Părul se schimbă, dar năravul ba

Şi sucevenii pro, şi sucevenii contra mai au de aşteptat pînă de Crăciun pentru a vedea dacă primarul Ion Lungu mai vrea un mandat

Părul se schimbă, dar năravul ba

Candidează sau nu mai candidează? Aceasta-i întrebarea care i-a fost adresată lui Ion Lungu, aflat la cel de-al patrulea mandat de primar al municipiului Suceava.

Primarul a spus că va comanda un sondaj de opinie ca să vadă cum stă cu jumătate de an înainte de alegerile de anul viitor, iar decizia o va anunţa înainte de Crăciun. Ion Lungu a adăugat: „La părul meu alb nu am nevoie nici de sprijin, nici de recomandări. Mă sprijin și mă recomand singur. Decizia este sută la sută a mea dacă voi candida sau nu. Această decizie a mea depinde sută la sută de suceveni, dacă mă vor dori sau nu în continuare”.

Nouă ne iese că Ion Lungu va candida dacă va ieşi bine în sondaj, pentru că se ştie că primarul îşi schimb părul, dar năravul ba, iar acesta a intrat în primărie cu părul negru acum 15 ani, iar acum firele-i sînt albe.

Sondajul şi etajul