Seria premierilor uciși a fost deschisă de Barbu Catargiu (n. 1807), asasinat pe 8 iunie 1862 în dealul Mitropoliei (azi Patriarhiei). A fost numit prim ministru al primului guvern al României (pînă atunci fuseseră două guverne, la Iași și București) la 22 ianuarie 1862. Viața politică nu a scăzut în intensitate, dimpotrivă. Dezbaterile în gazete și Camere au continuat furtunoase. În acel iunie venea vacanța și aleșii voiau să părăsească orașul înainte ca arșița să cuprindă Bucureștii. Sesiunea Parlamentară se apropia de sfîrșit.
Conflictul între conservatorii – majoritari – conduși de Barbu Catargiu și “roșii“ (liberali) grupați în jurul lui I.C. Brătianu, C.A. Rosetti și Mihail Kogălniceanu era ascuțită. Două erau temele ultimelor ședințe. Prima: votarea legii agrare. Varianta propusă de Barbu Catargi avea cîștig de cauză. Conservatorii dominau Camera. A doua discuție aprinsă s-a purtat în jurul cererii liberalilor ca la 11 iunie (sîntem în 8) să se permită organizarea pe Cîmpia Filaret, în vecinătatea Parlamentului, a unei mari manifestații în amintirea revoluției de la 1848. Conservatorii s-au opus. Liberalii erau favorabili ideii, chiar au propus-o.
Primul ministru Barbu Catargiu, după o ședință foarte tensionată, a ieșit din clădirea aflată pe dealul Mitropoliei. A cerut să i se aducă trăsura. Era 17.45. Trăsura a întîrziat nu se știe din ce motiv. Șeful Poliției, Nicolae Bibescu, s-a oferit să îl ducă cu trăsura lui. Au fost ultimele minute cînd Barbu Catargiu a fost văzut în viață. Primul ministru a urcat împreună cu Nicolae Bibescu în trăsură și a pornit îndată la vale spre oraș. Cînd trăsura a trecut pe sub clopotnița Bisericii Sf. Dumitru s-au auzit două focuri de pistol. Trăsura a apărut de sub clopotniță cîteva clipe mai tîrziu. Caii speriați au luat-o la fugă. Prefectul poliției a strigat “S-a tras de sus!”. Voia să spună din clopotniță, unde s-ar fi ascuns asasinul. Toată lumea l-a auzit zicînd aceste cuvinte. Al doilea glonț s-a pierdut în aer. Trăsura a putut fi oprită abia la poalele dealului. Aici s-a constatat moartea lui Barbu Catargiu. Avea o rană adîncă în ceafă la nivelul vertebrei cervicale, unde se unesc gîtul cu trunchiul. Glonțul a lovit coloana și a rupt-o. Asta a fost cauza morții lui, care a fost instantanee.
Ministrul de finanțe, Alexandru Plagino, cel care a oprit trăsura, a preluat corpul celui care fusese prim-ministru și l-a încredințat familiei, în casa sa de pe Podul Mogoșoaiei (există și azi, vizavi de Academia Română). Șeful Poliției s-a întors pe deal și a înconjurat locul cu agenți. A închis clădirea Camerei și a verificat toate persoanele aflate în zonă.
Vestea uciderii prim-ministrului a consternat. Asasinatul politic era un lucru nou. Poliția a operat peste 200 de arestări. Cine erau suspecții? Întîi de toate chiar prefectul Poliției, Nicolae Bibescu. S-a aflat în ultimele clipe alături de Barbu Catargiu în trăsură. El putea fi făptașul. Era un personaj dubios. De la crimă încolo porecla lui în lumea bucureșteană a rămas Bibescu-Pistol. Se spune că atunci cînd a murit ultimele sale cuvinte au fost “Barbule, iartă-mă!”. Aceste cuvinte pot fi ale unui asasin sau ale unui complice la crimă. Nu știm. El putea, cînd trăsura a trecut pe sub clopotniță, să îl ucidă pe Catargiu. Apoi, ca șef al Poliției putea să orienteze ancheta pe o pistă falsă. Cert este că ancheta condusă de el nu a dus la nimic. Numele ucigașului a rămas o taină.
