După anii de boom editorial, literatura în limba spaniolă a scăzut vertiginos în Europa și a fost depășită de cea italiană, care înregistrează o creștere surprinzătoare.
O întîlnire a traducătorilor din diverse țări europene a evidențiat acest lucru zilele trecute în cadrul primei conferințe europene a traducătorilor desfășurată în Cap de Formentor (Mallorca, Spania). S-a afirmat că absența unui tezaur actualizat al literaturii spaniole nu poate genera decît frustrare printre iubitorii limbii lui Cervantes. Ceea ce lipsește Europei care citește sînt autorii în limba spaniolă. Spaniola, a treia limbă din lume ca număr de vorbitori, folosită de 500 de milioane de oameni în peste 20 de țări, reprezintă doar 3% din ceea ce este tradus în Franța, 2% într-o țară ca Finlanda și rușinos de puțin pe piața anglo-saxonă. La celălalt pol valoric, italiana, o limbă vorbită de 60 de milioane de oameni (și aceștia într-o singură țară), depășește la capitolul traduceri limba spaniolă pe piața editorială franceză. Dezechilibrul este dureros pentru Luis García Montero, director al Institutului Cervantes, în condițiile în care limba spaniolă este a doua limbă vorbită în 18 țări ale UE și UK. „Cred că umilirea bugetelor de cultură în comparație cu alte țări este un flagel ereditar al guvernelor Spaniei”, declară el.
Germanul Christian Hansen (traducător al unor autori precum Roberto Bolaño sau Selva Almada) spune răspicat că în Germania „lipește o viziune asupra istoriei literaturii spaniole contemporane, lipsește un canon. Ceea ce este tradus nu are o geografie, un fir comun, spre deosebire de literatura franceză, care are. Avem nume de autori independenți, dar ne lipsește o viziune completă a ceea ce a fost literatura spaniolă în ultimele două secole”. El mai susține că lipsește un proiect de uși deschise între culturile europene.
Editorul Margit Knapp afirmă că în ultimii 25 de ani au fost descoperiți mai mulți autori italieni și francezi decît spanioli. „Scopul unei traduceri este să aduci în țară o carte pe care nici un autor local nu ar putea să o scrie vreodată. Pentru asta avem nevoie de traduceri: să avem o literatură universală care să-ți umple țara și limba cu ceea ce a crescut în alte părți ale lumii”, spune editorul german.
Susanne Lange, traducătoarea lui „Don Quijote” și a unor autori precum Fernando del Paso, crede că Spania a ajuns foarte devreme (cu secole în urmă) la apogeul expresiei literare, în secolele al XV-lea sau al XVI-lea, pe cînd Germania nu avea încă o limbă unificată. Mai tîrziu, susține ea, a existat un declin, o lipsă de impuls din partea Spaniei. În secolul al XIX-lea, în mijlocul romantismului german, a reapărut interesul pentru tradițiile populare și poezie, care a scăzut pînă la generația celor 27. „Lorca era interesat de legătura cu poezia populară trecută prin prisma modernității”, subliniază doamna Lange în scurta istorie a traducerii din spaniolă în germană, istorie pe care a prezentat-o la conferința din Cap Formentor. Don Quijote, din păcate, nu este în programa școlară. Mai multe edituri au recunoscut că au existat mai multe cărți traduse în italiană și franceză în comparație cu un număr mult mai mic al celor spaniole. Vázquez Montalbán a trezit interesul în anii 90 și asta a atras vînzătorii de cărți la Barcelona. Montalbán, prin seria romanelor al căror protagonist este detectivul Pepe Carvalho, fost polițist, fost marxist și gurmand înrăit, a devenit unul dintre cei mai citiți scriitori ai Spaniei și cel mai bine vîndut în afara granițelor țării sale. Javier Marías a fost de asemenea bine primit, la fel ca și Fernando Aramburu, și acum Irene Vallejo.
Sabine Erbrich, redactor la Suhrkamp Verlag (editură de top a Germaniei), celebrează faptul că în ultimii doi ani literatura spaniolă a cunoscut un anumit impuls datorită faptului că este țară invitată la Tîrgul de la Frankfurt, care va avea loc luna aceasta: două treimi din cele 70 de cărți în limba spaniolă care sînt publicate în ultimii doi ani sînt din Spania, o proporție foarte diferită față de anii precedenți în ceea ce privește latino-americanii. Lucía Lijtmaer, Elena Medel sau Sara Mesa se alătură argentinienilor Mariana Enríquez ori Samanta Schweblin în această încercare de a acoperi golul răsunător care există. Cultura indică faptul că cifra va ajunge la 135 în 2022, adică numărul de titluri pentru care s-a acordat ajutor financiar de stat pentru traducere.
Gustavo Guerrero, editorul marii edituri franceze Gallimard, oferă cifre îngrijorătoare pentru cartea spaniolă vîndută în Franța, în condițiile în care 18% din producția franceză sînt cărți traduse. Din totalul traducerilor, cinci limbi reprezintă 89% din piața de carte a Franței. Ele sînt distribuite astfel: engleză (59,6%), japoneză (un surprinzător 18,5% care se explică prin triumful manga, altfel spus benzile desenate); italiană (4,3%); germană (4%) și spaniolă (3%). În Spania, în schimb, 10% din ceea ce este tradus este în franceză, dezechilibru și asimetrie care, în cuvintele șefului Gallimard, reclamă „o nevoie clară de îmbunătățire”.
