Conceptele de promovare a turismului „Bucovina nemaivăzută” şi „Bucovina – Mica Europă”, dar şi oferta turistică pentru piaţa externă, incluzînd şi Aeroportul ”Ştefan cel Mare”, au fost prezentate în premieră la Tîrgul Incoming România-Travel Forum, care s-a desfăşurat joi, 10 decembrie, la Bucureşti. Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor.
Patriarhul Daniel a subliniat că Biserica va sprijini activ demersurile Guvernului de a îmbunătăţi condiţiile de educaţie ale copiilor şi tinerilor din mediul rural şi ale calităţii actului medical în spitale.
Boicea Luigi Constantin, din Craiova, a fost pus sub învinuire şi reţinut pentru săvîrşirea infracţiunii de promovare a mesajului fundamentalist islamic prin propagandă.
Lupta aprigă pentru cîştigarea contractului de salubrizare menajeră a Sucevei a înregistrat un nou episod, în cadrul procesului care a avut loc la Curtea de Apel, unde Rosal, Primăria Suceava şi asocierea Florconstruct-Diasil, desemnată cîştigătoare de comisia de licitaţie, au contestat decizia CNSC, care impune din nou reevaluarea ofertelor.
Scena 1
(Crîşmarul iese de sub tejghea, cu telefonul în mînă)
Crîşmarul: Ştii ce mi-o postat Ionică pe feisbuc?
Costică: Ceva de post, că acuma se ţine post.
Crîşmarul: Ce post? Eşti prost?
Costică: Postu rînduit de biserică.
Crîşmarul: Asta n-am de unde să ştiu. Cine se ocupă cu asta?
Costică: Prea fericitu.
Crîşmarul: Prea fericitu şi mai cum?
Costică: Prea fericitu şi-atîta. Nu există mai mulţi prea fericiţi.
Crîşmarul: S-o crezi tu! Ia uite aicea ce listă.
Costică: Ce listă?
Crîşmarul: Prea fericitu guvern, prea fericitu Cioloş, prea fericitu primar de Suceava, prea fericitu Nechifor şi aşa mai departe.
Costică: Cum să fie ăştia prea fericiţi?
Crîşmarul: Fiindcă le merge. Tu de ce nu eşti prea fericit?
Costică: Fiindcă-mi merge ca naiba.
Crîşmarul: Feisbuc ai?
Costică: N-am. De unde să am?
Crîşmarul: Ăsta-i la liber. Numai dacă eşti prost n-ai.
Costică: Lasă că ştiu eu care-i şmechereala.
Crîşmarul: Dacă tot ştii, spune-mi şi mie.
Costică: Şmechereala-i că de ce ţi-l dă la liber?
Crîşmarul: Şi dacă ţi-l dă, ce-ţi mai pasă?
Costică: Se mai dă la liber ceva în ziua de azi?
Crîşmarul: N-am idee. Poate se dă.
Costică: Nu se dă. Îţi spun eu. Şi-atuncea de ce să se deie feisbuc?
Crîşmarul: Ia spune: de ce?
Costică: Ca să te manipuleze, să te facă jihadist.
Crîşmarul: Pe mine, bă? Niciodată!
Costică: Cu ce eşti tu mai cu moţ decît Luigi de la Craiova?
Crîşmarul: Că-s bucovinean, nu-s oltean. Na!
Costică: Şi ce foloase ai tu din feisbuc?
Crîşmarul: Am primit patru laicuri.
Costică: Pe gratis?
Crîşmarul: Pe gratis şi pe viaţă.
Costică: De la cine-ai primit?
Crîşmarul: De la diferiţi cetăţeni.
Costică: Vezi?
Crîşmarul: Ce să văd?
Costică: Jihadu-i în floare. Încă un pas şi terorismu-i pe noi!
Crîşmarul: Ptiu, bată-te să te bată. Tu ori eşti prost, ori te faci. Cum să ne vadă pe noi?
Costică: Din satelit, din avion, de unde vrei tu.
Crîşmarul: Cine să mă vadă pe mine? Fii mai precis.
Costică: Te vede oricine vrea să te vadă: turişti, terorişti, turoperatori, toţi.
Crîşmarul: Şi ce interes ar avea să mă vadă pe mine?
Costică: Nu ţi-am zis că jihadu-i în floare? Te localizează şi pac, te şi detonează.
Crîşmarul: Atuncea să-nchid telefonul. Ce zici?
Costică: Mai bine mergi şi-l îngropi în gunoi.
Crîşmarul: Şi dacă detonează gunoiul, nu ne umple pe toţi de gunoi?
