Promenade des Anglais, fala Nisei, este un drum lat și întins între Mediterana și linia de hoteluri scumpe de pe partea opusă. De la ferestrele de aici poți vedea marea în culori splendide – cu nuanțe smarald și cobalt. Poziția în fața mării dublează prețul unei camere. Azi nu prea mai poți să îți dai seama de gloria de altădată a Nisei. A devenit banală, același peisaj de stațiune bogată, la malul mării, Cote d’Azur. Un peisaj comun cu Monaco, Cannes, Saint Tropez. Vilele frumoase, înconjurate de mari grădini au dispărut, fiind înlocuite cu mari hoteluri, imobile de apartamente de lux, complexe comerciale.
Promenade des Anglais a ajuns azi o cale de acces care vine de la aeroport și traversează Nisa și duce la Monte Carlo. Autoroute, cum spun francezii. Călătorii, vilegiaturiștii sînt de mult alții. Lumea engleză și cea rusă care umpleau Nisa între 1814-1914 în sezonul hibernal a dispărut. Mai vin totuși bogați care frecventează cîteva hoteluri de 5 stele, dar miracolul s-a sfîrșit odată cu Primul Război Mondial, cînd s-au prăbușit Imperiile (rus, otoman, german, austro-ungar) și odată cu ele aristocrațiile. Istoria este un cimitir al aristocrațiilor, nu-i așa!? Pe aici au trecut multe capete încoronate. Țari și țarine din Rusia, regina Victoria a Marii Britanii și urmașii ei risipiți prin Europa. Mari aristocrați, miniștri, generali, exilați politici, negustori și industriași, celebrități. Dacă nu-ți făceai apariția pe Promenade des Anglais în secolul al XIX-lea erai declasat, nu mai existai în lumea bună. Nu contai, aici era Gotha, locul unde se întîlneau cei care contau, care luau decizii, care dețineau marile bogății – de la imperii politice la imperii financiare.
Am încercat să găsesc cîteva locuri pe unde au fost găzduiți cîțiva dintre ei, dar Nisa este schimbată. Se mai găsesc asemenea vestigii, dar prea puține. Drama se petrece așa – un imobilist cumpără un teren pe care se găsește o vilă veche cu amintiri bogate, o dărîmă și ridică un imobil să facă bani, terenul fiind extraordinar de scump și profitabil. Am dat în preumblările mele de urmele lui Paganini, Nietzsche, Cehov, Matisse, Joyce, Chagall, Picasso. etc. Sînt și cîteva urme românești, și nu doar celebrissimul hotel Negresco. Două exemple. Domnitorul Țării Românești Barbu Știrbey între 1849 și războiul Crimeii 1854-5, cînd Principatele au fost ocupate de armate străine. S-a retras la Viena, apoi s-a stabilit la Nisa. A fost un domn gospodar. Pînă la Carol I 1866-1914 a fost cea mai luminoasă figură. Palatul lui se vede și azi pe Calea Victoriei. Dintre realizările lui, amintesc doar Teatrul Național, unul dintre cele mai bune din Europa timpului său. A încercat o revenire pe scaunul domnesc în 1859 cînd a candidat, dar a pierdut în favoarea lui Cuza. S-a retras la Nisa, unde a locuit într-o vilă somptuoasă pe care înainte o închiria țarina Alexandra Feodorovna. Barbu Știrbey a murit la Nisa în 12 aprilie 1869.
Altă figură care a lăsat urme la Nisa a fost Panait Istrati (o stradă ii poartă numele). A fost tipul opus din punct de vedere social în raport cu Barbu Știrbey – un lumpen proletar, sărac, fără școală, născut la Brăila in 1884. Un vagabond care a colindat Mediterana și Europa. A venit dintr-un sanatoriu din Elveția (suferea de tuberculoză) la Nisa după Primul Război Mondial, în 1920, să exerseze meseria de fotograf ambulant. Afacerea nu i-a mers și a încercat să se sinucidă în ianuarie 1921 în centrul orașului. Încerc să depistez locul unde a încercat să se sinucidă cu un scurt text împăturit în buzunar recitit în hotel la micul dejun. Istrati își amintește: „Încerc să mă omor la Nisa, la 3 ianuarie 1921. În timp ce lumina ochilor mi se micșora încetișor, strîngeam în buzunar o scrisoare adresată ziarului L`Humanité în care salutam Revoluția rusă și cei care o înfăptuiseră. (…) Destinul a fost mai tare decît lovitura de brici. Nu am izbutit decît să-mi paralizez bărbia”. Își mai manifestase entuziasmul pentru bolșevici și pentru Lenin pe cînd se afla în Elveția, la Geneva. A scris la o gazetă locală, La Feuille, și s-a declarat bolșevic în 1919 – era primul lui articol care îi apărea de cînd se afla în Occident – martie 1916. Unii se aruncau în valuri după ce au pierdut la cazino, alții își tăiau beregata sau își trăgeau un glonț în timplă.
