La 3 iulie 1883 s-a născut Franz Kafka, scriitor evreu de limbă germană (d. 1924).
Mă preumblu prin oraș să identific locurile legate de Kafka. Ies din hotel, iau micul dejun la una din cafenelele din jur, plec în căutare înarmat cu o excelentă biografie dedicată lui Kafka. Scriam la “Dracul și mumia” (îndemnat de Michael Heym cu ani în urmă, 1997) unde există un capitol praghez care trimite la Procesul. Am strîns tot ce am putut – eseuri despre el, jurnale, corespondență, proză mai ales și m-am pus pe conspectat, recitit, fabulat pe urmele lui. Kafka este infinit, te pune pe tot felul de piste false, se contrazice, are viziuni dificil de descifrat. E derutant. Vizita la Praga, împins de Elena – mă consideram nedeplasabil – mi-a venit perfect. Am avut, iată, un scop secret, neexplicit – să mă impregnez ca o bucată de cretă într-o călimară cu cerneală de spiritul lui Kafka. Exercițiu spiritual letal, pentru că riști să te lași prins de beția adîncurilor și să nu mai ieși de acolo. Kafka nu începe și nu se termină undeva. Se confundă cu Praga – dar și invers, este adevărat. Fantoma lui bîntuie pe străzi, îl zărești în ferestre, trece prin ganguri, te salută într-un scuar.
Găsesc ușor în Piața Primăriei cîteva din adresele lui. Casa în care s-a născut – burgheză, pe colț, la limita ghettoului. Cîteva adrese unde a locuit cu familia. Își schimbă frecvent adresa, pe măsura creșterii afacerii tatălui său, Hermann. Piața adună multe asemenea locuri. Destinul lui este legat profund de acest perimetru. Copilăria, adolescența, studenția, biroul de avocați unde s-a angajat întîi. Asta îmi ușurează cercetarea. Găsesc fără dificultăți locurile prin care a trecut. Au mai fost – universitatea germană, cafenelele pe care le-a frecventat (Louvre și Arco). Am urcat întîi în ulița aurarilor. Aici sora lui păstra o cămăruță unde Kafka venea uneori să scrie. Aici a început ce avea să devină Procesul. Uliță extrem de îngustă, medievală, cu căsuțele zugrăvite în mov roz, verde bleu – este lipită de zidul castelului. A fost populată în Evul Mediu de alchimiști. Pretindeau că fabrică aur din orice metale. Nu cred să fi văzut cineva vreodată măcar un gram de aur extras de alchimiști la Praga sau oriunde altundeva.
Am dat o raită la Muzeul Kafka. A fost amenajat dincolo de Vltava și a trebuit să trecem podul Carol. Locul nu este legat de memoria lui. Nu a avut locuință, nici nu a învățat aici. Loc abstract, ales arbitrar, după logica administrației – despre care a scris atît, nu!?- care dispunea de o bucată de teren și a dorit să o folosească eficient Au găsit că investiția mai bună este Kafka. Nu m-a încîntat ce a ieșit. Puțin despre om, despre dilemele lui, despre oraș. Locul evoca mai ales atmosfera din Procesul și ceva din Metamorfoza (tot ce s-a scris mai bun în secolul XX, cum pentru secolul XIX este Mantaua lui Gogol). Sînt și lucruri pe care chiar nu le înțeleg. Mi se întîmplă, ce să fac!? De pilda, două statui care au coborît de pe soclu să se pișe într-o băltoacă din curtea muzeului. Lumea fotografiază cu zel pitoreasca idee cu ușurarea vezicii. Ce-o fi vrut artistul să ne spună despre Kafka?
Cartierul evreiesc este un popas obligatoriu daca te interesează Kafka & Praga lui. Cimitirul evreiesc, sinagoga spaniolă, muzeul holocaustului de aici, ulițele fostului ghetto. La Praga a existat cea mai mare comunitate de evrei din Europa. Nu văd aici neapărat expresia toleranței din Imperiul Habsburgic. De fapt, au alternat perioade de persecuții și pogromuri, de excluderi și arderi pe rug, cu perioade de acalmie. Memoria locului este extrem de încărcată și profund dramatică. Asta se simte. Locul este foarte vizitat, autocare cu turiști opresc frecvent la trotuar și fac coadă. Aparatele foto, smart-phone-urile nu stau o clipă. Turiștii străini (nu am auzit vorbindu-se cehă) vor să afle totul în timp foarte scurt. Sînt grăbiți, firește. Lîngă sinagoga spaniolă monumentul lui Kafka ridicat recent – deloc entuziasmant. Sînt două personaje Kafla unul pe umerii celuilalt ca la ora de educație fizică… Ajungea unul singur. Nu aș fi vrut un Kafka făcut în manieră convențională. Poate nici sculptorul, dar nu s-a întîlnit cu ideea fericită.
Stelian Tănase
Fragment din volumul ”Europa la patru mîini. Jurnal de campanie” în pregătire la Editura Corint Books.
