Scandalurile Premiului Goncourt

Prestigiosul trofeu literar nu a fost întotdeauna acordat în conformitate cu regulile artei. Refuzul, duplicatul, trecutul tulburat al candidatului ori controversa politică au intervenit în istoria sa.

Luna viitoare, marți, 10 noiembrie, va fi acordat un nou premiu Goncourt, iar scriitorul Emmanuel Carrère este marele favorit. Înainte de a ști cine va cîștiga (sunt 15 autori pe listă), să facem o incursiune în scandalurile care au pătat istoria acestui prestigios trofeu literar.

Premiul Goncourt nu poate fi atribuit decît o singură dată unui autor. Cu toate acestea, autorul francez Roman Kacew, cunoscut mai bine ca Romain Gary, a primit această distincție de două ori. Prima dată în 1956, sub actualul său pseudonim Romain Gary, pentru „Les Racines du ciel”. Apoi, a doua oară, sub numele Émile Ajar, în 1975, pentru „La Vie devant soi”. O experiență interesantă pentru instituție. Fiul vărului său, Paul Pavlowitch, a pozat ca autor pentru o vreme. Gary a dezvăluit mai tîrziu adevărul în cartea sa postumă „Vie et mort d’Émile Ajar”.

Scriitorul român francofon Vintilă Horia urma să fie distins cu Premiul Goncourt în 1960, pentru romanul său „Dieu est né en exil”. Cu toate acestea nu a fost premiat. Dacă inițial premiul i-a fost acordat de către membrii juriului, pîna la urmă, același juriu s-a răzgîndit, după ce a aflat trecutul politic al lui Vintilă Horia. Conform regulamentului Premiului Goncourt, acesta nu poate fi anulat. El rǎmîne atribuit, dar nedecernat.

Să amintim, pe scurt, ce s-a întîmplat. Vintilă Horia a fost invitat la un cocktail de către editura care-i publicase volumul „Dumnezeu s-a născut în exil”. Relatez faptele aşa cum le descria el într-o scrisoare personală (publicată şi de Nicolae Florescu în „Întoarcerea proscrişilor”). La un moment dat, în timpul acestui cocktail, un tînăr francez îl invită pe Vintilă Horia într-o cameră alăturată, pentru a i-l prezenta pe ataşatul cultural al ambasadei române la Paris (nimeni dintre exilaţii români nu se ducea la Ambasada României din Paris; pe atunci, criteriul era nemilos: un exilat care se ducea la ambasadă era considerat un trădător).