Toată copilăria mi-a fost bîntuită de obsesia unui atac cu bombe atomice asupra Bucureștiului. Fără întreținerea acestei isterii, războiul rece sovieto-american nu ar fi existat. „Coexistența pașnică” – mitul anilor 50-60 – ar fi dispărut în desuetudine repede dacă nu existau în jur strigoii războiului înarmați pînă în dinți. În anii după Yalta și Potsdam, SUA și URSS se înarmau pentru a-și susține economiile în marș, unii, pentru a se reface, ceilalți. Dar și pentru ca populația să stea cuminte. În plus Occidentul se temea teribil de scenariul „revoluției mondiale bolșevice”, ca la sfîrșitul primul război.
Generația mea a fost turtită de campaniile de presă – nu se mai terminau. Pînă și în anii 80 am avut parte de așa ceva. Am fost scoși atunci în stradă să defilăm pentru menținerea păcii, împotriva cursei înarmării. Asta era ceva nou, de obicei se scandau lozinci de 1 mai, 23 august, 7 noiembrie, în cadru organizat. Atît. De data asta am fost scoși să defilăm fără o dată aniversară, în 1986, pe marile bulevarde cu „oamenii muncii”. Am arătat îngrijorarea noastră față de cele două mari puteri care nu se mai potoleau să-și crească bugetele de înarmare. De fapt era un cot administrat de Ceaușescu în coasta Kremlinului – a dorit s-o facă pe nebunul și a ieșit din rînduri. D-asta am răgușit în acea zi.
În copilăria mea era diferit. Teza era că numai americanii ațîțau la război. Ei erau „cavalerii întunericului și distrugerii”. Ei amenințau pacea și bunăstarea omenirii întregi. Se spera să devenim – sub bombardamentul propagandei din Scînteia – anti-americani, ”omul nou” gata să se sacrifice pentru viitorul omenirii, care, firește, era vopsit în roșu, ca ouăle de Paște.
Mai era un aspect care a generat marșul păcii din 1986. Anii 80 cunoșteau o penurie fără precedent. Dacă n-ar fi fost cartele ar fi fost ca în vremea lui Antonescu – circula un banc. Dar atunci era război! Magazinele alimentare arau literalmente goale. Mai găseai în rafturi sticle de șampanie proletară Zarea, creveți vietnamezi si conserve cu ardei umplut, numite balastru, atunci cînd erau refuzate la export. Da, se reintroduseseră cartelele. Dar nici așa nu găseai ce să cumperi – se exporta totul pentru a fi plătite datoriile externe făcute fără cap de Ceaușescu. Ne le ceruse nimeni datoriile alea, dar Ceaușescu se grăbea ca fata mare la măritat. Se simțea umilit că era dator…
Marota cu care eram îndoctrinați de mici, de la grădiniță, era atacul cu bombe atomice asupra a două orașe japoneze – Hiroshima si Nagasaki, în august 1945. De cîte ori nu ni se repeta povestea avionului Enola Gay. De cîte ori nu ni s-au arătat groaznicele imagini cu victimele bombardamentului atomic, statisticile celor 70 de mii de morți din ziua loviturii. Iată ce au făcut americanii! ni se spunea ca să ni se zdruncine admirația față de ei, admirație pe care o nutream toți copiii de pe stradă. Ni s-a vorbit des despre decizia „criminală” a lui Harry Truman, despre zborul nocturn peste Oceanul Pacific al acelui bombardier, despre dezastrul care a urmat. Obsesiv! Cînd americanii erau atacați pentru a satisface nevoile de propagandă sovietice, ni se aducea aminte de Hiroshima și Nagasaki. Kremlinul avea nevoie punctual de acele imagini terifiante – cu victimele bombelor atomice pentru a-i demoniza pe americani, cu oameni arși, cu case spulberate…
La școală se preda ca întăritor „Surîsul Hiroshimei”(apărut în 1958, un an înainte să intru în clasa întîi), de Eugen Jebeleanu, poet oficial al epocii. Nu-mai amintesc dacă era în manualele de literatură. Dacă nu era, atunci sigur se găsea pe lista lecturilor obligatorii. Se prelucra în clasă la dirigenție. Tema ”atomică” trebuia bifată cu ceva și tot ce găsea disponibil era „Surîsul Hiroshimei”. Nu am reușit niciodată să-l citesc pînă la capăt, deși m-am străduit de frica profei de română. Era un poem traversat de sentimente anti-americane ferme. Un poem discontinuu, cu versuri abrupte, greoi la citit, cu imagini repetitive, terifiante. Semăna mai curînd cu un editorial din Scînteia sau Pravda decît cu literatura. Alinia în pagină orori de neimaginat din acele zile de august 1945 cînd intram brusc în era atomică. Viața de pe pămînt, ni se explica, putea dispărea de atunci începînd în fiecare clipă… D-aia trebuia noi să strîngem cureaua la mîncare și confort și să ne înarmăm neabătut sub protecția Armatei Roșii și îndrumați de partidul comunist.
Pe la începutul anilor 60, într-un moment de criză, eram iar amenințați că americanii aruncă bomba peste țara noastră iubitoare de pace. Isteria ajunsese la cote maxime. La TV se dădeau imagini cu nebunia made in USA. Americanii de rînd își construiau adăposturi anti-atomice individuale prin grădini. Își puneau la adăpost familiile dacă ar ataca rușii. Ceea ce era o certitudine. Dacă nu e azi, va fi mîine. Povestea asta se transformase într-un uriaș business. Cei care aprovizionau cu beton armat, cu alimente, cu medicamente, cu măști de gaze, cu iod, au făcut averi. Între NY si Los Angeles se difuzau zilnic filmulețe cu exerciții – ce facem dacă sîntem atacați de ruși! Trebuie să ne aruncăm sub mese și să ne ghemuim. Să avem o sticlă de apă alături. Crainicii televiziunii române erau sarcastici, asta cînd nu înfierau cu mînie proletară pregătirile de război de peste ocean. Pe micile ecrane vedeam o populație speriată de iminența unui atac nuclear sovietic devastator care va nimici SUA.
Dar frică ne era…Vizavi de blocul unde locuiam se găsea un parc cam părăginit. Acolo am ales noi, copiii de pe stradă, să săpăm adăposturi anti-atomice, niște biete gropi în care trebuia să ne facem covrig cînd vor apărea pe cer avioanele de bombardament ale yankeilor – firește, precedate de sunetele sirenelor. A început anul școlar și pregătirile noastre de război s-au dus dracu. Dar au rămas adulții să facă exerciții de apărare antiaeriană, să vegheze cerul cocoțați pe acoperișurile clădirilor, să facă gărzi duble la fabrică. Îi așteptam pe americani. Ca de fiecare dată, nu au venit.
*** Fragment din volumul „Sînt un copil al Războiului Rece, apărut la editura Corint Books, 2020.
***Comandați cartea online la libris.ro, elefant.ro, cartepedia.ro, esteto.ro, librariadelfin.ro, eMAG.ro, carturesti.ro, clb.ro, corint.ro și la librăria din colțul străzii (Cărturești, CLB, Humanitas).
***O perfectă lectură de vacanță recomandată de editura CorintBooks.
