Cătălin Mihuleac este un prozator și dramaturg marcant al generației sale, autor de volume de proză scurtă, romane, unele publicate în traducere la edituri internaționale („Garsoniera memorială confort trei”; „Zece povestiri multilateral dezvoltate”; „Aventurile unui gentleman bolșevic”; „Titlu neprecizat”; „Ratarea unui setter”; „Ultima țigară a lui Fondane”; „Deborah”). Este, de asemenea, doctor în filologie, cu teza „Pamfletul și tableta. Jurnalism sau literatură?”, publicată la Editura Universității „Al. I.Cuza” în anul 2008.
Dacă am ales să scriu acum despre AMERICA DE PESTE POGROM (roman apărut la Ed. Cartea Românească, în 2014) o fac pentru că tematica lui este una care mă pasionează dintotdeauna: antisemitismul, ororile celui de-al Doilea Război Mondial, problematica exilului (sub toate formele ei). Este exact ceea ce dezvoltă – pe parcursul celor peste 300 de pagini – povestea spusă de autor cu luciditate, amărăciune și un umor care cunoaște diverse nuanțe, de la griul strălucitor pînă la negrul cel mai întunecat. Totul este perfect documentat, cu numeroase date concrete preluate din documente istorice, în special în ceea ce privește pogromul evreilor de la Iași, ce a avut loc în 29 iunie 1941.
Două mari planuri narative ce alternează echilibrat conturează o intrigă foarte bine construită: pe de o parte, povestea naratoarei, Sînzîiana Stipiuc, ieșeancă originară din Onești (devenită prin căsătorie cetățean american, Suzy Bernstein); de cealaltă parte, cititorul face cunoștință cu istoria unei familii de evrei ieșeni din perioada interbelică, familia medicului ginecolog Oxenberg, compusă din Jacques și Roza (părinții), Lev și Golda, cei doi copii. Viața acestei familii fericite pînă la instalarea dictaturii antonesciene este narată de Cătălin Mihuleac cu precizia unui bun cunoscător al peisajului social ieșean din perioada respectivă: „Prăjiturile sînt cumpărate doar de la Cofetăria Tuffli, taioarele Rozei de la Mode Hélène, trandafirii de pe masă și de la butonieră de la Florăria La Buchet” (p. 79).
Convulsiile interetnice nu vor întîrzia să apară în orașul universitar moldav, iar primele semne sînt grosolanele inscripții antisemite îndreptate împotriva tatălui și a fiului: „Moarte doctorului pizdar! Mesaj scris cu vopsea galbenă grea, pe gardul lor. Roza alarmează polițiștii, ăia vin, își stăpînesc greu rîsul și pozează rodul infracțiunii. Abia după ce polițiștii pleacă, Roza află că Lev a umblat toată ziua prin școală cu o etichetă înfiptă cu boldul în spate. Pe petecul de hîrtie, un binevoitor scrisese: Micul pizdar” (p. 91). Totuși, degringolada încă nu începe pentru familia Oxenberg, mai ales că medicul se bucură de protecția unui personaj înalt, care îi permite continuarea practicii sale de medic în secret. Este adevărat că – asemenea celorlalți membri ai numeroasei comunități evreiești din Iași, care avea să piardă 15.000 de suflete în urma unor atrocități greu de imaginat – medicul plătește și o taxă de protecție polițiștilor locali. De fapt, această atmosferă antisemită sumbră fusese pregătită cu cîțiva ani înainte, în deceniul precedent, cînd chiar o parte a mediului universitar ieșean este o bază de atac antisemit, ceea ce nu-i scapă autorului atunci cînd conturează un alt episod violent din tinerețea lui Jacques, student la medicină, participant la cursuri la Spitalul Sfîntul Spiridon: „Ușa se trîntește în urma lor, ciomegele dirijează în aer. Confuzie, frică, groază. Icnete, țipete, urlete. Bufnituri, dezechilibrări, căzături. Sînge, dinți, cartilagii. Coaste protejate fragil de coate, oase frînte ca bețigașe de chibrituri, harbuji cranieni plesniți, zăpăcind informațiile care zboară din sîmbure în sîmbure, încercînd să găsească răspuns la întrebarea: de ce? Și gemete, ultimele gemete, acoperite de o muzică a leșinului, ca de Bach.” (p. 52).
Incursiunea în viața familiei Oxenberg este făcută pe fundalul tot mai turbulent al Istoriei: înființarea statului național-legionar în septembrie 1940, cînd liniștea iudaică dispare și apare ceea ce este definit de Mihuleac ca un adevărat „ecarisaj antisemit” (p. 126). Medicul evreu reputat pentru cezarienele sale încă mai are parte de liniște, operînd doar în secret soții ale puternicilor zilei, care îl supun și unui șantaj continuu: „Merg să operez la domiciliul pacientei mele, iar stăpînul casei nu mă învrednicește barem cu o privire. Și, la urmă, eu îi dau lui plicul cu bani, nu el mie. Și nu-mi mulțumește nici pentru operație, nici pentru plic.” (p. 148). După declanșarea războiului pentru recucerirea Basarabiei, în 22 iunie 1941, în momentul bombardamentelor sovietice asupra orașului, toată lumea se adăpostește, iar sensibila Golda găsește resurse pentru a scrie povestiri de o mare frumusețe, așa cum numai copiii talentați din orice epocă sau cultură o pot face. Survine și ziua de 29 iunie 1941, „ziua care îi sugrumă Goldei rățuștele de cauciuc”, ziua cînd este declanșat sîngerosul pogrom de la Iași.