Nisa era și un oraș al sinucigașilor. E drept bogați, bogați pînă în seara precedentă – nu inși aflați în mizerie ca Istrati… Gazetele locale se grăbesc să dea știrea senzațională. „Supusul român Gherasim Istrati în vîrstă de 36 de ani. de meserie zugrav, domiciliat în rue Marceau nr. 15, a încercat să se omoare tăindu-și beregata cu un brici. Nenorocitul s-a prăbușit peste grilajul scuarului Albert 1, ce înconjura monumentul Centenarului. Din cauza rănii teribile a pierdut sînge din abundență, suferind îngrozitor (…) Din nenorocire a trecut mai mult de o jumătate de oră pînă a fost alertată poliția și transportat la spital. Sînt puține șanse că va supraviețui. Printre hîrtiile sinucigașului s-a găsit o scrisoare în care declara că a vrut să scape de mizeria crîncenă. Fiind doborît de griji morale și materiale. A fost internat la Spitalul Saint-Roch, unde i s-au dat primele îngrijiri”.
Devine celebru după ce trimite un manuscris lui Romain Rolland. Acesta l-a ajutat să publice romanul și l-a lansat astfel în lumea mare a Parisului. În 1923 apare „Chira Chiralina”, iar în 1924 „Unchiul Anghel”. Cărți care se vînd foarte bine. Istrati face succes de public și de critică (succes nereeditat de nici un scriitor român pînă azi, poate numai Virgil C-tin Gheorghiu cu “Ora 25” din 1949 să fi depășit tirajele vîndute de Istrati). A mai trecut prin Nisa ani mai târziu, dar în cu totul alte condiții, ca un scriitor de succes, plin de bani, apreciat, frecventat, nu ca un lumpen singuratec. A locuit aici mai mult timp în 1933/34 cînd a stat într-un hotel foarte scump, Savoy Palace. Se întoarce în țară, ultima dată, din vagabondările sale. În aprilie 1935 moare la București.
Atentat pe Promenade des Anglais – se înregistrează aproape 100 de morți. Tipar – un camion intră în mulțime. Ca la Berlin și Istanbul în urmă cu cîtva timp. Lumea era strînsă acolo pentru a sărbători și a se bucura… Un atac criminal generat de ura împotriva civilizației Occidentale. Victime inocente. Canalele TV sînt cuplate în timp real și dau imagini și comentarii de pe Promende des Anglais, Nisa. Sînt confiscate de subiect. Apar aceleași întrebări ca întotdeauna cînd curge sînge. Cine este de fapt în spatele tragediei!? Cine e responsabil!? Ce a făcut Poliția să prevină nenorocirea!? Ce sa facă? Nimic!?… Dar serviciile secrete!? Care va fi reacția liderilor politici, în afară de cea cunoscută de a ridica din umeri. Mai e și capitolul de promisiuni pe care nu le onorează niciodată? Oricum oroarea, cadavrele însîngerate, strivite de acel camion vor fi uitate în cel mult o săptămînă de mass-media întîi, apoi și de ceilalți. Orice s-ar zice, îți trebuie o indiferență vecină cu patologicul să nu observi ce se întîmplă. Rezolvarea nu este să închidem televizorul pentru a fi feriți de veștile proaste. Nu ai cum să te ascunzi la infinit în spatele ferestrei. Tot ce se întîmplă are legătură într-un fel sau altul cu tine. Cu siguranță, trăim în cea mai bună dintre lumile posibile, vorba lui Leibnitz.
Stelian Tănase
Fragment din volumul ”Europa la patru mîini. Jurnal de campanie”, aflat în sertar.
