Este „Sleeping beauty”, o grădină melancolică uitată în amintire. Un oraș de provincie, care azi trăiește de pe urma unui trecut splendid. Pare un oraș idilic. Ascunde însă mari cruzimi și violențe, intrigi letale, comploturi, lovituri sîngeroase. Pe violență stă toata această minunăție pe care o am sub ochi. E suficient să zgîrii puțin tencuiala ca să dai de întregi perioade inenarabile de oroare. Ca să înțelegi cît de cît Florența, nu îi privi prezentul, nu îți spune aproape nimic. A ieșit din istorie. Trebuie neapărat să te întorci secole în urmă, la Dante, Boccaccio, familia Medici, Brunelleschi, Michelangelo, Machiavelli, toată generația fabuloasă care a inventat pe aceste străzi înguste Renașterea și a răsturnat perspectiva asupra omului.
Florența există și azi pe seama a ceea ce a acumulat vreme de două-trei secole. Și spiritual, și economic. Familia Medici a investit perfect, au construit solid. Au lăsat un patrimoniu indestructibil. Intuiția de a se înconjura de mari artiști și savanți nu e prea răspîndită în istorie. Geloși și frustrați, tiranii dintotdeauna preferă sa aibă în jur infirmi, estropiați, delatori, corupți, indivizi de factură inferioară. Instinctul celui care are puterea merge în sens invers. Medicii i-au preferat pe Leonardo, Rafael, Michelangelo, Bruneleschi. Puterea lor a izvorît din camătă, bănci și comerț. E un model care s-a reprodus aidoma pînă în secolele XIX și XX. Astfel a fost inventată burghezia, o putere fără titluri nobiliare și nearistocratică. Medicii au fost regi fără coroană, cea mai puternică familie – nu doar la Florența – în toata Europa. Florinul lor a controlat afacerile o lungă perioadă de timp, secole.
De data asta am ratat Biserica San Marco. Nu a încăput în programul vizitei, prea scurtă. Nu și data trecută. Aici își are mormîntul Marisilio Ficino. Aici a predicat nebunul mistic Savonarola. Citisem chiar înainte să fac drumul în Toscana, o carte excelentă despre Florența Renașterii, despre Savonarola, Machiavelli și istorisirea in detaliu a intrigilor, asasinatelor, rebeliunilor din acea vreme. E bine surprins contrastul dintre cruzimea vieții în Florența și minunățiile lui Boticelli, da Vinci, Rafael, Michelangelo, care – ce coincidență bizară – creau în acel timp. M-am dus țintă la San Marco, ușor de găsit de altfel. O biserică de cartier, azi, mai curînd aflată cumva în afara perimetrului bîntuit de turiști. Aici se află – în fosta mănăstire – un muzeu foarte bun. Străinii, orbi, duși în lesă de ghiduri inepte, preferă Catedrala Santa Maria del Fiore, Ponto Vechio, Galeriile Ufizzi. Acesta este itinerariul standard pentru cei veniți la Florența. City break. Dacă vrei să nu vezi nimic, să îți scape tot ce ar merita văzut, urmează ghidurile… Ghidurile te ajută negreșit să ratezi toate întîlnirile care contează. De pildă, cu o splendidă Crucificare de Fra Angelico, dar și alte opere ale sale. Fra Angelico era un familiar al bazilicii. Mai e de văzut aici o Cina cea de taină de Ghirlandaio și un Fra Bartolomeo (din mai multe), Judecata de Apoi. Surprize mari, lucruri la care nu te aștepți cînd ești îndobitocit de ghiduri.
La San Marco am venit pe urmele lui Savonarola. Aici se adunau mulțimile florentine să asculte imprecațiile acestui preot dominican ieșit de nicăieri, cel mai popular din oraș. Veneau cu miile la fiecare urcare a sa în amvon (mai tîrziu, cînd ajunge la maximă putere și influență, va predica la Santa Maria del Fiore, mult mai încăpătoare). Pofteau să audă blestemății, amenințări cu infernul, previziuni apocaliptice într-un timp de mare cumpănă a Florenței. Avea un discurs radical, îi critica pe cei din familia Medici, aristocrația florentină, elita. Blestema corupția, promiscuitatea, afacerile, luxul în care se complăcea cel mai bogat oraș din Europa. Savonarola promitea focul iadului dacă florentinii nu renunță la acest mod de viață care încalcă – zicea – învățăturile Bisericii. Predica întoarcerea la Sfinta Scriptură. Prevestea tot răul pentru Florența, devenită în ochii lui Sodoma si Gomora. Se prezenta pe sine ca vocea lui Dumnezeu pe pămînt. Invazia armatei franceze în nordul Italiei sub regele Charles VIII este prezentată de Savonarola drept confirmarea previziunilor lui. Focurile iadului, apariția antichristului (regele Franței) erau pedeapsa Divină pentru desfrîu, prostituție, viață în păcat. Propovăduia întoarcerea la rugăciune și penitență. Este tot mai ascultat, influența sa crește peste noapte, devine de facto dictatorul Florenței.
Orașul se umple de ruguri pe care sînt arși așa ziși-eretici, dar și lucruri considerate că aparțin desfrîului – mobile scumpe, cărți, tablouri, bijuterii, sculpturi, stofe scumpe. Este un moment de fanatism, de abjurare a frivolității trecutului, un moment de bigotism și austeritate. Cei care încalcă noile precepte sînt pedepsiți aspru. Sînt alungați din Florența, închiși, arși pe rug. Teroarea se dezlănțuie în oraș. Cete de copii, inițiate și controlate de Savonarola, umblă prin cartiere să observe respectarea moralei impusă de el. Acești copii fanatizați au rolul jucat de pionieri mai tîrziu în Rusia bolșevică a anilor 20-50 sau în timpul revoluției culturale din China. Rezistența populației la austeritate și teroare are însă o limită. Popularitatea lui scade. Lovitura decisivă vine de la Papa Alexandru Borgia, care îl excomunică după ce Savonarola atacă Vaticanul pentru corupție ți desfrîu. Martin Luther va atinge aceleași teme mai tîrziu. Savonarola este arestat, anchetat, torturat (se recunoaște eretic), condamnat la ardere pe rug. Execuția sa are loc în 1496 în Piața Signoriei. Am citit o placă marcînd locul unde s-a aflat rugul pe care a ars. A fost huiduit de mulțimea florentină, mulțime în care se aflau mulți dintre foștii lui discipoli.
Stelian Tănase
Fragment din ”Europa la patru mîini. Jurnal de campanie”, manuscris de sertar.