Cititorul va descoperi în partea a III-a a volumului, cea mai sumbră, întregul angrenaj care a dus la această oroare, ce „șterge tot ce e basm” în viața copiilor. Scena arestării e antologică, demnă de a fi menționată în orice narațiune despre ororile oricărei dictaturi, de dreapta sau de stînga. Familiei de intelectuali evrei i se aduc acuzații de bolșevism în urma descoperirii în biblioteca lor a clasicilor literaturii ruse, toate eșarfele roșii sînt considerate semn al simpatiei pentru sovietici, iar arestarea tatălui și fiului, ce vor muri într-un vagon al morții, este urmată de violul colectiv al mamei, frumoasa literată Roza: „Basarabeanul, polițistul cu mustăcioară, ofițerul român din armată și cei doi soldați din patrulă ghicesc, după grohăieli, că porcul a dat de ghindă. Năvălesc înăuntru, zbiară, își refac forțele dintr-o sticlă de rom. O silesc și pe ea să bea. Iar iese ca din pământ artistul scenei Emil Vicovschi, care vrea și el să participe la momentul cultural de o însemnătate unică pentru bunul mers al țării.” (p. 189).
Pe baza unor documente de arhivă sau corespondență privată, Cătălin Mihuleac reușește să surprindă întreaga oroare a pogromului, care culminează cu trenurile morții. Un alt personaj real, avocatul George Altein, este și el victimă: „În dimineața de 30 iunie, a fost suit într-unul din cele 27 de vagoane cu evrei vii ale trenului Iași-Podul Iloaiei. Încă trei vagoane au fost umplute cu cadavrele celor deja rezolvați, în cursul nopții. Garnitura a fost gata de plecare la ora șase, dar a pornit la 11.10. Pe podeaua vagoanelor s-au uns un strat de bălegar și altul de var nestins. Ca temperatura caniculei să crească mai dihai.” (p. 199).
La fel de incitant este celălalt plan narativ al romanului: povestea integrării naratoarei într-o familie de evrei americani, Bernstein, pe care-i cunoaște din rațiuni profesionale: comerțul cu îmbrăcăminte second-hand, care a înflorit în România după 1989. Căsătorită cu Ben, fiul Dorei și al lui Joe, Sînzîiana/Suzy devine tot mai pasionată de cultura evreiască, de istoria celor care și-au „dus țara pe talpă”, avînd un etern destin rătăcitor, în funcție de condițiile istorice. Inteligentă, pragmatică, talentat designer încă din studenție, românca devine șefa business-ului familial. Extinde afacerea în țară, dînd și familiei modeste în care a crescut atribuțiuni în afacere. Spiritul ei practic o face să lărgească firma de second-hand a familiei Bernstein pînă în Japonia, iar comportamentul uman cu angajații îi atrage simpatia acestora. Un episod – oricînd posibil în comerțul cu haine vintage – este narat la pagina 123, dezvăluind amănunte pe care numai un cunoscător al meseriei le poate cunoaște: „Una dintre fete scoate ceva dintr-un toc de cizmă ascuțită, de cowboy. Cum poartă americanii care-s mai americani. E un șomoiog verde. Nu de iarbă, ci de dolari. Numai hîrtii de 100. Degetele îi tremură. 7.700, suma totală. Ce de bani! Adunați și ascunși la un loc, în seiful din toc”.
Finalul romanului reunește cele două fire epice prin reconcilierea totală dintre bătrîna Dora Bernstein (pentru că ea, ați intuit, este micuța Golda Oxenfeld) cu Sînzîiana/Suzy, care pe tot parcursul vieții lor în comun detectase un soi de reticență din partea acesteia. Cele două femei, două personalități puternice, asemănătoare și complementare, se dovedesc a fi plămădite din același aluat, care are ca ingrediente inteligența, umorul, reziliența.
Construit într-o manieră cinematografică, cu o tensiune bine dozată pe tot parcursul intrigii, cu personaje greu de uitat, susținut de o documentare impecabilă, romanul lui Cătălin Mihuleac a reușit să se impună cititorilor din țară și străinătate, aducîndu-i numeroase premii autorului (Premiul pentru Proză, Uniunea Scriitorilor, Filiala Iași, 2016; Premiul pentru traducere în Germania, 2018). Făcînd parte dintr-un proiect mai amplu, ce readuce în actualitate problema spinoasă a antisemitismului, AMERICA DE PESTE POGROM este o pledoarie pentru toleranță, reconciliere, luciditate. Un fabulos periplu prin istoria comunităților evreiești in Moldova, un îndemn la a prețui memoria și adevărul ca valori supreme.
Elena-Brândușa STEICIUC
