„Cele trei delegații (americană, rusă, britanică, n.a.) au sosit în Gara de Nord pe 31 decembrie 1945. Prima vizită i-au făcut-o lui Andrei Ianuarevici Vișinski de revelion la Cercul Militar”, scrie un memorialist (Dan A. Lăzărescu, ”Confesiuni. Dialoguri realizate de Radu Toanca”, Ed. Hestia, 1997, pp.120-121). A fost cel mai tensionat și palpitant revelion trăit vreodată de români. Cei trei ambasadori ( Averell Harriman, Archibald Clark-Kerr și Ivan Zaharovici Susaikov) au venit de la Moscova la București – stricîndu-și bieții de ei sărbătorile – ca să comunice regelui Mihai și liderilor Opoziției, soluția la care s-a ajuns la Conferința miniștrilor de externe. Ei bine, soluția occidentalilor a fost să capituleze în fața oamenilor lui Stalin. Regele Mihai trebuia, așadar, să ia notă. Deci, să înceteze greva regală, iar în Guvernul dr. Petru Groza să intre ca miniștri fără portofoliu doua figuri de rangul doi din PNȚ și PNL. Bref, aparențele erau salvate. SUA și UK își arătau limitele și adevăratele intenții – de a nu susține România în eforturile ei de a se salva de la sovietizare. Tot ce puteau obține românii căzuți în ambuscada istoriei erau niște comunicate inofensive plasate de Foreign Office și State Departament. Yalta era literă moartă. Churchill făcuse rocada în octombrie 1944 la Kremlin, mîzgălind un șervețel. Luase Grecia și cedase rușilor la schimb România, și asta era tot. Misiunea celor doi diplomați occidentali de rang înalt era sa aducă la București veștile proaste.
La Cercul Militar, unde se desfășura revelionul oficial, din partea română i-a întîmpinat Emil Bodnăraș, eminența cenușie a Guvernului. Erau în familie, Bodnăraș era cetățean sovietic. În 1937 a primit la Doftana înștiințarea din partea Kremlinului că a fost făcut cetățean sovietic. Era și spion, lucra pentru GRU încă de cînd dezertase în URSS pe Hotin, trecînd Nistrul la 1 februarie 1932. A fost trimis de patroni la București în misiune, dar a fost recunoscut pe peronul gării Ploiești și arestat de SSI în Gara de Nord. Același loc unde debarcau ambasadorii Aliați în 31 decembrie 1944. Bodnăraș cu ocazia pățaniei a fost judecat pentru trădare, degradat militar și încarcerat la Doftana. Mă mir că nu a fost depus într-o închisoare militară – era ofițer al armatei române -, ci la Doftana printre comuniști. În jurul acestui personaj bîntuie nenumărate mistere.
Pe Bodnăraș îl însoțea în delicata lui misiune generalul de infanterie Constantin Vasiliu Rășcanu, ministrul Apărării. Generalul a contribuit masiv la rusificarea armatei romane. După ce s-au ciocnit cupele de șampanie și au tras un somnic bun, pe 1 ianuarie 1945, au făcut o vizită de curtoazie lui Iuliu Maniu, nu știu la care dintre domiciliile sale din București. Pe strada Sfinților, unde locuia la etajul I, în același imobil cu I. Gh. Maurer (etajul trei)? Pe Episcopiei, la Aurel Leucuția? Pe bd. Dacia, la dr. Ion Jovin, sau pe strada Grigore Mora, acasă la Rică Georgescu? Rică Georgescu, petrolist, fusese deținut 4 ani ca spion englez la Malmaison de SSI-ul lui Eugen Cristescu. El trebuia să fie în acea zi translatorul întîlnirii, Maniu nevorbind englezește. Ambasadorii străini au avut misiunea ingrată să explice cum ne-au livrat Kremlinului șefii lor, Truman și Atlee. A urmat vizita la Dinu Brătianu, șeful liberal. Bătrînul a fost nevoit să asculte și el cum a capitulat Occidentul. Șmecheria era cum să le explici celor doi politicieni experimentați că rămăseseră singuri în fața tăvălugului blindatelor „glorioasei Krasnia Armia”. Mesajul era simplu: să se supună fără să crîcnească. Chiar să aducă mulțumiri. Să se descurce cum pot! Interesant este că dr. Petru Groza, quislingul local, deși ahtiat de petreceri, nu și-a făcut apariția la Cercul Militar. A petrecut revelionul cu cîțiva membri ai Guvernului. La 2 ianuarie 1945, Regele Mihai i-a primit pe ambasadori la palat. Aflase deja veștile proaste de la Nicolae Penescu și Bebe Brătianu, secretarii generali ai celor două partide. Protocolul cerea ca rezultatele Conferinței de la Moscova sa fie comunicate oficial. Pe scurt, greva regală a fost zadarnică și Occidentalii – care îl sfătuiseră și îi promiseseră sprijin – dădeau din colt în colț. Lașitatea și duplicitatea Occidentului erau o față cu care Regele Mihai abia acum lua cunoștință. O experiență amară care se va repeta. Atunci, la București, cît mai era pe tron, dar și mai tirziu, în exil.
