Din motive mai degrabă de strategie am să alcătuiesc astăzi rubrica aceasta din două chestii ceva mai vechi, dar pe deplin memorabile, ambele venind din „sportul rege” (mișto și nemuritoare metafora, așa-i?, săptămîna trecută am auzit-o folosită zilnic la discuțiile de pe Digi 1, indiferent de moderator ori de invitați, de unde concluzia că Eminescu ăla care zace-n fiecare om de fotbal nici n-o muritu, nici nu s-o hodinitu în ultimii vreo 60 de ani de cînd o tot aud).
Prima vine tocmai de pe meleaguri spaniole (aiurea!, doar meciul, că virgulă comentatorul era român pur), de la partida Girona – Real Madrid, prilej cu care am aflat că „APORTUL ADUS de Rodrygo este semnificativ”. Domnul cu microfon deschis degeaba nu a reușit să afle pînă la o vîrstă considerabilă că franțuzescul „apporter” înseamnă, „morții și răniții ei de limbă!”, pur și simplu „a aduce”, de unde, mergînd pe firul logicii, deducem că „ADUCEREA ADUSĂ” e de o sinonimie perfectă, ca să rămînem în planul terminologiei sportive, cu „respirația respirată” și cu „șutul șutat”. Eu așa țin minte de prin anii ’50 că virgulă cînd pe cîte un tolomac de activist de partid îl lua gura pe dinainte și zicea idioția asta lumea rîdea. Rîdem, deci, de peste 60 de ani, dar de lecuit… canci!
Tot din fotbal: la meciul România – Belarus (n-am scris „de fotbal”, că n-a fost!), alt comentator dezafectat (și deconectat de la limba română încă de prin clasa I, cred) ne spune că „a fost încă O OCAZIE BUNĂ”. Bun, băiatu`, s-a văzut că dacă împiedicatu` ăla era mai puțin împiedicat putea să bage obiectul în ațe. A fost, cum s-ar zice, o ocazie. Băăă, dar „bună”!? Fiindcă dacă există asemenea ocazii, automat rezultă că e musai să fie și „OCAZII RELE”. Tot logica, și aici, îmi sugerează că o „ocazie rea” nu poate exista, fiindcă dacă ar fi rea nu ar mai fi o „ocazie”, ci un blestem, o nenorocire, un cataclism. Cam ca ăla care spune chestii d-astea în microfon.
