Nu sînt dubii, e scris de el. Ceva talent avea. Nici nu a defectat în Occident. Stancu prinde ultimul tren și participă la competiția pentru premiul de stat în 1949. Scris în 1947-48, romanul iese în librării în decembrie 1948, termenul limită pentru a fi luat în considerație de juriu. Apariția la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă e precedată de o intensă campanie Agitprop. Autorul a publicat mai multe capitole din roman în reviste. A fost prezentat ca un mare roman, „opera de căpetenie a literaturii noi, revoluționare”. Campania lansa nu doar o carte, ci și un scriitor. Pînă atunci fusese cunoscut ca jurnalist și poet. Acum se dorea cu tot dinadinsul impunerea lui ca romancier. ”Desculţ” a fost punctul de cotitură al carierei lui scriitoricești. S-a văzut repede prin semnăturile de activişti PMR, pretins critici literari, care s-au grăbit să se pronunțe elogios. De undeva de sus se dăduse ordin sa fie preamărit, extras din contingent și băgat în față. Propaganda PMR avea nevoie de sînge proaspăt, de nume noi care s-o slujească. Or, propaganda se face numai cu nume mari. Dacă nu ai unul, trebuie în prealabil să îl croiești. Ceea ce s-a și întîmplat – sub presiunea Agitprop, cota literară a lui Stancu a crescut peste noapte. A fost prezentat oficial ca un mare scriitor, iar cîștigul a fost de ambele părți. PMR a căpătat un asset folositor în lupta de clasă. Zaharia Stancu era lipsit de scrupule și un cinic, amoral întîi de toate. Învăţase să parvină de la Pamfil Şeicaru şi Nae Ionescu. Avea un stil pamfletar puternic, cu care nu ierta pe nimeni. A călcat peste cadavre, și-a trădat toți vechii prieteni.
Totuși, Zaharia Stancu nu era un caz simplu. Avea un trecut de agent de Siguranță şi destui îl detestau pentru lipsa lui de caracter, pentru trădări, mîrșăvii şi șantaje. Era privit cu mari rezerve în partid – mai ales printre ilegaliști – pentru că nu le fusese loial. Stancu ducea o luptă dură pentru a supraviețui. Putea 1. să ajungă la pușcărie, avînd multe capete de acuzare împotriva lui, dar și 2. să fie promovat la vîrf, decorat, pus în funcții mari. Momentul de cumpănă a fost în 1950 cînd a fost exclus din partid. Va fi reprimit mai tîrziu. Explicația e că intelectualii și artiștii nu se înscriau în număr suficient în partid. Exista un mare deficit de cadre, mai ales la vîrf. Lumea, elitele îi așteptau încă pe americani să elibereze România de ocupația sovietică. PMR avea nevoie de ”personalități” şi să se folosească de ele. Stancu, prin carierismul și servilismul lui, era potrivit pentru rol. „Desculț” a fost marfa menită să satisfacă cerințele Regimului. Toate clișeele școlii lui Roller erau prezente în roman. Autorul nu a uitat nimic. A făcut un efort disproporționat să se facă agreat de Răutu, Chișinevschi, Sorin Toma, etc. De reușita întreprinderii depindea sfînta lui carieră. Sînt scene în roman cu totul neverosimile, care depăşesc orice imaginație. Cea mai cunoscută este cea cu botnițele pe care boierul le aplica țăranilor la strînsul recoltei. Apocaliptică aproape, de coșmar. Și bineînțeles total falsă. Era un strict produs de propagandă, voia să arate cît de ticăloși erau boierii, cît de asupriți şi umiliţi țăranii. Exact ce cerea zilnic PMR. Principiul luptei de clasă era servit copios. Nu contau efectul artistic și nici adevărul. Boierimea (că tot zăcea prin lagăre și pușcării!) trebuia înfierată, pusă la zid, „lichidată ca clasă” cum scria adesea Scînteia. Stancu s-a pretat la asemenea jocuri fără să-și facă scrupule. Și-a cîștigat astfel galoanele de care avea nevoie și de care depindea soarta lui.
Romanul, susținut puternic de propaganda PMR, a fost un succes. Toţi criticii literari înregimentați Regimului s-au pronunțat elogios în săptămînile care au urmat publicării. Elogiile deşănțate au apărut în Flacăra, Contemporanul, Scînteia, Romania liberă, etc., ceea ce sugerează o operație concertată, comandată din sferele partidului. Dar în 1950 – un an după tipărirea cărţii – în loc să primească premiul de stat, Zaharia Stancu a fost exclus din partid. Va fi reprimit în 1952, cînd va lua și premiul de stat, dar după ce chestiunile din dosar au fost analizate și parţial rezolvate. PMR l-a iertat pentru că avea nevoie de inși dispuși la orice mîrșăvie pentru a face carieră. ”Desculţ” s-a imprimat în 25 de ediţii. Instituțiile românești au asigurat 35 de traduceri (pe banii USR) – din Japonia, în URSS şi Scandinavia. Zaharia Stancu a visat cu ochii deschiși să primească Premiul Nobel. A acuzat mereu cînd nu l-a primit de organizarea unor conspirații îndreptate împotriva lui. Toate acestea – străine sau românești – ar fi fost menite să îl împiedice să îl primească. Era convins că este un scriitor de anvergură mondială, ceea ce – din păcate pentru el – nu a fost.
Stelian Tănase
Fragment din volumul ”Zvonuri despre sfîrșitul lumii” – ediţia a doua, revăzuta şi adăugită, în pregătire la Editura Corint.