Cele două mari partide de opoziție au fost convocate urgent la sediile lor din strada Clemenceau și C.A. Rosetti 37. Era foarte necesar să rumege imposibila situație. S-au întîlnit pe 3 ianuarie în prezența lui Iuliu Maniu și I.C. Brătianu. Subiectul era, bineînțeles, tragedia care se petrecea. Din nefericire a fost deturnat de bătălia acerbă care s-a dat pentru ocuparea celor două locuri din guvern. Politicienii au mereu în fața ochilor funcțiile rîvnite, nu îi interesează nimic altceva. La PNȚ episodul a luat-o spre Caragiale cînd Iuliu Maniu l-a propus pe Ion Mihalache, vicepreședinte, nume întîmpinat cu aplauze. Citez din memorialist: „ Aceasta l-a iritat nespus pe dr. N. Lupu (celăltalt vicepreședinte al PNȚ, n.a.), care a declarat ca această funcție i se cuvine. (…) Prietenii lui au încercat să-l convingă să renunțe la pretențiile lui, nesusținute de nimeni. Dr. Lupu a insistat pe un ton din ce în ce mai violent, folosind tot felul de invective la adresa conducerii partidului… În cele din urmă i-a venit rău. A fost culcat pe o masă și i-au făcut injecții calmante. Deșteptat din starea de nesimțire, a părăsit în insulte nesfirșite sediul Delegației Permanente. A doua zi, vineri 4 ianuarie, a publicat în <Semnalul> un manifest politic în care anunța că a părăsit Partidul Național Țărănesc (…)‚ partid care a renunțat la orice orientare democratică și a devenit partid de dreapta (fascist, în jargonul oficial, n.a.) (…) Numaidecît și-a constituit un partid de buzunar intitulat Partidul Țărănesc Democrat, în care în afara fraților săi nu a putut recruta decît pe D.R. Ioanițescu și (….) a putut să retipărească cu fonduri guvernamentale oficiosul lupist intitulat, evocator, <Aurora>”.
”La 7 ianuarie 1946, Emil Hațieganu, de la PNȚ, și Mihai Romniceanu, de la PNL, au depus jurămîntul în fața Regelui Mihai. Prin această numire a început o noua perioadă politică, jalnică… Primul act al farsei se încheia. Urma al doilea act, alegerile falsificate din noiembrie 1946, urmat de al treilea, puciul de la 30 decembrie 1947, soldat cu alungarea de pe tron a Regelui Mihai. E finita la commedia…” (Dan A. Lăzărescu)
„1 ianuarie 1945/6. Revelionul familiei Sașa Pană nu a mai fost de astă dată în intimitate. L-am petrecut ca invitați ai redacției ziarului Scînteia – din a cărei redacție făceam parte – în una din sălile mari ale fostei redacții a ziarului Curentul, (…) realizată după propria mărturisire a directorului acelui ziar (Pamfil Șeicaru, n.a.): <Un șantaj, un etaj>. Puțin înainte de miezul nopții, cu discreția și modestia care îl caracterizau, a apărut și primul secretar al Partidului (Gheorghe Gheorghiu Dej, n.a.). Părea întinerit. Luă și el loc la o masă cu cei apropiați. A dansat cu cîteva tovarășe. Totul îmi părea curios, miraculos, supranatural, ca în basmele bunicii. El plecă la fel de discret, dar în scurta sa vizită ne adusese în 1946 (…) Va fi anul înfrîngerii partidelor istorice, anul realizării alianței clasei muncitoare cu țărănimea muncitoare, anul alungării lui Rădescu și a lui Sănătescu, al instaurării primului guvern Groza”. (Sașa Pană „Născut în 02”, Ed. Minerva, 1973, pp. 663-4)
