Cum ar fi să scrii istoria unui imperiu ca pe o carte de bucate? Ei bine, la această provocare și-a propus să răspundă un jurnalist polonez (gurmand și bucătar). Dar provocarea sa este impresionantă. Unică. Greu de egalat. Este vorba despre Witold Szablowski, care descrie o serie de feluri de mâncare surprinzătoare în noua sa carte distractivă, dar tulburătoare, publicată sub un titlu generos: „Ce se gătește la Kremlin: de la Rasputin la Putin, cum Rusia a construit un imperiu cu un cuțit și o furculiță”. Volumul explorează ultimul secol al istoriei Rusiei prin „mâncarea sa”.
Cărțile anterioare foarte bine vândute ale lui Szablowski se intitulează „Cum să hrănești un dictator” și „Urșii dansați”. Ca jurnalist polonez, născut în 1980, el nu manifestă niciun fel de nostalgie pentru Uniunea Sovietică, în ciuda faptului că a petrecut mult timp vorbind cu nostalgicii acelor vremuri. Szablowski intervine în cele din urmă cu propria sa interpretare sceptică asupra evenimentelor, iar o mare parte a cărții, tradusă în limba engleză de Antonia Lloyd-Jones, este dedicată istoriei orale. Poveștile pe care oamenii insistă să le spună arată cum funcționează propaganda. „Nu contează dacă o poveste este adevărată”, scrie Szablowski. „Ceea ce contează este ca oamenii să creadă asta”. Însă, a crede într-o poveste devine un exercițiu dificil atunci când ficțiunea se confruntă cu realitatea încăpățânată a foametei.
Titlul capricios al cărții lui Szablowski nu sugerează cât de sensibil scrie nu doar despre mâncare, ci și despre cumplita ei absență. Într-un capitol, un nonagenar care a supraviețuit foametei din 1933 din Ucraina își amintește de comisiile speciale guvernamentale care mergeau din ușă în ușă pentru a se asigura că nimeni nu depozitează alimente. Inspectorii confiscau orice potențial element comestibil, inclusiv lumânările, pe care oamenii disperați încercaseră să le transforme în supă. Un alt nonagenar, care a trăit din plin asediul Leningradului, era supărat pe hipopotamul de la grădina zoologică care continua să fie hrănit în fiecare zi, în timp ce el mânca aspic pe care mama lui îl făcea din lipici. Lipsa alimentelor spune un adevăr de necontestat.
Dar, mâncarea, așa cum arată Szablowski, poate și minți. Otrava are o istorie lungă în politica rusă. În consecință, bucătarii care gătesc pentru liderii de la Kremlin sunt verificați de serviciul de securitate și au un grad militar. Unul dintre bucătarii lui Stalin a refuzat să-și ia medicamentul de la farmacia unde avea acces (o farmacie dedicată oficialilor statului), deoarece se temea că ar putea fi otrăvit. Văduva lui Lenin a murit în 1939 după ce a mâncat o prăjitură „suspectă”. „Este foarte probabil ca tortul să-i fi fost trimis de Stalin”, scrie Szablowski. Și existau și alte moduri, mai puțin letale, de a folosi mâncarea ca instrument de înșelăciune.
Szablowski povestește modul în care recepțiile de stat generoase din epoca Brejnev mascau realitatea rafurilor goale din magazine și stagnarea economică. Un bucătar de la Kremlin care gătea la ospețele oficiale în timp ce Uniunea Sovietică se fărâmița evocă modul în care el și colegii săi au fost obligați să învețe tehnici decorative pentru a transforma un castravete într-un gard și o roșie într-un trandafir. Uneori, liderii înșiși făceau tot ce puteau pentru a ajuta la spectacol. Nikita Hrușciov, care era mai puțin capabil să-și toarne băutura alcoolică pe măsură ce-i creștea cantitatea (bețiv notoriu care avea momente de a înșela tovarășii de pahar), și-a făcut pahare speciale cu fundul gros, care păreau să conțină o doză plină de băutură, când, de fapt, conțineau puțin mai mult de jumătate.
