În strada Blănari colț cu Hanul cu tei exista o cîrciumă frecventată de tot ce era mai interesant în București. Cei cu ochiul format, de cum intrau observau unde erau plasați agenții de Siguranță și cei ai Gestapo-ului. Clientela era fină, alcătuită din personaje amestecate în combinații politice și în afaceri îndoielnice. Era bine să te așezi la o masă ferită pentru a trage cu urechea.
Subiectul favorit în vara lui 1944 era traficul de valută, la cît era cotat aurul, leul, lira sterlina, francul elvețian? Se discuta cu aprindere și despre sosirea Armatei roșii. Se numărau zilele cît mai rezistă Antoneștii la putere și se făceau pariuri. Clienții cîrciumei – o faună care nu se gîndea decît cum să fugă din țară. Spania, Portugalia, Elveția erau destinațiile preferate. Armata roșie trecuse Prutul, iar la începutul lunii aprilie Molotov cadorisise românimea cu un comunicat plin de promisiuni din care nici una nu se va adeveri. Cum că 1: URSS nu se va amesteca în treburile interne ale Romaniei și 2. nu va schimba Regimul politic de la București. Dar cine credea în vorbele rușilor? Era un comunicat dat pentru naivi, nu pentru cei avizați sau sceptici. Ei trăiau deja cu geamantanele la ușă, gata în orice clipă să dispară din țară. Aceștia nu contau pe minciunile Kremlinului. Erau însă alții care doreau să se iluzioneze. Unii mai realiști se pregăteau să pactizeze cu rușii, să se livreze trup și suflet ocupantului ca să-și scape pielea. Damele care se întinseseră prin hoteluri cu nemții îi așteptau pe ruși, și ei tot clienți. Erau și cei care învârtiseră afaceri cu camarila antonesciană pe Axa Roma – Berlin… Ei bine, venise vremea să dispară de pe scena bucureșteană atît de prost luminată.
Capitala se afla sub camuflaj, trăia sub covoarele de bombe anglo-americane… Max Auschnit, Nicolae Malaxa, Stelian Popescu, Pamfil Șeicaru – oameni cu mulți bani – pleacă. Alții așteaptă o ocazie să spună adio și să lase baraca. Vindeau ce era de vîndut, își alimentau conturile din străinătate, lichidau proprietățile, moșii, apartamente, afaceri. Între timp își omorau plictiseala socializînd la Capșa și Athenee Palace. Destui preferau să-și petreacă timpul în pasajul Macca-Vilacross, buricul bursei negre… Pe adevărații cunoscători, însă, îi găseai în localul de pe strada Blănari, la intrarea în Hanul cu Tei. Avea un nume banal mîzgălit pe o firma la fel de banală – „Grătar special – vinuri alese”. Era frecventat de o lume pestriță. Se întîlneau aici dreapta cu stînga, fomiști, băgători de seamă, pescuitori în ape tulburi, cartofori. La mese – ND Cocea, Pamfil Șeicaru, Mihail Fărcășanu, Ion Vinea (Gh Jurgea –Negrilești „Troica amintirilor”, ed. Cartea Românească 2002, pp 336 -350 ), și lista e mai lungă.
Cum la București în acea vară toată lumea conspira împotriva mareșalului Antonescu, nu e de mirare că zvonurile, intrigile, bîrfele, traficul de informații – adevărate, dar mai ales false – erau marfă curentă. Aici îți dădeai seama că la București nimic nu rămîne secret. După 23 august 1944 și instalarea a Armatei roșii, localul și-a schimbat garnitura de clienți. Printre obișnuiții localului – Gheorghiu Dej, Teohari Georgescu, Gheorghe Apostol, Chivu Stoica și aceiași agenți ai Siguranței, cu misiunea de a-i spiona și proteja în același timp.
UNIVERSUL 16 august 1944 – „Un puternic detașament de polițiști și jandarmi condus de Sache Davidescu, chestorul sectorului II Negru, a făcut ieri după-amiază o nouă razie, de astă dată pe străzile Blănari, Băcani și faimosul Hanul cu tei, unde își au sediul traficanți cu diverse mărfuri… Luați prin surprindere, nici unul nu a putut scăpa. Au fost aduși între cordoane la Prefectură peste 100 de persoane, care au fost imediat supuse trierii. Au fost reținuți 80 de indivizi urmăriți pentru diferite delicte”.
Stelian Tănase
Fragment din volumul ”Zvonuri despre sfîrșitul lumii”, manuscris de sertar.