„Spaniolii nu au reușit să profite de creșterea volumului producției franceze”, spune Guerrero. În anii 80 și 90 a reușit să fie a treia limbă tradusă, după engleză și germană, dar astăzi este a cincea. De „vină” sînt italienii Elena Ferrante și Roberto Saviano, dar nu numai, pentru că, spune Guerrero, „există o admirație și o emulare a Franței și Italiei care i-a dus pe locul patru. Italia va fi țară invitată anul acesta la Salonul de carte de la Paris”. În anii 90, Franța s-a îndrăgostit de Vázquez Montalbán. Foarte bine i-a primit și pe Giménez Bartlett, Javier Cercas, Jorge Carrión și Albert Sánchez Piñol, pe lîngă cubanezul Leonardo Padura sau Martín Caparrós.
În fața unei asemenea realități Institutul Cervantes a trebuit să accelereze un plan în care se lucrează contra cronometru pentru a cunoaște harta traducerilor din spaniolă. În dificultatea colectării datelor tuturor țărilor, Raquel Caleya, directorul secției de cultură, întocmește un plan prin care încearcă să atenueze lipsa datelor statistice alături de stabilirea unui cadru vizual și documentar al situației neactualizate din 1950. Următoarea hartă, care se estimează a fi făcută publică la Frankfurt, arată deja date despre absența contemporanilor spanioli. Cei mai traduși autori din lume în limba spaniolă, conform unei prime estimări provizorii sînt: Cervantes, Isabel Allende, Borges, García Lorca, Carlos Fuentes, Cortázar, Escrivá de Balaguer, García. Márquez, Calderón de la Barca, Bolaño, San Juan de la Cruz, Alejo Carpentier, Miguel Ángel Asturias, Ernesto Cardenal, Bartolomé de las Casas, Reinaldo Arenas și Javier Cercas.
„Nu se îmbunătățește nici situația din Țările de Jos, unde criticii se ocupă foarte puțin de spaniolă”, după spusele traducătorului Brigitte Coopmans. „Și-a făcut intrarea Eduardo Mendoza, Sara Mesa începe să-și croiască drum, iar ceea ce vine din Columbia, Argentina sau Mexic, precum Emiliano Monge, este abundent. Rafael Chirbes a ajuns dar nu s-a vîndut”, declară traducătoarea Eugenie Schoolderman. Enrique Redel, editor la „Impedimenta” (editură care l-a publicat în spaniolă și pe Mircea Cărtărescu), afirmă că „Olanda publică numai 58 de cărți în spaniolă, o cifră apropiată de cea a anilor 80 și cu mult în urma titlurilor în germană și franceză”. În Olanda, o țară cu 17 milioane de locuitori, sînt publicate 40.000 de titluri în fiecare an. Lorca, Vargas Llosa și Mendoza sînt cei cu cele mai multe titluri traduse, iar marea majoritate sînt latino-americane. „Nu există suficient sprijin pentru traducerea cărților. Alte țări se descurcă mult mai bine. Din cîte ne spun editorii străini, cînd ai de lucru cu administrația spaniolă ai de-a face cu un proces complicat procedural, mult mai greoi decît al altor țări în care procedurile sînt mai simple”, precizează Redel.
Dacă în Franța literatura spaniolă ocupă locul V, ei bine, în Italia se află pe poziția a IV-a (după engleză, franceză și germană). De pe poziția a V-a ocupată de literatura spaniolă în Franța, ajunge pe a IV-a în Italia, după engleză, franceză și germană. Almudena Grandes, Lucía Etxebarria, Javier Cercas și, mai nou, Patria de Aramburu, Enrique Vila-Matas, Javier Marías, Manuel Vilas și Ignacio Martínez de Pisón, și-au găsit cititori în Italia. Mai sînt ceruți și autorii de ficțiune polițistă Vázquez Montalbán, Alicia Giménez Bartlett, Juan Madrid și Lorenzo Silva. Noutățile? Sara Mesa, Lina Meruane, Samanta Schweblinși Andrea Abreu.
Față de aceste țări mai apropiate, spaniola abia ajunge la 2% din traduceri în țări ca Finlanda, de exemplu, unde Pérez-Reverte, Aramburu, Dolores Redondo, Chirbes, Piglia si Javier Marías au un succes inegal, spune Sari Selander, care și-a început cariera traducîndu-l pe Carlos Fuentes. Finlanda mizează pe noile voci ale femeilor precum Enriquez, Schweblin, Sara Mesa sau Fernanda Melchor.
Imaginea este și mai proastă pe piața anglo-saxonă. În SUA, de exemplu, doar 3% sînt traduceri. Și doar 0,7% sînt în spaniolă. Căile traducerii, s-a afirmat la conferința europeană a traducătorilor, se extind și deschid uși. În cuvintele lui García Montero: „Avem nevoie de un angajament față de limbă și cultură prin care, avînd America Latină în fundal, am putea deține un rol important în lumea de astăzi”. Pe parcursul documentării nu am putut afla nimic despre prezența României la această primă conferință europeană a traducătorilor și nici despre performanțele țării noastre în materie de export literar.
Geo Alupoae, critic de teatru
