A fost şi este în linia I în lupta cu cei care contestă vaccinarea copiilor şi a avut de fiecare dată curajul să spună public ce nu merge în sistemul de sănătate.
Irina Badrajan, medic de familie şi secretar general al Colegiului Medicilor Suceava, s-a născut pe 21 noiembrie 1952 la Iași, fiind fiica juristului Gheorghe Badrajan şi a profesoarei de pedagogie-psihologie Elena Badrajan. Despre tatăl, care a fost o perioadă procuror, şi despre mama, care a fost pentru o vreme îndelungată directoare de şcoală, spune că au educat-o „în spiritul corectitudinii, responsabilității și al cinstei fața de cei din jur și față de mine însămi. Au fost părinți minunați, care m-au iubit nespus și mi-au insuflat ambiție și încredere în forțele proprii, precum și dragostea pentru cultură și civilizație”.
Jupânu’: Cînd aţi luat decizia de a urma o carieră în domeniul medical şi de ce? Înainte de asta, aţi visat că veţi avea un alt parcurs profesional?
Irina Badrajan: Decizia de a urma o carieră medicală s-a conturat mai clar și argumentat în clasa a IX-a. De altfel de copil am avut o mare admirație față de medici. Mi se păreau niște vrăjitori buni, care dețin puterea de a face bine și de a alunga boala. Am fost un copil bolnăvicios. Fiind născută odată cu descoperirea penicilinei făceam injecții cu nemiluita, injecții care dureau cumplit, dar le suportam cu stoicism deoarece erau prescrise de doctor și știam că îmi fac bine. Aveam, de asemenea, de mică, o mare sensibilitate și înțelegere pentru suferința altora și am păstrat-o toată viața. Tata a fost cel care m-a susținut in acest sens. O poezie din copilărie (preferata mea) spunea: „O fetiță cu codiță se ducea la grădiniță/ Și tăticul o întreba: Unde mergi fetița mea?/ Eu mă duc la grădiniță să mă fac o doctoriță”. Nu mi-am dorit o altă carieră. Poate doar cadru didactic în învățămîntul medical. Dar nu regret alegerea făcută.
Dacă aţi putea da timpul înapoi, v-aţi îndrepta către o altă profesie?
Daca aș da timpul înapoi tot aceeași meserie aș face-o. Nu pot să mă văd în altă postură.
După ce vă pare rău mai mult: după anii de liceu sau după anii de facultate?
Cu siguranță, după anii de liceu. Au fost anii în care am fost fericită, fără griji, toată lumea era a mea și credeam cu putere în forța adevărului și triumful binelui, aveam o mulțime de prieteni sinceri și veseli. Am fost eleva unuia din cele mai prestigioase licee din țară: Emil Racoviță – Iași.
Statutul medicului în societate s-a modificat în timp? Este medicul mai respectat acum decît în urmă cu 10-20-30 de ani sau din contră?
Statutul medicului s-a modificat în ultimii 20 de ani, dar nu în bine. Cînd am intrat în meserie, în 1977, medicul era respectat și apreciat conform poziției și studiilor sale. Încet, încet, lucrurile s-au deteriorat, parte din cauza lipsurilor și deprofesionalizării sistemului de învățămînt medical, superficialității studenților, coroborat cu nepăsarea unor profesori privind calitatea absolvenților. Denigrarea corpului medical pe diferite căi, generalizarea cazurilor negative, lipsa sprijinului decidenților și societății civile, privatizarea forțată, legile mereu schimbătoare și uneori nocive evoluției asistenței medicale sînt motive din cauza cărora prestigiul și influența medicului nu sînt ceea ce ar trebui să fie.
Pacienţii îl privesc diferit pe medicul de familie în comparaţie cu un medic specialist?
