Singurul scriitor care a primit prestigiosul premiu Goncourt de două ori în viață, pentru două romane distincte, semnate diferit, Romain Gary – pe numele său adevărat Roman Kacew – s-a născut la Vilnius, în 1914, într-o familie evreiască, și a fost educat la Varșovia, unde mama sa a ținut să fie botezat în confesiunea catolică. Stabilindu-se în Franța la începutul adolescenței, naturalizat francez în 1935, a studiat dreptul la Aix-en-Provence și în capitală, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost pilot în Forțele Aeriene Franceze Libere, decorat cu Legiunea de Onoare pentru eroismul său. Gaullist convins, și-a luat numele de Gary, cu care va semna o operă în care primează raportul direct cu realitatea, cu viața, fără să fie influențat de experimentele literare cu care era contemporan, de exemplu Noul Roman. Menționez doar cîteva dintre romanele acestui diplomat poliglot, care a fost purtat de carieră la Sofia, Berna, New York, Los Angeles: Education européenne/ Educație europeană, 1945; Le grand vestiaire/ Vestiarul cel mare, 1948; Les racines du ciel/ Rădăcinile cerului, 1956, primul Premiu Goncourt ; Les oiseaux vont mourir au Pérou/ Păsările merg în Peru ca să moară, 1962; Au-delà de cette limite votre ticket n’est plus valable/ Dincolo de limita aceasta biletul își pierde valabilitatea, 1975; Clair de femme/ Clar de femeie, 1977. Cel de-al doilea premiu Goncourt l-a obținut sub pseudonimul Emile Ajar pentru La vie devant soi/ Ai toată viața înainte, 1975, după care a mai publicat alte două romane, pînă la suicidul din 2 decembrie 1980.
Dedicat camaradului său Robert Colcanap, „francez liber”, romanul Educație europeană are ca punct de plecare elemente autobiografice, pe care autorul le include subtil în pasta ficțiunii. Pe fundalul haosului din anii 1942-43, cînd pe frontul de Est se duceau teribilele lupte de la Stalingrad, personajul central, adolescentul polonez Janek Twardowski, străbate anevoiosul drum al responsabilizării și maturizării, în condiții de cotropire și supunere a țării de armata germană. Chiar de la început, asistăm la o scenă emoționantă între băiatul de paisprezece ani și tatăl său, medicul Twardowski, care îl lasă într-o ascunzătoare în pădurea de lîngă Wilno (numele polonez oficial al orașului Vilnius între 1920 și 1939, perioadă în care a fost capitala voievodatului cu același nume din spațiul celei de-a doua republici polone), pentru a-l feri de soarta celor doi frați mai mari, uciși în luptă. Cu un remarcabil talent de povestitor, care dozează fin dramatismul acțiunii, Gary construiește momentele cele mai importante ale traiectoriei personajului. Așadar, în pădurea de lîngă satul Sucharki, înțesată de partizani, Janek rămîne la început cu cîteva provizii și o carte, Winnetou, lectura adolescenților de pe toate meridianele. Ceea ce pare mai întîi un joc sau o imitare a eroilor din acest text va deveni pe parcurs un modus vivendi pentru Janek, mai ales după ce intră în gruparea condusă de locotenentul Jablonski. Dar cine sînt acești partizani, bărbați care nu se mai luptau „decît cu foamea, frigul și disperarea”, lîngă care Janek va dobîndi o identitate nouă și un sens al vieții ? Grupul lor este heteroclit, atît din punct de vedere social, cît și etnic: Stanscyc, frizerul aproape nebun după ce ambele fete îi fuseseră răpite și violate de soldații naziști; doi studenți la Drept din Wilno, al căror rol era menținerea legăturilor radio cu Comandantul Nadejda, comandantul tuturor trupelor de partizani; Cukier, măcelarul evreu din Swiecyani, un adept al hasidismului, care-și face împreună cu alți co-religionari rugăciunea de vineri seara, nelipsindu-i tallit-ul alb și negru de mătase; un avocat din Wilno; Machorcka, țăran grec-ortodox, foarte credincios; cei trei frați Zborowski, fiii unei familii de fermieri din apropiere.
