Se produce o învălmășeală de nedescris și nu se mai înțelege nimic. Canonada știrilor, mai ales a zvonurilor, acoperă tot. Nu mai știi ce să crezi. Se aude că francezii au fost opriți în Balcani, că nemții, izgoniți, se retrag spre München și Berlin. Că primul ministru al Ungariei Tisza a fost asasinat la Budapesta… Poveștile astea apar în același timp. Bucureștiul este o halucinație…
”Localurile publice sunt avizate a închide la ora nouă seara. De acum începe o evacuare în masă desordonată. În fața hotelurilor, camioane, căruțe, trăsuri încarcă în grabă cufere de piele, simandicoase, furate de prin casele noastre. Gratchene de la varieteurile și ansamblurile germane, Schwestere de la Crucea Roșie, sunt transportate cu aceeași grabă febrilă. Toate curțile autorităților fumegă de văpăile focului nestins al arhivelor care ard. Fulgi mari negri se presară pe Calea Victoriei din coșurile caloriferelor oficiilor lor. Automobile armate cu soldați cu căști se duc într-una spre drumul Giurgiului. În gări sute de nemți civili, foștii administratori ai bunurilor noastre, cu figuri disperate, cercetează itinerariul trenurilor spre Viena. Curțile spitalelor și cazărmilor gem de mulțimea răniților și bagajelor…La colțuri se vînd pe capete bluze, oglinzi, șifoniere, bocanci, cuverturi la prețuri de nimic. 29/11 oct. Se svonește că Mackensen trebuie să plece în 48 de ore, în urma mobilizării noastre de azi. Toate gazetele… cu excepția celor germane, care nu mai apar, publică apelul regelui către armată și țara”.
”Pe stradă toți (nemții – n.a.) umblă înarmați, cu aceeași siguranță. Supușii Puterilor Centrale nici nu cred într-o eventuală retragere”.
“Lumea e într-o forfoteală nebună. Pretutindeni de la etaje se aruncă jos, în strigăte de ura, toate firmele germane și în ferestrele deschise se desfășoară veselul nostru tricolor”. (Virgiliu N. Drăghiceanu, ibid, ”707 zile sub cultura pumnului german”, pp. 357-8 ).
”La Hauptwache fluierăturile nu mai contenesc toată noaptea din partea publicului care șade îndîrjit in fața zidului impasibil de căști și baionete ce barează Calea Victoriei în fața Cercului militar…”. ”În tot orașul pocnește focul mitralierelor, grenadelor de mînă și puștilor care trag asupra mulțimii, pentru care nevoia de spectacol bravează orice simțămînt, chiar și al vieții”. (Ibid, p. 359)
„Spre ziuă au început împușcăturile, se aude pîrîitul ca pe cîmpurile de manevră. Toată noaptea la lumina flăcărilor depozitelor, cărora le-au dat foc, mahalalele au cărat proviant, benzină, pielării; numărul morților este foarte mare… Armatele germane s-au retras complet chiar de la Cercul Militar: s-au baricadat în Gara de Nord. Pocnetele puștilor nu mai contenesc”. 31/13 oct. ”Nicio știre. Suntem tăiați de restul lumii. Ce fac francezii? Ce fac românii? Suntem lăsați la voia întîmplării…1/14 nov. Plouă cu fulgi de zăpada…”. (Ibid, p.361)
„Români! Suferințele neamului românesc atît de greu încercat în cursul veacurilor sunt pe sfârșite. În clipa în care aliații trec Dunărea și ne putem regăsi lângă ei, ca să izgonim pe inamicul care de doi ani încalcă și jefuiește pămîntul strămoșesc, sunt încredințat că veți răspunde chemării Mele cu aceeași dragoste de țară și că România va vedea împlinindu-se visul de veacuri al neamului nostru: Unirea tuturor românilor… Cu Dumnezeu înainte! (ss) FERDINAND”.