O altă versiune ne spune că Bibescu a fost unul dintre organizatori, dar nu și mîna care a ucis. Atunci cine a tras? Bănuielile s-au îndreptat spre doi ardeleni Titus Dunca și Grozăvescu, aventurieri, membri ai unor societăți secrete. S-a spus în iunie 1862 că asasinul aflat în clopotniță, după ce a tras, ar fi fugit prin viile de pe dealul Mitropoliei, apoi că a trecut granița. El (sau ei) ar fi fost asasini plătiți. Dacă nu, că ar fi ucis pe Catargiu din motive politice, văzînd în fruntașul conservator un obstacol în calea reformelor și a planurilor de politică externă ale lui Cuza.
O altă versiune ne vorbește despre un anume Bogatti. Acesta era tot ardelean, ca și primii doi suspecți. Era un cunoscut al lumii interlope a Bucureștilor. Ce îl face suspect este sărăcia dinainte de crimă în contrast cu pozițiile și starea materială bună de după 8 iunie 1862. Bogatti, dintr-un sărăntoc, aproape un cerșetor, probabil informator al poliției, client al bordelurilor și cîrciumilor rău famate din oraș, a devenit inspector silvic, post în care a fost numit de Cuza. În 1873 a fost interogat de Poliție și declarațiile sale sînt extrem de contradictorii.
Asasinul nu a fost descoperit. Zvonurile despre complicități înalte la asasinat au circulat insistent. De amintit că și fruntașii liberali I.C. Brătianu și C.A. Rosetti au fost bănuiți. Lumea a fost convinsă că asasinatul a fost organizat de liberali, adversarii politici jurați ai lui Barbu Catargiu. Între Brătianu și Catargiu exista o antipatie personală, diferențe de opinie și interese. Catargiu nu era mason și nu participase la revoluția din 1848. Brătianu era mason și participase la revoluție. Unul era conservator, apărător al marii proprietăți funciare. Brătianu era liberal radical, apărătorul intereselor burgheziei orășenești. Cum amîndoi aveau personalități puternice, dominatoare, nu e de mirare că s-au ciocnit în dezbaterile vii din viața politică.
Confruntarea dintre ei a alimentat zvonul că Brătianu și oamenii lui (C.A. Rosetti, Eugen Carada, N.T. Orășanu, etc.) ar fi fost implicați în organizarea asasinatului. Participarea sa în timpul emigrației la cercuri revoluționare clandestine, arestarea sa în anii `50 în Franța pentru apartenență la un grup terorist, reputația sa de om pasional, îi crease profilul unui om capabil să înlăture prin violență un adversar. Sub emoția produsă de asasinarea primului ministru, se uita că I.C. Bratianu era înainte de toate un om al calculului politic. Moartea lui Barbu Catargiu nu aducea nici un folos liberalilor. Din contră, risca să producă o coalizare a forțelor politice împotriva lor acasă și în capitalele europene.
Alt suspect a fost chiar domnitorul Alexandru Ioan Cuza. S-a dus să viziteze familia, să prezinte condoleanțe. Dar relațiile proaste dintre Catargiu și Cuza erau binecunoscute. Catargiu mai fusese prim-ministru pentru o scurtă perioadă (în Țara Românească). Încă de atunci neînțelegerile dintre cei doi au dus la demisia lui Barbu Catargiu. Cînd în ianuarie 1862 Cuza l-a numit prim-ministru se spera într-o colaborare mai bună. Spre deosebire de alți prim-miniștri, Barbu Catargiu nu era un apropiat al domnitorului. În plus, avea o confortabilă majoritate în Cameră, cu care putea să impună legile așa cum le dorea. Conservatorii erau uniți în acel timp în spatele liderului lor necontestat. Catargiu era un adversar puternic pentru Cuza. Cuza se obișnuise să dicteze guvernelor. Din ianuarie 1862 lucrurile s-au schimbat. Catargiu ducea propria lui politică. O antipatie reciprocă îi anima pe cei doi. A dus asta la asasinat politic ?
Sînt întrebări care nici azi nu au găsit un răspuns.
Stelian Tănase
P.S. Casa (o mică parte din marea lui avere) în care a trăit Barbu Catargiu din fericire s-a păstrat. Se află pe Calea Victoriei vizavi de Academia Română. Este în paragină, găzduiește azi un dispensar. Nu există măcar o placă comemorativă care să amintească că aici a murit, asasinat, Barbu Catargiu, întîiul prim-ministru al României de după Unire. Nu se găsește nimeni s-o pună!?
