CHRONIC

Vă avertizez încă de la început că nu este un film pe care să doriți să-l vedeți dacă ați (sau ați avut) pe cineva apropiat bolnav într-o fază terminală! Cu atît mai mult în aceste zile în care te întrebi: oare pînă la cît ştie moartea să numere?

Dar pentru că eu l-am văzut la festivalul Les Films de Cannes à Bucarest, am datoria de a spune cîteva cuvinte despre el. Regizorul mexican Michel Franco mi-a atras atenţia acum trei ani cînd a primit premiul Un Certain Regard la Cannes pentru Despues de Lucia, iar Tim Roth era atunci preşedintele juriului. Poate atunci au avut loc schimburi de amabilităţi între actor şi tînărul regizor, ceea ce au dus, după trei ani, la materializarea acestei pelicule. Din nou sînt prezentate trei cazuri de pacienţi aflaţi „pe ultima sută de metri”, dar expunerea este înşelătoare. Persoana care oferă servicii de asistenţă medicală la domiciliu este interpretată de către Tim Roth, iar modul de a petrece ultimele clipe alături de ei (rîzînd cu ei, dormind cu ei, citindu-le, ajutîndu-i să se deplaseze sau altele care privesc igiena corporală, îmbrăcarea şi dezbrăcarea) te face să îl admiri, dar şi să îl bănuieşti de alte deviaţii. În plus, asistentul intră în viaţa pacientului, vrea să afle cît mai multe despre cel pe care-l îngrijeşte. Se ştie că mai ales în zilele noastre excesul de bunătate reprezintă o vulnerabilitate, pentru că excesul unuia se transformă în abuzul celuilalt. Chiar tu ca spectator ai îndoieli în ceea ce priveşte acţiunile bunului samaritean! Dar dacă e aşa sau dacă nu e aşa?

Eutanasierea va mai naşte lungi discuţii, iar legalizarea ei ar face ca acest fenomen să nu mai poată fi controlat şi va aduce modificări profunde în atitudinile sociale faţă de boală, infirmităţi, moarte, vîrsta înaintată şi în ce privește rolul profesiei medicale. Dar un pas obligatoriu pînă la a ajunge la eutanasie este îngrijirea paleativă, dovedit fiind că uşurarea durerii sau suprimarea ei au schimbat dorinţa de a muri într-o dorinţă de a trăi. Subiectul este tratat cu demnitate, aşa cum şi pacienţii terminali ar trebui să fie trataţi în spitale sau familii. Am trecut prin aşa ceva, în cauză fiind o fiinţă dragă cu nume de căluţ – Appaloosa – crescut de indienii Nez Perce, după ce au încrucişat rasa adusă de conchistadori. Şi dacă pentru un căţeluş treci prin atîtea stări, nu vreau să ştiu care sînt implicaţiile cînd iei o aşa decizie pentru o fiinţă umană.

Nu vreau să vă stric cheful de a vedea filmul atunci cînd vă veţi simţi în stare şi o să vă las să vă bucuraţi de jocul lui Tim, care poate fi omenos, obsesiv, sincer, enigmatic, nu numai detector uman de minciuni ca în Lie to Me! Oricum, abia aştept să îl revăd în următorul film al lui Tarantino – The Hateful Eight – în rolul lui Oswaldo Mobray.

Regizor: Michel Franco

Scenariu: Michel Franco

Cu: Bitsie Tulloch, Tim Roth, Tate Ellington, David Dastmalchian, Claire van der Boom, Maribeth Monroe și Sarah Sutherland.

Michaela Platon

Jurnalist de film