PREFECTURA POLIȚIEI CAPITALEI: ”Se aduce la cunoștința publică următoarele: cu începere de astăzi 30 octombrie (13 noiembrie ) 1918, intră în vigoare starea de asediu în conformitate cu înaltul decret regal nr. 1626/918. Populația Capitalei este încunoștințată că dispozițiile acestui înalt decret vor fi aduse la îndeplinire și executate de către autoritățile militare și polițienești. Orice abatere va fi reprimată în conformitate cu dispozițiile legii stării de asediu. Prefectul Poliției, ss Tzigara Samurcaș”. („Izbânda”, 31 octombrie /13 noiembrie 1918).
Guvernul român trimite un ultimatum mareșalului Mackensen: ”… Suntem înștiințați că ofensiva lor pe teritoriul român a și început. În contrazicere cu asigurările date, Puterile Centrale au sporit efectivele lor în România și au construit fortificații noi, ceea ce au silit armatele Aliaților să concentreze trupe pe Dunăre si să bombardeze orașele românești în care comandamentul german, cu bună știință, așezase baterii. Deși Comandamentul german știa că trupele germane nu dispun decât de 15 zile pentru a trece prin acea țară, acest comandament nu a luat măsurile necesare pentru a elibera România în acest interval și a provocat astfel ofensiva Aliaților pe teritoriul român. Pentru a împiedica ca România să devie teatru de luptă este absolută nevoie ca trupele germane să părăsească în termen de 24 de ore teritoriul român…”.
”Din informațiile pe care le-am primit, rezultă că Mackensen nu ne va aștepta și că trupele sale din România sunt deja pe cale să-și facă bagajele și să plece. Așa cum cred, dacă operația reușește, mă voi duce imediat la București , trimițînd înainte proclamația alăturată”. (Scrisoare a generalului Berthelot către văduva fratelui său, Louise, în Franța, 8 noiembrie 1918, Generalul Berthelot „Memorii Corespondență‚1916-1918, Ed. Militară 2018, p. 367)
„Ïn același, timp bravii noștri români i-au arătat ușa lui Mackensen al lor, au decretat mobilizarea și i-au ordonat lui Mackensen să plece în 24 de ore sau să depună armele”. (Ibid, p. 370)
„Giurgiu 24 noiembrie 1918. Constatând devastările comise de nemți în cursul evacuării, m-am decis să-i trimit lui Mackensen un ultimatum prin care să îi impun plata unor despăgubiri de 500 milioane mărci, un răgaz de plecare de trei zile și o amendă suplimentară de 50 de milioane pentru fiecare zi întîrziere sau orice act ilegal comis de acum înainte de trupele lui. (Ibid, ”Memorii Corespondență”, p. 375)
„Giurgiu 28 noiembrie. Draga mea Louise, ultima (scrisoare – n.a.) pe care ți-o trimit din Giurgiu…. Plec de aici chiar în această seară, pentru a merge să mă instalez, așa-zis incognito, la București, unde voi plănui intrarea noastră oficială, sâmbătă sau duminică, dată la care regele trebuie să ajungă în sfârșit de la Iași…”. (Ibid, p. 377)
”Luni 29 oct./11 noiembrie svonul din ajun confirmându-se, populația dete curs imensei fericiri… În fine, sosise ora dezrobirii! De dimineață orașul prezenta un aspect de sărbătoare, tricolorul fâlfâind până în cele mai îndepărtate mahalale. O mulțime imensă se revărsa spre centrul orașului, purtând flori în așteptarea trupelor aliate, a căror sosire se svonise pentru acea zi… Retragerea trupelor germane lua proporțiile unui exod…”. (Ibid., Anibal Stoenescu, fost director al Prefecturii Poliției Capitalei – „Din vremea ocupației”, București, Atelierele grafice SOCEC & Comp S.A. 1927, p. 144)
Stelian Tănase
Fragment din volumul în pregătire ”Mustățile feldmareșalului Mackensen” (2025)
