Pe locuri, fiţi gata, staţi!

Ioan Stan
Ioan Stan

La ordinul conducerii PSD Suceava, primarii social-democraţi, însă nu toţi, au boicotat dezbaterea pe probleme de administraţie locală la care a fost invitat preşedintele României, Klaus Iohannis. „Nu ştiu dacă alţii au fost invitaţi la seminarul « Administraţia publică vorbeşte », desfăşurat la Teatrul « Matei Vişniec » din Suceava, dar eu n-am fost (fiind vicepreşedintele unei comisii parlamentare care se ocupă cu administraţia publică). Dar nu am văzut să fie prezente nici prefectura şi nici prea multe alte instituţii locale şi judeţene”. Aşa şi-a început postarea de pe contul său de socializare din data de 3 mai deputatul PSD de Suceava Cătălin Nechifor, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava şi fost preşedinte al PSD Suceava. Domnul Nechifor a lovit cu manta, lăsîndu-se să se înţeleagă că dezbaterea organizată de preşedintele PNL al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost una politică, una dedicată liberalilor, în frunte cu preşedintele de facto al PNL, Klaus Iohannis. Să le luăm pe rînd. Cătălin Nechifor este oarecum deranjat de faptul că în calitatea sa de vicepreşedinte al Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului nu a fost invitat la întîlnirea la care au participat mai mulţi aleşi locali, adică primari, viceprimari, consilieri locali şi consilieri judeţeni, directori ai unor instituţii publice şi oameni de afaceri. Da, dar nici unul din cei doi secretari ai Comisiei, ne referim la Angelica Fădor, nu a fost invitată, cu toate că este deputat PNL de Suceava, adică îi este subordonată politic lui Gheorghe Flutur. Pe de altă parte, oare Cătălin Nechifor ar fi răspuns pozitiv unei eventuale invitaţii, în condiţiile în care întîlnirea a avut loc într-o zi în care Parlamentul lucra şi ţinînd cont de faptul că în urmă cu cîteva zile acelaşi domn Nechifor nu a participat la şedinţa festivă a Consiliului Judeţean, motivînd că treburile importante din Camera Deputaţilor nu-i permit să ajungă la Suceava? 

Cătălin Nechifor a scris pe Facebook că nu a văzut „să fie prezente nici prefectura şi nici prea multe alte instituţii locale şi judeţene”. Din informaţiile noastre, pesediştilor li s-a recomandat de către preşedintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, să nu participe la întîlnirea cu Klaus Iohannis. Şi atunci cum să fi participat şefii instituţiilor publice la dezbatere, în condiţiile în care şefii lor de la Bucureşti au fost numiţi în funcţii de Guvernul PSD? Şi atunci cum să o vezi în sală pe Mirela Adomnicăi, prefectul numit de PSD, care pînă a fi pusă în funcţie a fost ani de zile un activ membru PSD? Cu toată recomandarea domnului Stan, unii directori au răspuns invitaţiei preşedintelui Consiliului Judeţean. Au făcut-o cei care ştiu că oricum îşi vor pierde posturile sau cei care sînt apropiaţi de PNL. Şi unii primari PSD au nesocotit indicaţiile preţioase ale şefului lor de partid. Vă prezentăm, în exclusivitate, lista cu localităţile care au primari PSD şi care au fost la întîlnirea cu preşedintele României: Rîşca, Moara, Ulma, Dorna Arini, Fîntîna Mare, Ostra, Coşna, Crucea, Arbore, Vicov de Jos, Hînţeşti şi Stulpicani. Deci, din cei 63 de primari PSD, 12 nu şi-au ascultat şeful. Oana Şlemco l-a întrebat pe liderul PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, dacă, într-adevăr, le-a cerut aleşilor şi numiţilor PSD să nu participe la dezbaterea organizată la Teatrul „Matei Vişniec”: „Nu am ce să comentez. Eram la Bucureşti. Dacă aş fi fost aici nu aş fi participat, pentru că Iohannis este cel care a întîrziat numirea Guvernului, implementarea programului de guvernare şi a fost cel care s-a dus în mijlocul populaţiei şi a spus: « Jos ciuma roşie!»”. Deci, e clar: pesediştii au boicotat întîlnirea cu preşedintele României şi tot pesediştii dau de înţeles că dezbaterea a fost una penelistă, care nu s-a bucurat de succes.