Programul Naţional de Rezolvare Locală

Programul Naţional de Rezolvare Locală

  • Deputata PSD de Suceava, Maricela Cobuz, a trecut în revistă măsurile adoptate de Guvern, care vor conduce la creşterea nivelului de trai. Cum, ca de obicei, pesediştii sînt foarte atenţi mai mult cu bugetarii, va fi vorba despre creşterea nivelului de trai neneacă pe banii statului.
  • Senatorul PSD de Suceava, Virginel Iordache, a anunţat că Senatul a votat proiectul care permite primăriilor să facă reţele de gaz metan şi electrice cu fonduri din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală. Dacă vor reuşi să pornească lucrările pînă la alegerile din 2020, primarii se vor rezolva pentru încă un mandat şi vor vorbi la şpriţul de după vot despre norocul de a putea beneficia de Programul Naţional de Rezolvare Locală.
  • Primarul Ion Lungu a spus că Delgaz Grid a dat aprobarea pentru extinderea reţelei de gaz de pe strada Cernăuţi. Ar fi fost frumos ca în Anul Centenar să auzim că rețeaua se va extinde pînă la Cernăuţi, ceea ce ar fi însemnat că acesta ar fi redevenit pămînt românesc.
  • Primăria Suceava şi-a propus să atragă fonduri de 35 de milioane de euro pentru reabilitarea reţelelor termice. Pentru a le atrage, municipalitatea le va spune fondurilor că în seifurile băncilor sucevene există condiţii excelente de cazare, iar chiriile sînt relativ mici.
  • Primarul Nistor Tătar şi consilierii locali au împărţit cadouri de Moş Nicolae în centrul Rădăuţilor. Nu a fost deloc îmbulzeală, pentru că nimeni nu se aştepta la un asemenea gest, ştiindu-se că pe domnul primar îl cheamă Nistor, şi nu Nicolae.
  • Primăria Suceava s-a angajat ca în 2019 să modernizeze Piaţa Centrală în zona de vînzare a produselor industriale. Şi, astfel, Suceava va avea zona industrială promisă de toată lumea în toate campaniile electorale.
  • Primarul Sucevei, Ion Lungu, s-a întîlnit cu rectorul USV, Valentin Popa, şi cu antrenorul echipei de handbal a universităţii, Adrian Chiruţ, şi a promis 1,2 milioane de lei pentru 2019, „obiectivul de performanţă” pentru anul viitor fiind menţinerea CSU în Divizia Naţională. „Obiectiv de performanţă” ar fi fost ocuparea unui loc pe podium, terminarea campionatului pe la coada clasamentului fiind „obiectiv de contraperformanţă”.