Da. Medicul de familie este privit cu un ușor dispreț, fiind perceput ca un executant al indicațiilor specialistului și dorințelor neavizate ale pacientului. Aici un rol nefast l-au jucat decidenții din sănătate, legislația nefavorabilă medicului de familie și concepțiile retrograde asupra specialității de medic de familie. Poate și unii dintre noi purtăm o vină pentru această atitudine. Oricum, cînd pacientul vine la medicul de familie să ceară „un bilet de trimitere la un doctor” e relevant pentru diferența de care vorbeam. Sau cînd pacientul azvîrle pe birou scrisoarea medicală a specialistului să-i dai rețeta compensată, că doar la asta ești bun. Neîncrederea în judecata medicului de familie, a recomandărilor sale, a ajustării tratamentului la cazul particular al fiecăruia sînt din aceeași categorie. Sau replica atunci cînd spui că poți trata afecțiunea lui: „Dar știți?”. Cam trist.
Care a fost cea mai nostimă experienţă profesională pe care aţi avut-o? Dar cea mai tristă.
Cea mai nostimă a fost la începutul carierei mele la Stroești, cînd nu știam prea multe despre oameni și puterea lor de înțelegere, despre oamenii simpli de la țară. Un pacient voinic, căruțaș de profesie, a venit cu o durere abdominală fără prea multe probleme și i-am prescris supozitoare. Nu credeam că trebuie să-i explic cum se folosesc. După părerea mea ar fi trebuit să știe. După un timp l-am întîlnit și l-am întrebat cum se simte și dacă i-a priit tratamentul. A spus că se simte bine, dar poleiala de la supozitoare l-a cam zgîriat în gît și erau cam mari și greu de înghițit. Am rămas fără cuvinte. De atunci dau explicații amănunțite. Cea mai tristă situație a fost atunci cînd un pacient de la fabrica de sticlă a murit în mîinile mele în cîteva minute, fără să pot face nimic. Făcuse un infarct masiv. Am fost foarte traumatizată și debusolată de această confruntare cu moartea.
Un absolvent de Medicină din România şi îşi poate face bine profesia în ţară ori, pentru a se realiza, trebuie neapărat să plece în străinătate?
Sînt convinsă că acum absolventul de medicină poate să evolueze cu succes în România, cu condiția schimbării concepției despre sistemul de sănătate, despre rolul fiecărei specialități în sistem și a relațiilor interdisciplinare, precum și asupra finanțării sistemului. Altfel vom pierde toți medicii de valoare, care pleacă peste hotare. Cei care sînt de vîrsta de pensionare vor ieși din activitate și vom rămîne cu deficit de medici. Vor veni străinii din Est și Asia să lucreze la noi. Nu e o perspectivă prea îmbucurătoare.
Dacă aţi fi ministru al Sănătăţii care ar fi primele trei măsuri pe care le-aţi lua?
Dacă aș fi acum ministrul Sănătății aș propune trei măsuri de frunte:
- restructurarea învățămîntului medical și așezarea lui pe baze moderne, creșterea exigenței pentru obținerea diplomei de medic, perfecționarea învățămîntului postuniversitar și promovarea adevăratelor valori;
- motivarea financiară a tuturor medicilor și crearea de condiții materiale medicilor debutanți;
- creșterea exigenței controlului asupra exercitării profesiei de medic prin acțiuni conjugate din partea Ministerului Sănătății și Colegiului Medicilor.
Jupânu’
EXPLICAŢII FOTOGRAFII
Irina Badrajan, astăzi
La 5 ani, la serbarea de la grădiniță, cu un costum de fluturaș confecționat de întreaga familie.
Clasa a X-a. Liceul Emil Racoviță Iași. Sînt mândră că am fost printre absolvenții racoviţeni.
Premiul I la clasa a XI-a. De altfel, o tradiție în viața mea de elev.
Clasa a XII-a. Studiu la greu pentru examenul la Medicină.
Familia mea pe cînd aveam 13 ani. Tata George, mama Elena, bunica Olga, bunicul Ion și sora mea Roxana. Eram foarte fericiți și uniți.