”Luni 31 decembrie 1945. Prost s-a terminat anul cum prost a fost și cursul lui. (…) Pentru Revelion sîntem la Reininghaus. (…) La ora schimbării anului luminile se sting după datină și se servește șampanie. Duduia foarte tandră, cu o atitudine promițătoare pentru viitor, care mi-a făcut nespusă bucurie. Ne-am îmbrățișat cu mult drag. De cîteva zile pare a fi revenit (chestiunea, n.a.) căsătoriei. Anul acesta va trebui să se săvîrșească acest act. Este una din dorințele mele cele mai aprige”. (Carol al II-lea, op cit. ff. 418-419)
„În noaptea de revelion în timp ce lumea se pregătea să primească Anul nou, actrița Alina Duca și-a pus capăt zilelor înghițind o puternică substanță toxică. Care au fost motivele (…) să-și curme zilele? De ce a ales să coincidă sfîrșitul anului cu sfîrșitul vieții ei? Sinuciderea apare cu atît mai misterioasă cu atît cu cît urma să apară în premiera cu <Mașina de scris> de Jean Cocteau, pe scena Teatrului Comedia. D-ra Alina Duca s-a zbătut timp de 4 zile între viață și moarte, dar în cele din urmă a murit.” Alina Duca locuia în bd. Brâncoveanu, nr. 8, în ap. 102 de la etajul al IX-lea. În seara de Revelion, după spusele vecinilor, nu arăta că avea de gînd să sărbătorească venirea Anului Nou. A stat de vorbă cu vecinii… Asupra cauzelor care au determinat-o să își pună capăt zilelor, Alina Duca nu a lăsat nici o lămurire. Se vorbește de o dezamăgire în dragoste, în legătura cu aceasta circulă numele unui cunoscut gazetar. Corpul neînsuflețit a fost incinerat la crematoriul Cenușa”. (FAPTA, 4 ianuarie 1946)
„În decembrie 1947, tovarăşa mea era în munţi, își amintește Lucrețiu Pătrășcanu în ancheta sa, unde am plecat şi eu în zilele Crăciunului, eu m-am întors în Bucureşti ca să pot fi de Revelion cu tovarăşii. N-am fost, în adevăr, invitat nicăieri, i-am telefonat lui Bodnăraş și l-am întrebat unde merge el, dar nu ştiu ce mi-a răspuns. Pînă la urmă, aflînd că toţi tovarăşii vor fi acasă la Ana (Pauker, n.a.) m-am dus şi eu, fără invitaţie… Am reuşit în aceste sforţări (de a mă apropia de tovarășii din conducere?, n.a.). Sincer şi deschis vorbind, n-am avut acest sentiment, nici atunci şi nu-l am nici acum cînd îmi reamintesc acel timp că am reuşit”. Să spunem ca nu a fost primit în vila din șoseaua Kiseleff rechiziționată pentru proaspătul ministru de externe, Ana Pauker, și că s-a întors acasă singur (bd. Vasile Lăscar, nr. 100, la Piața Gemeni).
Clar, „tovarășii din conducere” s-au strîns să petreacă Revelionul la Ana Pauker. Era un prilej deosebit să sărbătorească alungarea regelui Mihai – 30 decembrie 1947. Regele se afla încă în țară, retras la Sinaia – cu mama sa. Făceau Revelionul în doi. La petrecerea între tovarăși găzduită de Ana Pauker era multă lume, dar Lucrețiu Pătrășcanu nu a fost invitat. Nimeni din Biroul Politic nu îi dorea compania. Nu știa, dar i se pregătea înlăturarea. Moscova consimțise. Peste numai două luni este demis din funcția de ministru al Justiției. Era ministru din 23 august 1944. Peste alte două luni, la 28 aprilie 1948, este arestat după o vizită la biroul lui Gheorghiu Dej din Aleea Alexandru 23.
Stelian Tănase
Fragment din volumul ”Zvonuri despre sfîrșitul lumii”, manuscris de sertar. Editura Corint 2023.
