Respectarea muniției și a îNNNNotului!

Întrucît am și eu înțelegere față de ființa umană, cu predilecție la momente de cumpănă, cum ar fi „cumpăna dintre ani”, metafora de mare randament, cu care m-au intoxicat absolut toate televiziunile (chiar atunci, adică la cumpăna dintre ani!), am lăsat să treacă ziua de debut a noului an, în care dacă m-aș fi pus la notat toate anomaliile terminam o agendă, și am început să extrag material pentru această rubrică abia de pe 2 ianuarie, cînd, la ora 01.01, reporterița de la Antena 3 ne povestește că nu știu cine „se face vinovat de nerespectarea armelor și munițiilor”! Îmi imaginez cu greu cum ar fi să stai tu, om, drepți, în semn de respect, în fața unei puști sau a unui morman de gloanțe. Încă mai greu pot înțelege de ce mama naibii individa n-o fi plasat în text cuvîntul care în loc de înarmare ar fi adus pacea pe planetă și mai ales în limba română: „regimului”, ceea ce, vorba săsălăului, ar fi făcut sens: „nerespectarea REGIMULUI armelor și munițiilor”.

Pe 11 ianuarie, la rubrica Sport a Știrilor PRO TV, ne este prezentată fata unui anume M.M. Stoica, despre care aflăm (nu, nu că joacă fotbal, nici că bate spectatorii, ca taică-su!) că se pregătește să cîștige titlul mondial într-o formă de sport care îți dă fiori de-a dreptul reci, citez din ce era scris jos, în ecran: „ÎNNOT în ape înghețate”! Acu’ stau și eu și mă ÎNNNtreb ca prostu’: ÎNNNoți pînă ÎNNNgheți și tu sau te mai ÎNNNtreabă cîte un orgaNNNizator dacă ți-e frig, și dacă da, poate te omeNNNește cu UNNN pahar de schNNNaps, ceva…

De final, una grea de la viitorul premier, Marcel Ciolacu, dată pe 9 ianuarie, la ora 21.08, pe RTV: „Cine vrea președinte trebuie să-și prezinte programul ÎN FAȚA LA TOȚI PRIMARII”. Nici n-ai ce comenta. Poate doar că dl. șef de partid era în timpul la program și că virgulă cînd o apuca să apară în fața la națiune ca prim-ministru poate i-o scrie discursurile unul cu măcar patru clase…