Cariera Mariei Tănase (n. 25 septembrie 1913, București) a continuat şi în acele vremuri de după război, când realitatea cotidiană se schimba ca batistele. Adormi într-o lume, dimineaţa te trezești într-alta. Experienţă care te obligă la un exercițiu de supravieţuire care nu se mai termină. Toată lumea improvizează sperând să se salveze. Pentru o stea de talia ei, lucrurile nu erau deloc mai sigure decât pentru un om obişnuit. Schimbă des locuinţele, cuprinsă de nerăbdare şi frenezie. Adresele ei sunt imposibil de inventariat: locuieşte pe strada Vasile Conta nr. 5, la începutul anilor 40, pe strada Dimitrie Sturdza, unde ocupă o mansardă transformată de ea într-un apartament confortabil pe care îl umple de mobile. Se mută pe Calea Victoriei, nr. 2, etaj 5, în Piaţa Senatului, cu o privelişte largă pe Dâmboviţa. De aici, pe strada Brezoianu nr. 18, apoi pe bd. Coşbuc, şi pe strada Traian, aproape de Hală. În blocul Bazaltin proiectat de Marcel Iancu, apoi lângă Parcul Jianu, azi Piaţa Charles de Gaulle. Pe strada Dimitrie Onciul, lângă Foişorul de Foc, pe strada Popa Nan nr. 32, unde a locuit până la sfîrşitul vieţii. La fel a schimbat şi localurile unde a cîntat. La „Luther”, lipit de Gara de Nord, succedîndu-i lui Zavaidoc. A mai cântat la Cina, pe strada Franklin 12, la Wilson, pe bulevardul Brătianu nr. 25, vizavi de Biserica Italiană, la Coşna, în Piaţa Matache, la „Paris d’Hiver”, pe Ştirbey Vodă, la „Nepotul”, pe Buzeşti/Polizu. Apoi la „Pajura neagră”, vizavi de Aro. A apărut in apropiere la „Parcul Aro”, pe Calea Dorobanţi. La „Mon Caprice”, pe strada Brezoianu, peste drum de ziarul Universul. Caruselul părea că nu se mai opreşte.
Nu întâmplător se gîndeşte să emigreze. Visa sa ajungă la Paris, să înregistreze la compania Pathe Marconi. Este într-o căutare febrilă, nemulţumită, nesigură, nestatornică, încercînd mereu altceva. Cert, nu îşi găseşte locul. Nimic nu este sigur în viaţa ei. Cauza – regulile se schimbă tot timpul. Nu se acomodează cu prezenţa Krasnaia Armia. Guvernul, la presiunea ruşilor, modifică starea de fapt dând legi continuu, luând hotărîri care modificau repetat situaţia. Bref, scapă cine poate!
Viața ei privată, cu tot ce avea scandalos sau putea fi interpretat astfel, stârnea bineînţeles mare interes. S-a măritat cu Clery Sachelarie, moşier expropiat în 1945 la așa-zisa reformă agrară. Scăpătat deci, rămas fără surse de venit. A rămas să fie întreţinut de Maria Tănase. Se căsătoresc în 1950 si rămân – spre mirarea multora – împreună până la sfârşit – 22 iunie 1963. Fără ocupaţie, deşi avea studii de drept la Paris. A fost un soţ complezent. A lăsat aventurile ei sentimentale să treacă neobservate (“Maria Tănase şi cântecul românesc”, Ed. Muzicală 1965, p. 104. Gaby Michailescu, “Maria, cea fără de moarte”, Ed. Eikon, p. 121). Se bârfea mult pe seama lor. Oraş pricopsit, care duce vorba de colo-colo. Maria Tănase era slobodă la gură, rea de muscă, stârnea interesul. Era o divă, cu capriciile şi controversele pe care le stârnea. Era şi o femeie foarte frumoasă. Bucureştiul, ca de obicei, nu se dezminţea. Ocupație, ne-ocupație, câte nu se scorneau pe seama ei!? Cântareaţa era un subiect predilect al caracudei bucureştene. Lumea o bârfea nu pentru că o dispreţuia. Dimpotrivă, pentru că o idolatriza. Se vorbea că ar fi spioană. Că făcuse servicii SSI – lui Mihai Moruzov şi Eugen Cristescu, cărora le fusese ocazional şi amantă. Gura lumii slobodă! N-avea decât să trăncănească, nu îi păsa, chiar sfida. Avea talent cu carul, voce unică, repertoriu rar. Cine ştie care era de fapt adevărul? Arhivele ne arată, însă, că destule din câte se spuneau pe seama ei erau şi adevărate.
