Naveta Turnu Severin

Petrică Ropotă (T)După ce Daniel Chiţoiu a trebuit să plece de la şefia Ministerului de Finanţe, Petrică Ropotă va trebui să facă naveta pe traseul Suceava – Drobeta-Turnu Severin. Atunci cînd comuniştii vroiau să scape de un şef, nu-l dădeau afară, pentru că s-ar fi făcut de rîs, fiindcă lumea i-ar fi comentat că au greşit în momentul în care l-au cocoţat pe respectivul în fruntea trebilor. Or, Partidul Comunist Român nu greşea niciodată. Ca să scape de şeful care nu mai are pe placul conducerii de partid şi de stat, respectivul era mutat pe o funcţie similară într-o localitate aflată la sute sau chiar la mii de kilometri distanţă. Social-democraţii au copiat tehnica de la comunişti şi o aplică. Primul caz a fost cel al fostului şef al Poliţiei Judeţului Suceava Nicuşor Todiruţ, care a fost mutat la comanda Poliţiei Judeţului Călăraşi. Domnul Todiruţ a înţeles semnalul că este aşteptată demisia sa, însă s-a încăpăţînat să-şi ducă pînă la capăt mandatul de şef al Poliţiei Călăraşi. După un an de zile Nicuşor Todiruţ a fost readus la comanda Poliţiei Suceava pentru că mandatul de la Călăraşi nu mai putea fi prelungit, însă acesta şi-a pierdut funcţia din motive care ţin de nişte dosare penale. Acum a venit rîndul lui Petrică Ropotă să fie mutat la capătul pămîntului românesc. Pentru ca domnul Ropotă să nu dea Ministerul de Finanţe în judecată şi să cîştige procesul intentat din cauză că a fost lăsat fără funcţie, şeful Direcţiei de Finanţe Suceava a fost detaşat la conducerea Direcţiei de Finanţe Mehedinţi. Rămîne de văzut dacă Petrică Ropotă va fi de acord să facă timp de şase luni naveta la Drobeta_Turnu Severin ori dacă va înţelege că trebuie să se dea la o parte pentru a lăsa pe altcineva la şefia Direcţiei de Finanţe Suceava. Domnul Ropotă este pus să ia calea Sudului pentru că PNL a ieşit de la guvernare sau din alte motive? 

Petrică Ropotă a ajuns la şefia Direcţiei de Finanţe Publice Suceava în anul 2005, după ce alegerile generale au fost cîştigate de Alianţa PNL-PD. Petrică Ropotă a fost aburcat în funcţie şi ţinut acolo de actualul senator PDL de Suceava, Gheorghe Flutur, pînă după alegerile parlamentare din 2012. Ca urmare a faptului că PDL a pierdut alegerile, era de aşteptat ca şi Petrică Ropotă să-şi piardă funcţia, mai ales că reuşise să-şi facă o grămadă de „prieteni” în rîndurile fostei Opoziţii, în special printre liderii PSD. Însă, domnul Ropotă a rămas neclintit. S-a spus că la împărţirea funcţiilor de conducere a instituţiilor publice între partidele din alianţa USL, adică PSD şi PNL, Direcţia de Finanţe Publice Suceava ar fi intrat în sfera de influenţă a liberalilor. Şi că Petrică Ropotă a rămas şef fiindcă ar fi omul preşedintelui Organizaţiei Judeţene Suceava a PNL, deputatul Alexandru Băişanu. Numai că surse bine informate ne-au transmis încă de la vremea respectivă că nu domnul Băişanu îl ţine în braţe pe domnul Ropotă, ci domnul Chiţoiu. Este vorba despre Daniel Chiţoiu, fostul ministru PNL de Finanţe, cu care Petrică Ropotă ar fi fost coleg de facultate şi cu care ar fi păstrat relaţiile de-a lungul timpului. Aşadar, lui Petrică Ropotă nu i s-a dat de înţeles că ar trebui să renunţe la şefie pentru că PNL a trebuit să plece de la guvernare, ci pentru că Daniel Chiţoiu a trebuit să plece de la conducerea Ministerului de Finanţe, iar în locul acestuia nu a ajuns un alt fost coleg de facultate al şefului finanţelor sucevene.