-am îndoit, de atunci. Au trecut mulți ani, în 1989, când am intrat în birou la Ceaușescu, pe 22 decembrie, am văzut un birou lung plin cu dosare. Acolo am recunoscut un dosar de plastic, care era scenariul filmului meu. L-am luat, l-am deschis și am găsit o scrisoare de 14 pagini (o am și astăzi) scrisă chiar de Titus Popovici… M-a trădat. Și era cel mai bun prieten al meu!”, a dezvăluit Sergiu Nicolaescu într-un interviu din 2017.

După moartea lui Popovici, survenită sub forma unui accident auto la 29 noiembrie 1994, s-a speculat mult cu privire la un posibil asasinat, cauzat de dezvăluirile pe care el, în calitate de fost membru al CC al PCR, le mai putea face despre nomenclatură. Totuși, prietenul său, scriitorul şi pictorul Alecu Ivan Ghilia, consideră că împușcarea din mașină a unui iepure l-ar fi speriat pe șoferul septuagenar al scriitorului: „A plecat la vânătoare în Delta Dunării, într-o mașină decapotabilă, ca un fel de Jeep, cu un şofer de ocazie, pentru că el nu conducea. Mergând pe un drumeag desfundat, la un moment dat Titus, care stătea pe bancheta din spate, a observat un iepure. N-a ezitat, a scos puşca, s-a ridicat în picioare şi a tras. Detunătura l-a speriat însă pe șoferul neavertizat, care a tras puternic de volan şi a intrat într-un copac, incident care i-a fost fatal lui Titus“. Șoferul a supraviețuit.

Ultimii ani ai vieții i-a petrecut retras în vila sa din Gura Zlata (munții Retezat).

Cea mai recentă apariție editorială a lui Popovici (postumă), cea de la Editura Academiei, se intitulează „Musei mele, poesii și alte cele”. Volumul cuprinde scrisori și poezii de dragoste adresate de autor Ceraselei Iosifescu, actriță, soția regizorului Mircea Cornișteanu. Între Titus și iubita sa muză, Cerasela, era o diferență de numai 40 de ani. Între Cerasela și soțul ei fiind doar 20 de ani distanță.

Cu ocazia lansării acestui volum am putut afla ceva și despre unicul moștenitor al lui Titus Popovici. După cum declara recent Mircea Cornișteanu, într-un interviu acordat lui Ion Cristoiu, „Titus era căsătorit cu o femeie care nu era mama copilului. Pușa Popovici era soția lui Titus și petrecea verile alături de fiul lui (Toma) care era făcut cu o altă femeie chiar în timpul căsătoriei lor”.

Popovici a mai fost căsătorit, în anii 1960, o scurtă perioadă, cu actrița Flavia Buref (1934-2016), care divorțase de regizorul Mircea Drăgan (1932-2017).

Fiul lui Titus, pianistul Toma Popovici, este lector al Universității de Muzică din București și unul dintre cei mai iubiți și talentați muzicieni din țara noastră.

Geo Alupoae