Costică: La cît gunoi este la noi, ce mai contează un rînd de gunoi? Da măcar ai scăpat de jihad!
Scena 2
(Se aud bătăi puternice în uşă.)
Ionică: Deschideţi uşa, ca să n-o deschid eu cu capu!
Costică: Da ce-ai în mîini, de nu poţi?
Ionică: Am un pachet foarte greu. Deschideţi odată!
Costică: Nu care cumva ai în mîini două grenăzi?
Ionică: Ce grenăzi, bă? Deschideţi odată că mă seacă la lingurică.
Costică: Nu cumva eşti bandajat cu explozive la cingătoare?
Ionică: Voi mă scoateţi din pepeni! Deschideţi odată!
Costică: Ia să te văd. De ce ai turban pe cap?
Ionică: Nu-i turban. M-o bandajat de la Smurd.
Costică: Şi sub bandaje ce ai?
Ionică: Un cucui, bă, că m-o atacat să-mi fure pachetul.
Costică: Eşti sau ai fost urmărit?
Ionică: Nu ştiu, bă, că nu pot întoarce capul.
Costică: Lasă pachetul la uşă şi intră cu mîinile la ceafă.
Ionică: Aţi nebunit, bă?
Costică: Dacă nu faci aşa, chem trupele speciale.
Ionică: Nu le chema, că ăştia întîi te omoară şi pe urmă te-ntreabă de sănătate.
Costică: Eşti tu Ionică cu adevărat?
Ionică: Da cine să fie? Deschideţi, că nu mai pot.
Costică: Feisbuc ai la tine?
Ionică: Am în buzunarul de la spate, da nu-ţi pot arăta, că am mîinile ocupate.
Costică: Spune parola, să n-avem vorbe pe urmă.
Ionică: Muielatoţi.
Costică: Într-un singur cuvînt sau cu cratimă?
Ionică: Într-un singur cuvînt, că cratimă n-am avut.
Costică: Aşa da! Acuma intră cu băgare de seamă. Ce ai în pachet?
Ionică: Nici eu nu ştiu. Atîta ştiu că-i un pachet cu servicii.
Costică: Servicii de masă?
Ionică: Servicii turistice. Nu l-am deschis ca să ştiu.
Costică: Cine ţi l-o trimis? Nu cumva statu islamic?
Ionică: N-are cum. L-am şutit de la Tîrgul Incoming România-Travel Forum.
Costică: Şi asta ce-nseamnă?
Ionică: N-am de unde să ştiu. Eu doar l-am şutit şi-am tulit-o de-acolo.
Costică: Va să zică tu vii de la capitală?
Ionică: Da de unde să vin? Nu-s acolo toţi tehnocraţii?
Costică: Ce-ai mai şutit în afară de pachetul de servicii turistice?
Ionică: N-am prea avut ce. Am şutit o idee de la prea fericitul.
Costică: Prea fericitul Cioloş sau care?
Ionică: Prea fericitul Daniel de la popi.
Costică: Care-i ideea?
Ionică: Ideea-i că dacă facem o biserică-n curte ne umplem de bani.
Costică: Biserica cu ce-o facem?
Ionică: Cu bani de la Cioloş.
Costică: Şi pe urmă cum facem bani din biserică?
Ionică: În naos facem universitate cu taxă şi în pronaos facem clinică particulară, ca să accentuăm rolul bisericii în societate.
Costică: Cu taxa la şcoală am înţeles. Da cu clinica cum asigurăm tratamentele?
Ionică: Apă nu este? Facem aghiazmă şi-i tratăm pe toţi cu aghiazmă. La o sută de lei consultaţia îl batem şi pe Helias de la Bucureşti.
Epilog
(Crîşmarul prinde ideea din zbor şi scoate capul de după tejghea.)
Crîşmarul: Am înţeles bine sau n-am înţeles? Vreţi să facem biserică în ogradă?
Ionică: De ce să nu facem? Că doar nu facem moschee.
Crîşmarul: Mă gîndesc să nu se convertească clienţii.
Ionică: La ce să se convertească?
Crîşmarul: La creştinism, la ortodoxie şi la alte tîmpenii.
Ionică: Cine să-i convertească, dacă-i biserica noastră?
Crîşmarul: Va să zică îi putem converti la orice?
Ionică: La orice vrea muşchii tăi, da-n limita legii.
Crîşmarul: Legea ce spune?
Ionică: Referitor la religie, la şcoală sau la sănătate?
Crîşmarul: Referitor la toate în general.
Ionică: Referitor la toate astea avem o singură lege: schimbare totală, aşa cum ne strigă în stradă.