Lista amanţilor ei era lungă. Afacerile de spionaj în care a fost amestecată sunt prea numeroase şi uneori neverosimile. Îi plăceau bărbaţii, îi inşira ca mărgelele pe aţă. A fost „une femme à hommes” și nu-şi ascundea slăbiciunea faţă de soţ. Că a fost implicată în istorii de spionaj, e adevărat. Exemple – misiunea la Istanbul din primăvara 1941, când, sub aparenţa unui turneu artistic, a operat ca agentă a lui Eugen Cristescu, şeful SSI. A avut misiunea să observe ce se întâmpla în localul Taksim, loc de întâlnire al spionilor din Istanbul. S-a întîlnit nu o dată aici cu Alfred George Gardyne de Chastelain, important agent SOE. Îl cunoştea dinainte de război, era un mare admirator al ei. A fost şi istoria cu Maurice Negre, ziarist francez al agenţiei de presă Havas. Negre a fost marea ei dragoste. Era un experimentat spion al Biroului 2 de Informaţii francez. Depistat de Siguranţa română a fost arestat, anchetat, judecat, închis la Aiud, spre disperarea ei. A făcut totul să-l scoată din puşcărie uzând de relaţiile suspuse pe care le avea. Maurice Negre a rămas închis până când a intervenit Ică Antonescu, omul nr. 2 al Regimului, şi a fost eliberat. În fond, mareşalii Petain şi Antonescu erau aliaţi. Acest dosar, şi altele, îi vor aduce mari neplăceri Mariei Tănase după ce Armata Roşie s-a instalat la Bucureşti.
Un alt exemplu a fost idila petrecută sub nasul ruşilor cu generalul britanic Eric Roberts Greer – şeful Secţiei Militare a Misiunii Britanice. Cel care le-a făcut cunoştinţă a fost de Chastelaine. Generalul britanic își făcuse obiceiul să apară în localurile unde cânta. Apropierea lor a devenit cunoscută şi comentată. Bineînţeles că întâi au aflat agenţii SSI. Nu era foarte greu. Bucureștiul era – ca şi azi – unul dintre cele mai indiscrete oraşe din Europa. Serviciul de informații a cercetat câţiva ani mai târziu arhivele Ambasadei UK. Au fost arestate în acest dosar zeci de persoane. Serviciile speciale sovietice au fost şi ele implicate. Poveştile despre Maria Tănase au ieșit la iveală – mult înflorate – conform cu metehnele fiecărui informator. A avut de suferit. A fost privită cu suspiciune, acuzată de spionaj pentru britanici. I-a fost restricţionată activitatea în diferite perioade şi chiar i s-au interzis apariţiile pe scenă și la radio, unde nu a mai fost difuzată o vreme. Nu a avut voie să facă turnee în străinătate, deşi a cerut de nenumărate ori permisiunea sa concerteze, mai ales la Paris. A mers până acolo încât şi-oferit colaborarea cu Securitatea în schimbul unui paşaport. Dorea mult să iasă în Occident, să aibă o cariera internaţională.
Totuși, în ciuda vicisitudinilor vremii, şi-a continuat parcursul. Era mult prea populară pentru a fi scoasă din circuit. Avea avantajul că era invitată să cânte la recepţii diplomatice. Comisia Aliată de Control avea un personal numeros (ruşi, americani, englezi) care ţinea să se distreze. Într-o ţară ocupată, plictiseala are ceva mortal. Asta până în anul 1947, când Comisia s-a dizolvat şi petrecerile s-au împuţinat drastic. Au rămas ambasadele – şi ele pline de diplomaţi care doreau să se distreze. Autorităţile comuniste i-au limitat însă apariţiile. Era surprinsă pe tehnică (interceptări telefonice) de agenţii Securității (înființată în august 1948) cu comentarii „duşmănoase” la adresa regimului şi a situaţiei din ţară. I s-au plantat informatori în anturaj, i-au fost interceptate convorbirile telefonice, i-a fost deschisă corespondența.
Cert, Maria Tănase nu i-a simpatizat pe comunişti. Avea atitudini care nu conveneau vârfurilor partidului. Un exemplu sensibil: Maria Tănase se solidarizează cu ostracizatul Tudor Arghezi – venea la el acasă să îi cânte… Izolat la Mărţisor, nu avea lemne de foc pentru iarnă, nici bani să plătească impozitele, urmare a faptului că editurile şi presa – toate sub controlul Secţiei de Propagandă a PMR – refuzau să îl publice. Maria Tănase l-a ajutat în aceasta perioadă neagră. (Baruţu T. Arghezi, vol. „Înaintea uitării”, p.120-21) Riscurile pentru ea erau foarte mari, putea să dispară într-o zi de pe afiş și chiar să fie arestată ca atâţia alţii. A fost un miracol că nu s-a întâmplat aşa. Explicaţia ar fi că ambasadele o solicitau să cânte la recepţii şi nu avea cum să dispară pur şi simplu. În plus, unii tovarăşi de la vârful PMR erau admiratorii ei. Mai exista și protecţia generalului Greer… Sovietizarea societăţii româneşti i-a schilodit şi i-a frânt destinul..
Stelian Tănase
Fragment din volumul ”Zvonuri despre sfîrşitul lumii. Album de familie. București 1944-1953”, ediţia a doua revăzută şi adăugită. În curînd în librării.
