Toți poate, dar decît unii zice!

Dacă n-ați acordat niciodată atenție acestui veritabil flagel care ne năpădește anual, poate măcar în acest an o veți face. E vorba de reporterii de teren ai televiziunilor. Știm cu toții că asta e munca brută, de bază. E ca lipitul afișelor în campanie: nu-l fac cei din poză ori afiș, candidații, ci cei de la „munca de jos”.

Ei, în televiziune, reporterul e cel cu munca de jos. Pe lîngă unii, puțini, cu talent, cu vocație și pasionați, majoritari sînt… ceilalți! Nu e nevoie de multă știință, sînt de ajuns nițică școală și ceva tupeu. Asta în condiții normale. Vara, însă, cei cu puțină școală se duc și ei prin concedii, iar în locul lor vin cei cu școală… deloc! Ăsta-i flagelul despre care vorbesc. Iar ăștia, săracii (și cu duhul!), încearcă să acopere lipsa de… de toate, fiecare cît îl/nu îl duce puțina minte. De exemplu, învățînd pe de rost ce urmează să ragă în direct, precum reporterița RTV de pe 13 iulie, ora 12.15: „… sînt angajați în ȘEFIA PENTRU LUPTA PNL”!!! V-ați dat seama că ea, sărăcuța, învățase poezia… numai că a inversat versurile! Fiindcă e clar că a vrut să spună „… în LUPTA PENTRU ȘEFIA PNL”, ceea ce „face sens”, cum s-ar exprima un celebru analfabet funcțional. Tot la RTV, pe 12.07, la ora 15.02, vorbind de la Institutul de Meteorologie, o altă reporteriță bagă textul năucitor: „Aerul va fi DESTUL DE IRESPIRABIL”!!! Trecînd peste amănuntul că nu prea suportă grade de comparație, irespirabilul aer cînd devine destul de irespirabil: cînd dai colțu’!? Să nu facem discriminare: și băieții reporteri sînt din același regn! Bunăoară, ăla trimis de RTV în Germania, unde pe 16.07, la ora 13.20, vede că „mașinile lor sînt acum DECÎT UN MORMAN DE FIARE VECHI”. Dincolo de suferința provocată oamenilor de fotbal, specialiști în „decît”-uri, flăcăul ar trebui să știe că „un morman de fiare” era perfect spus. Și corect. „Fiare vechi” nu mai sînt de zeci de ani acolo, pe șosele, că au fost exportate în România! Desertul vine din fotbal. Antrenorul FCSB, Dinu Todoran, după jegul de meci cu Shakhtar, pe 22.07: „TOȚI JUCĂTORII care sînt în lot POATE SĂ INTRE”! N-am bănuit că în Todoran zace un fan de-ai lui Caragiale: „Cin’ te bate?” „Toți mă bate!”. De oameni ca Todoran, adînci, e clar că sînt mare nevoie în fotbal, unde toți citește, dar nu toți pricepe și încă și mai puțini zice.