Educația lui Janek pe toate planurile (militar/cultural/sexual) va avea loc în cei doi ani ai șederii cu acești rebeli, alături de care va avea sentimentul împlinirii cu onoare a unei datorii sfinte. Un alt grup de partizani cu care primii colaborează în acțiuni de sabotare a armatei germane este cel condus de Adam Dobranski, fost student la Drept – idealist, dar și om de acțiune -, de fapt un alter ego al lui Romain Gary, care scrie în mod constant texte diferite ca factură, citite uneori prietenilor (poezie, proză, alegorii), precum și un text vizionar, intitulat Educație europeană, expunînd idei despre construcția Europei postbelice. Iată cum prezintă personajul, într-o discuție cu Janek, proiectul său : „Mi-aș dori ca volumul meu să fie unul dintre acele refugii, mi-aș dori, ca, atunci cînd războiul se va încheia, oamenii care îl vor deschide să-și regăsească trecutul neștirbit, să afle cum am fost siliți să trăim ca niște jivine, dar că n-am putut fi obligați să cădem pradă deznădejdii”. (p. 69) Numai un scriitor de talia lui Gary poate conchide, prin gura lui Dobranski: „Nu există artă disperată – disperarea înseamnă doar lipsă de talent”. (p. 69)
În sălbăticia din pădure, unde simțurile i se ascut ca ale pieilor roșii din romanul lui Karl May, Janek va cunoaște momente înălțătoare datorită muzicii. Alături de ceilalți proscriși, ascultă „Poloneza” lui Chopin, muzica fiind definită de Gary drept „tot ceea ce poate fi mai bun într-un om. […] Preț de mai bine de un ceas niște oameni istoviți, răniți, înfometați, hăituiți, și-au sărbătorit credința, cu gîndul la o demnitate pe care nici urîțenia, nici crimele nu puteau s-o știrbească. Janek n-avea să uite nicicînd acest moment: fețele aspre și virile, fonograful minuscul dintr-o scorbură în pămînt, mitralierele și puștile ținute pe genunchi […] neobișnuitul, speranța, muzica, nesfîrșirea”. (p. 60)
Orfan de ambii părinți fără s-o știe (mama îi fusese răpită de naziști, alături de alte femei puse la dispoziția militarilor SS în conacul rechiziționat al unor aristocrați; tatăl a încercat cu prețul vieții să-și spele onoarea, atacînd cu o mitralieră soldații care „stăteau la glume pe terasă, așteptînd să le vină rîndul”, după care este răpus), Janek își descoperă sufletul pereche în persoana adolescentei Zosia. Răpită de soldații SS după omorîrea părinților la Wilno, fata aceasta „foarte blondă, care n-avea probabil mai mult de șaisprezece ani”, cu „o față subțire și palidă, plină de pistrui și destul de drăguță, în ciuda excesului de ruj pe buze și a obrajilor prea pudrați” este obligată și ea să se prostitueze. Adaptabilă, Zozia învață lecția dură a supraviețuirii chiar în condițiile violurilor colective și știe să profite de condiția ei, obținînd apă caldă, săpun, alimente pentru întreg grupul de femei: „Cu nemții e cît se poate de simplu. Dacă vrei să obții ceva de la ei, trebuie să le spui: <Schmutzig, schmutzig>, care înseamnă <murdar>. Tipii nu pot suporta murdăria. Cu vorba asta, primești de la ei tot ce dorești”. (p. 18) Dar nu e numai atît, adolescenta nu e chiar o naivă: știe să adune informații de la soldații cu care se culcă, transmițîndu-le apoi partizanilor, pentru sabotaje. Janek descoperă treptat senzualitatea alături de Zosia, mai întîi cu o imensă pudoare, apoi cu sentimentul că, în lumea aceea nebună, era singura ființă în care putea avea încredere.
Epilogul romanului Educația europeană este plin de speranță: sublocotenentul Twardowski din armata poloneză, deja tată al unui copil pe care Zosia l-a născut la sfîrșitul războiului, revine să vadă pădurea în care s-a ascuns cîndva și care acum îl copleșește cu amintiri: primul bubuit al tunului, figurile camarazilor, imaginea soldaților nemți uciși, sfîrșitul lui Dobranski. Sînt ultimele zile petrecute în uniformă, pentru că Janek urmează să-și înceapă studiile la Academia de muzică din Varșovia.
Situat în descendența romanului etic al unor autori precum Camus, Malraux, Sartre, Educația europeană, romanul de debut al lui Romain Gary este un coup de maître, care a avut un succes imediat în Franța postbelică, publicat de autor în două ediții, ușor diferite. În traducerea adecvată și minuțioasă a lui Daniel Nicolescu, cartea apărută la Editura Humanitas în 2020, colecția „Raftul Denisei”, este o lectură care ne poate inspira în aceste vremuri dificile, în care războiul cu pandemia continuă. Valorile europene, în care Romain Gary și contemporanii lui au crezut – libertatea, solidaritatea, reziliența – sînt perene și mesajul din finalul textului este clar. Omul trebuie să-și accepte destinul sisific, asemenea furnicilor pe care le vede sublocotenentul Twardowski în ultima vizită în pădure, cînd pune lîngă mușuroiul lor volumul Educație europeană al lui Dobranski, pe care ele mărșăluiesc grăbite, fără să le pese de obstacol: „Lumea în care oamenii suferă și mor este aceeași cu lumea în care suferă și mor furnicile: o lume crudă și de neînțeles, în care singurul lucru care contează este să cari mereu mai departe o rămurea absurdă, un capăt de pai, mereu mai departe, cu sudoarea frunții și cu prețul propriilor lacrimi de sînge, mereu mai departe, fără răgaz, fără să-ți tragi sufletul sau să te întrebi de ce…”.
Elena-Brândușa Steiciuc