Un bazar cu marfă amestecată, cartierul Monastiraki. Am venit să mă preumblu o dimineață fără un scop anume. Să văd ce vechituri se găsesc la Atena. Ce vînd/cumpără localnicii amatori de așa ceva. Mai mulți străini decît greci. În aceste tîrguri de vechituri afli foarte multe despre orașul unde ai ajuns. O incursiune prin tîrg/talcioc este de mare folos. Printre rafturi care gem de marfă (stive de haine, de pantofi, de genți, mormane de cărți, discuri vechi cu Carussso și tangouri argentiniene…), înțelegi mai exact istoria locului. Bulevardele centrale expun ce se caută. Bun doar pentru amatorii de shopping, updatați, cu ochii mereu după ce-a mai apărut nou (telefoane mobile, computere, ceasuri, mașini, haine, cosmetice). Nu mă pasionează. La Paris prefer să merg la Marché aux puces sau Louvre des antiquaires, pe la buchiniști. Și deloc să flanez cu ochii beliți pe vitrinele din Champs Élysées, unde se înghesuie lumea.
În Monastiraki îmi atrage atenția un nene gălăgios care vinde tricouri pe care le inscripționează de pe o zi pe alta. Îi cer unul cu Trotski, și-i cer să scrie pe el “Revoluția permanentă!”. Meșterul mă crede un radical de stînga, îmi strînge mîna bucuros că a găsit un tovarăș și ridică pumnul – vechiul salut proletar. Nu observă deloc că este o ironie, o garagață.
Între anticari înțelegi lesne trecutul. E făcut din obiecte concrete. Cartierul Monastiraki nu este de mari dimensiuni, trebuie să fie cam cît mahalaua Lipscani. Cîteva străzi înguste rămase din secolul XIX. De o parte și alta tarabe, prăvălii, rafturi. Anticari obișnuiți. Și fizionomic seamănă. I-am întîlnit la Praga, Budapesta, la Bruxelles. Tipologia este aceeași, sînt trași la indigo. Vin din lumea lui Balzac și Dickens. Sînt curios ce scot la vînzare din pivnițe și poduri. Observ epocile, expuse una lîngă alta. Faci fără să vrei o istorie a mobilierului, covoarelor, hainelor, lămpilor, gadgeturilor. Perioada antebelică, anii de după război, anii hippy pînă azi. Tipărituri, afișe, albume ajută să-ți faci o imagine. Fiecare perioadă are obiectele ei tipice. Într-un colț văd o colecție de ochelari și pălării. Unul vinde aparate de radio, altul binocluri, altul patefoane. Altul piese de ceramică și sticlărie. Zăresc o pereche de vaze Gallé, verzi. Gallé grecesc, replici, nu am mai văzut, nici nu știam că la Athena s-au făcut Galléuri. Mă tocmesc cu negustorul, ține la preț. Vrea să îmi vîndă vazele lui la prețul unora veritabile. Gallé originale, nu al unor copii balcanice. Mă ia drept un diletant. Așa că discuția se prelungește. Fac stînga împrejur, promit să vin mîine, ceea ce și fac. Ajung spre ora închiderii tîrgului, cînd orice negustor vrea să scape de marfă, nu are chef să o care acasă. Prețurile scad chiar și pînă la jumate. Ofer exact jumate din cît a cerut ieri. Imediat acceptă, batem palma, îi înmînez paralele. Pare încîntat că a încheiat afacerea. Mă duc vizavi să îmi iau tricoul cu Trotski, din fericire este gata făcut, mă așteptă. Revoluția permanentă nu s-a produs, a rămas pe undeva prin bălării, moartă cu zile. Acasă, la București, Elena face să dispară tricoul printre boarfe, nu l-am mai văzut prin casă și nu l-am purtat. Cînd o întreb de tricoul meu cu Trotski zice că nu știe unde e, s-a rătăcit… Asta e.
În octombrie 1944, Churchill vizitează pe neașteptate Moscova, ca să-l vadă pe Stalin. S-a ajuns la acordul arhicunoscut, notat pe un șervetel. Churchill a scris cum vede el prezența postbelică a URSS în Europa de Est și în Balcani. Stalin a aprobat dînd din cap. Încheierea tenebroasei afaceri a durat un minut, poate două.
S-a repetat astfel acordul din 23 august 1939 dintre Molotov și Ribbentrop. Negociatorii sovietici au rămas aceiași. După 4 ani partenerii de tîrg s-au schimbat – UK în loc de Germania. Rușii, englezii și germanii – indiferent de credință – bolșevici, liberali, naziști, s-au arătat la fel de dispuși să îi vîndă la bucată pe alții… Da, Churchill a dat România pentru Grecia. Mesajul a fost: Dacă noi controlăm Grecia apărăm canalul de Suez și drumul spre India. Pentru asta UK îi cedează lui Stalin România cu gurile Dunării, petrol și grîne, plus 20 milioane de sclavi, forță de muncă, aproape gratis. Bun tîrg!
Churchill a avut grijă să nu îi spună lui Roosevelt ce acord a încheiat cu Stalin. Roosevelt a aflat, dar a preferat să nu cîrtească… Altfel spus, a făcut pe niznaiul. Roosevelt a fost mulțumit de acest aranjament, pentru că a rămas cu mîinile curate, ca Pilat din Pont. L-a lăsat pe Churchill să rezolve treburile murdare, chestiunea sferelor de influență. În fond, știa că tot acolo se va ajunge, inevitabil.
După vizita lui Churchill la Kremlin, în octombrie 1944, și acordul mîzgălit pe șervețel, București și Atena sînt legate pe veci. De destin, de istorie mai ales. Libertatea Greciei vs. penitenciarele României. Sînt cele două fețe ale monedei.
Stelian Tănase
Fragment din volumul ”Europa la patru mîini. Jurnal de campanie”, manuscris de sertar.
