Spera ca șederea în Elveția să-i aducă liniște. Dar destinul i-a aruncat înainte nenumărate încercări. S-a oprit la Geneva. Se întoarce la scris. Ca niciodată, singurătatea îi priește. S-a instalat conform rangului și averii ei la marele Hotel Beaurivage – cel mai luxos din regiune, frecventat de capete încoronate, de o aristocrație care s-a refugiat aici de teama războiului. Dar și de o armată de spioni, care profita de neutralitatea Elveției pentru a fi în contact cu „dușmanul”. E și o mînă de aventurieri, nelipsiți. E într-un fel mediul ei favorit, singurul pe care îl acceptă și îl înțelege și în care evoluase și pînă atunci. Bucureștiul îi stîrnește nostalgii. Foarte probabil că se întreba unde se găsește chipeșul colonel Thomson. De ce nu îi scrie ? Nostalgia este o prezență permanentă, se vede din jurnalul pe care-l ține tenace.
Simte atmosfera ostilă. Simte că e privită cu neîncredere. Situația ei ambiguă la București, șederea în Boemia și contactele la vîrf cu autoritățile germane și austro-ungare sînt comentate nefavorabil. E bîrfită ca puține femei. Ecourile ajung și la ea, firește. Și lumea în jur se mișcă devorată de violență. În Rusia, pe unde circulă în tot felul de misiuni colonelul Thomson, află ea, în februarie începe revoluția, în martie 1917 Țarul Nicolae al II-lea abdică. Pentru București situația devine dramatică. Într-un fel se bucură că e departe, într-un loc sigur, pe de altă parte instinctul o cheamă acasă. Aștepta evenimente mari, toată lumea le anticipa. România, odată cu haosul de pe front produs de retragerea Armatei Ruse, intră într-o situație extrem de periculoasă, care se va și adeveri în curînd. Pînă și tronul lui Ferdinand atît de sigur pînă atunci se clatină amenințat de multe, foarte multe primejdii.
Dacă în Europa, scenă pe care o urmărea cu pasiune, se întîmplau atîtea lucruri neprevăzute, și în familia Bibescu lucrurile sînt tot mai complicate. Ca pretutindeni, pasiunile deversează. Personajele piesei sînt cei doi veri, frații Emanuel și Anton, mama, sora mai mică Marguerite. Întîi – sinuciderea la Londra a lui Emanuel Bibescu. Găsit în apartamentul său spînzurat la 22 august 1917 cu șnurul de la perdea. Motivele gestului fatal – în ciuda zvonurilor – nu sînt prea departe. Emanuel Bibescu suferea de o gravă boală nervoasă care l-a împins aici. Firește, „lumea bună” comentează nenorocirea. Martha se trezește într-un ghem de intrigi, bîrfe și calomnii care o afectează.
Cînd se aștepta mai puțin, primește o lungă scrisoare de la regină. Era ultima persoană de la care se aștepta să îi scrie. Regina și ea se despărțiseră în termeni reci la București. Ar fi preferat s-o urmeze la Iași în refugiu. Depărtarea care se cască între ele a adus și alte ingrediente ale relației tot mai proaste dintre ele. De unde mirarea ei. Substanța mesajului era – Regina Maria, după abdicarea țarului, dar mai ales în urma asasinării sale și a întregii familii la Tobolsk, s-a gîndit că tronul de la Sankt Petersburg a rămas vacant. Or, Regina Maria era interesată. Se vedea țarină a tuturor rușilor. De ce nu ar ocupa ea acest tron? Îi cere Marthei să intervină la familia Romanov s-o desemneze succesoare. Ea era o Romanov. Sa fie nebunia unei femei extrem de orgolioase, dominată de gustul grandorii? Dar alt aspect o îngrijorează. Din tonul ultimativ și categoric, uneori veninos, Martha Bibescu înțelege că multe calomnii răspîndite despre ea ajunseseră la urechile reginei și – mai rău – le și crezuse. Era vorba despre aceleași povești. De ce rămasese la castelul Thurn-und-Taxis de la Latchin? Care era natura relației cu Kronprinzul? Dar cu Von Czernin? Aceleași prostii, dar esențialul era că erau colportate de însăși Regina Maria. Oricîte explicații ar fi dat ar fi fost fără efect. Scrisoarea Reginei Maria îi dă de gîndit și o amărăște. Avea de ce să fie îngrijorată. Se mai putea întoarce acasă? Va mai fi primită la Curte? Se va mai bucura de prietenia reginei ca altă dată cînd o vizita la Mogoșoaia? Oare sentimentele Regelui Ferdinand au rămas aceleași? Aici era, de fapt, tot secretul acestei situații încurcate. Apropierea prea mare dintre rege și Martha Bibescu. Regina Maria o vedea deodată ca pe o rivală la inima regelui. Efectul a fost transformarea prieteniei dintre cele doua femei în dușmănie.
Și dramele care o ating continuă – sora ei mai mică cu zece ani, Marguerite, mereu îndrăgostită, mereu exaltată, se sinucide prin împușcare – 4 aprilie 1918, Lausanne – în camera ei de hotel. Nu trecuse un an de la sinuciderea lui Emanuel. Doliul cel mai profund se lasă peste familia Bibescu. Martha este distrusă. După ce o înmormîntează pe Marguerite într-un cimitir de lîngă Montreux se retrage la o mănăstire ca să-și limpezească gîndurile. Nu zăbovește prea mult aici, găsește că lucrul cel mai bun pe care îl are de făcut este să se întoarcă la scris – ca un refugiu – să termine cartea la care lucra de cîțiva ani, „Izvor”.
