Profesorul cîmpulungean Cristian Cuciurean a luat examenul pe care l-a susţinut la Ministerul Educaţiei şi a rămas adjunct în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava. Aşadar, domnul Cuciureanu coordonează în continuare Departamentul „Descentralizare, management instituţional, dezvoltarea resursei umane”. Şi dacă domnul Cuciureanu nu le are cu resursa umană, atunci cine să le mai aibă? Pentru început, Cristian Cuciureanu a fost resursă umană pentru PDL, care l-a luat şi l-a pus şef al Inspectoratului Şcolar Suceava. După ce PDL-ul a ieşit de la guvernare, şi domnul Cuciureanu a ieşit din PDL, pentru că nu mai era rentabil. Şi cum stătea el aşa ca o resursă umană fără de partid pe marginea drumului, a trecut PSD-ul, care l-a luat şi l-a instalat în funcţia de adjunct al Inspectoratului. Văzînd că două partide l-au considerat o bună resursă umană, tehnocraţii şi-au zis că domnul Cuciureanu are valoare şi, în consecinţă, l-au trecut examenul. Cine ştie, ştie!
Gala bacaLaureaţilor