Szablowski vorbește și cu bucătari care lucrau departe de Kremlin și care au devenit dezamăgiți în îndeplinirea datoriei. O bucătăreasă a mers în Afganistan în timpul războiului pe care oficialii sovietici l-au tot numit „intervenție fraternă” și a încercat să ridice moralul soldaților, strecurând frunze de dafin în bolurile cu supă. Ingredientele au trebuit să fie transportate cu avionul deoarece comandanții se temeau că afganii vor otrăvi mâncarea sovieticilor. Bucătăreasa și-a folosit în secret proprii bani pentru a cumpăra produse proaspete de pe piață și „nu a otrăvit, niciodată, pe nimeni”. Ea a trecut de la a crede „tot ce au spus la televizor” la a realiza „că întreaga intervenție fraternă a noastră nu a fost de folos nimănui”.
Pentru capitolul dedicat dezastrului nuclear din 1986 de la Cernobîl, Szablowski a intervievat mai multe femei care au fost trimise acolo să gătească pentru echipa de curățenie. Au dormit pe saltele care erau atât de radioactive încât dozimetrele lor au luat-o razna. Cine a supraviețuit suferă de probleme grave de sănătate. De exemplu, o femeie a suferit 11 operații. O altă doamnă nu poate căra nimic mai greu decât cântărește un săpun.
În spiritul gonzo al lui Anthony Bourdain și Hunter S. Thompson, Witold Szabłowski a urmărit – și a rupt pâinea cu – oameni ale căror povești despre munca în bucătăriile de la Kremlin conferă o aromă surprinzătoare înțelegerii noastre asupra uneia dintre superputerile lumii. Dezvăluind care sunt mâncărurile preferate ale țarului Nicolae al II-lea și ale lui Lenin, de ce bucătarul lui Stalin l-a învățat pe bucătarul lui Gorbaciov să cânte pentru aluatul lui, cum Stalin avea un tester de mâncare în timp ce înfometa ucrainenii în timpul Marii Foamete, care a fost rețeta pentru prima supă care a zburat în spațiul cosmic, de ce Brejnev ura caviarul, ce a fost servit liderilor Uniunii Sovietice în momentul în care au decis că URSS ar trebui să înceteze să existe și dacă bunicul lui Putin a gătit într-adevăr pentru Lenin și Stalin, Szabłowski a așezat în pagină o istorie orală fascinantă (asezonată cu rețete și fotografii) despre evoluția Rusiei, de la indiferența culinară la decadență, de la foamete la sărbătorile grandioase ale partidului.
Călătorind prin Georgia lui Stalin, pe fronturile de război din Afganistan, prin deșerturile nucleare de la Cernobîl și ajungând la o fabrică de oțel asediată din Mariupol (adesea cu acces unic în locuri interzise ochilor străini și cu un spirit neobosit de aventură) autorul relevă că la un secol după revoluție, Rusia încă folosește mâncarea ca instrument de război și își hrănește poporul cu propagandă. „Ce se gătește la Kremlin…” a apărut în volum, pentru prima dată, în Polonia, spre sfârșitul anului 2021, cu trei luni înainte ca Vladimir Putin – al cărui bunic era bucătar – să ordone trupelor sale invadarea Ucrainei.
În prefața sa, Szablowski spune că cercetarea cărții sale ar fi imposibilă astăzi. Această ediție îl menționează pe Yevgeny Prigozhin, fostul furnizor de servicii de alimentație, care, înainte de a încerca o lovitură de stat, a construit forța paramilitară care l-a ajutat pe Putin să ducă război Ucrainei. Prigozhin a murit într-un accident de avion în august. Un mercenar beligerant cu o carieră culinară poate părea absurd, dar turul lui Szablowski prin istoria Rusiei arată că loialitatea unui bucătar poate conta foarte mult.
„Cititorii acestei cărți nu ar trebui să mai fie surprinși că în Rusia nepotul unui bucătar s-a ciocnit cu un alt bucătar în lupta pentru putere”, scrie Szablowski. Mâncarea poate conține pericole și, prin urmare, implică și încredere.
Cartea este de o extravaganță culinară captivantă, sfâșietoare și fascinantă, și explorează modul în care drumul către faimosul suflet rus a trecut întotdeauna prin stomacul colectiv.
George Alupoae, licențiat în arte