În toamna acelui an evenimentele se duc cu repeziciune spre deznodămînt pe toate teatrele de operații. Bulgaria, Turcia, Austro-Ungaria, Germania capitulează. Kaiserul Wilhelm și Împăratul Carl de Habsburg abdică. Imperiile German și Austro-Ungar dispar de pe hartă. Martha Bibescu se grăbește să ajungă la București cu trenul, o săptămînă după încheierea armistițiului – la 11 noiembrie 1918 și retragerea lui Mackensen din București. Se deschide o nouă epocă în viața ei. Nu atît de lipsită de amărăciuni cum își imagina.
La București se instalează în vila din șoseaua Kiseleff. Amînă sa meargă la Mogoșoaia, se teme de ce va găsi. Auzise multe. Zvonurile circulă. Inclusiv cel care anunța că ea a revenit acasă. Nimic nu rămîne secret la București, așadar nimic nu se schimbase după anii războiului. Capitala rămînea același viespar de intrigi și bîrfe. Se trezește vizitată pe neașteptate de George Valentin Bibescu, sosit cu mașina după o traversare de rally a Moldovei și a Bărăganului Nord – Sud. Era grăbit s-o întîlnească pentru a-i cere divorțul. Îi declară că era îndrăgostit (iar?) și ar dori să se recăsătorească. O oarecare rămăsese gravidă și el voia să fie om de onoare… Martha se gîndise la asta de multe ori și avea deja pregătit un răspuns. Refuză să îi acorde divorțul. Rațiunea refuzului era simplă – ar pierde titlul de prințesă. Și nu voia să reenunțe cu nici un chip. Găsește Palatul Mogoșoaia golit. Trecuse printr-un jaf sever. Neamțul neamț, cult, elită, rasă superioară, dar uite că plecase cu tot ce a putut să care – mobilier prețios, covoare, lămpi, tablouri, veselă de argint, lenjerie, tot – ca ultimul vagabond. Ce ți-e cu „von”-ii ăștia! Mai ales arieni. Hoțul se afla undeva prin Europa Centrală înfruntînd vestigiile imperiale spre Germania natală. Martha a gîndit că se putea și mai rău. Să găsească palatul, căruia i se dedicase mulți ani și îl restaurase cu foarte mulți bani, timp și efort incendiat, aruncat în aer cu dinamita, demolat. Era întreg, dar trebuia să o ia de la capăt și să-l refacă. Nu știa dacă mai avea destulă energie. La 1 decembrie 1918 urmărește cu sentimente amestecate întoarcerea la București a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria. E ziua cea mare, momentul lor de glorie. Secretul acestei priviri era că primise de la Regele Ferdinand un bilet de bun sosit foarte promițător. Regele nu va întîrzia s-o viziteze. Este ce ea își dorea…
În primăvara lui 1919 pleacă la Paris cu Orient Express-ul. Se întîmpla ceva extrem de important de la care nu avea cum să lipsească. Conferința Păcii… Era un loc unde era obligatoriu să fii văzut dacă voiai să contezi. Acolo se croia noua Europă, altfel spus era „facerea lumii”. Căsătoria lui Anton Bibescu are loc la 28 aprilie la Westminster. Herbert Henry Asquith fusese premier UK în Downing Street 10 vreme de zece ani. La 23 iunie 1919 se semnează tratatul de pace în Galeria oglinzilor de la Versailles. La Paris ea îl reîntîlnește pe Thomson. Devenise general de brigadă, era cuceritorul Ierusalimului și Ierihonului. În vară face vacanța în Bretania cu el, ca doi îndrăgostiți. Se întorc la Paris, de unde Thomson pleacă în misiune la Constantinopol, ca să negocieze pacea cu Turcia. La 25 septembrie 1919 ea este iar la București. Ajunge în toiul scandalului căsătoriei morganatice a prințului moștenitor Carol cu o oarecare Zizi Lambrino și a renunțării sale la tron. Criza la vîrf este extrem de puternică. Dinastia este pusă în pericol. Nici Ferdinand, nici Maria nu știu ce să facă să iasă cu bine din această enormă încurcătură. Dinastia pare sfîrșită. Thomson semnează armistițiul cu Turcia la 30 octombrie. Așa se naște Turcia lui Atatürk. În fine, războiul s-a sfîrșit.
La începutul lunii martie 1920 pleacă cu mama ei în Elveția. La 16 aprilie se sinucide în toaleta gării Lausanne… Martha pleacă la Londra unde o găsește cu telefonul Regele Alfonso la XI-lea al Spaniei. Răspunde invitației lui și are o aventură cu el – era doar rege, nu se refuza. Și-l trece în agendă printre trofee. Viața ei pariziană este plină de agitație și mondenități. Acum are loc celebrul episod al serii de bal cu Marcel Proust și azi evocată. În 1920 Proust era celebru, o mare figură a vieții literare. Ca de obicei, nu știu cu ce sentimente revine în țară. Își împarte timpul între Mogoșoaia, Balotești și Posada.
Stelian Tănase
Fragment din volumul în pregătire (2025) ”Mustățile Feldmareșalului Mackensen”
